Instinctul matern, o extravaganță

Cu subiectul de ieri am pus sub reflector dispoziția firească a omului pentru schimbare. De ce ne schimbăm părerile? De nevoie? Dintr-o apucătură? O apucătură sufletească sau rațională, bineînțeles. De la evoluție?
Multe semne de întrebare, iar eu nu cred că o să aduc răspunsuri. În ultimul timp, pe lângă faptul că îmi schimb păreri sau doar le corectez, modific și întrebările, acele întrebări intrinseci care ne tulbură din interiorul nostru și din interiorul obiectului care provoacă dezordine metafizică.
Are o femeie instinct matern? Aceasta este întrebarea.
Să umblăm puțin la ea.
Iubirea sau instinctul se fac responsabile de blândețea, grija și atenția unei mame?
Dacă alegem instinctul, căci toată lumea vorbește, eu una am pălăvrăgit în stânga și dreapta de instinctul meu matern care m-a uimit, înseamnă că orice copil adoptat nu ar avea nici o șansă.
Mișcările unui bebeluș adoptat, gemetele, o respirație profundă nu ar trezi nici o femeie din somn, căci organismul ei n-a avut parte de pregătirea unei femele, nouă luni de găzduire, de împărțire a propriului trup.
Așa că m-am răzgândit. Poate e mult să anulez instinctul matern, dar cu siguranță nu mai cred în el. Da, animalele au instinct, femelele cresc puii, îi abandonează pe cei slabi dacă îi pun în pericol pe cei sănătoși. Cu toții am vărsat lacrimi pentru puiul de barză.
Aici accept instinctul, instinctul înseamnă supraviețuire și presupune mari sacrificii.
La oameni supraviețuirea nu presupune abandonul celor slabi. Înainte, vremea bunicilor noștri, se sacrificau copiii slabi pentru avantajul celor sănătoși. Șansele se calculau altfel atunci. Dacă într-o familie se năștea un copil cu handicap, iar restul copiilor erau sănătoși, mama se îngrijea prea puțin de cel horopsit. Accepta situația, iar atenția ei avea o unică direcție, binele celor sănătoși.
Prezentul, prin vastele manifestări ale omului, deține centre speciale ale copiilor cu handicap. Nimeni nu mai este lăsat în urmă pentru supraviețuire. Mama își poate educa instinctul.
De fapt cam asta vreau să fac cunoscut: instinctul e ceva care se construiește. Pentru construcția lui e necesară disponibilitatea sufletească, e nevoie ca femeia să se retragă în ființa ei și să aibă în vedere grija pentru altă ființă umană, să-și îndeplinească destinul, de a exista pentru altcineva.
Pe lângă instinctul matern, am umblat puțin și la semnificația laptelui matern. Din nou, copiii abandonați n-ar avea nici o șansă. Multiplele beneficii ale laptelui matern nu-l fac vital vieții. Fundamental în viață e doar echilibrul, și adaug într-o ușoară notă ironică, bunul simț.
Doar echilibrul și bunul simț ne definesc ca ființe umane.
Momentan mă opresc aici, și m-am oprit aici, nu am mai anulat sau abandonat nici o altă convingere.
Despre instinctul matern trebuia însă să notez aici, căci a devenit o mică parte din ceea ce manifest eu.

7 Comments
  • Dan
    martie 11, 2014

    Să judeci în felul acesta înseamnă să atribui tuturor oamenilor (femeilor în acest caz) aceeași „conformație” existențială, refuzându-le dreptul la diversitate. Nu suntem toți la fel și nu doar amprentele ne diferențiază pe unii de ceilalți. Instinctul, și cel matern nu face excepție. Ca definiție nu este o însușire dobândită ci face parte din zestrea genetică a fiecăruia. Nu este o componentă educabilă, nu este variabilă funcție de mediu, anturaj, împrejurări. Instinctul matern nu este apanajul femeii care naște. Să nu confundăm instinctul matern cu dragostea pe care o mamă o poartă copilului ei. Dragostea pentru copilul născut include, dar nu se limitează la instinctul matern.

    • dunia
      martie 11, 2014

      Refuz dreptul la diversitate dacă am ajuns la concluzia că instinctul este ceva care se educă?

      Perfect de acord, nu suntem toți la fel, și ce bine îmi pare că plictiseala e tare nesuferită și periculoasă.

      Aici nu mai sunt de acord, nu consider că e zestre genetică instinctul matern și am și argumentat: copiii adoptați nu ar avea nici o șansă. Tocmai, găsesc că este o componentă foarte educabilă. Iar instinctul stă în atenția atât de sporită a mamei în primele luni de viață ale bebelușului când nu există deslușit două ființe, ci una singură, pruncul cel puțin așa există, împreună cu mama, el este o prelungire a mamei și nu separat de mamă.

  • dunia
    martie 11, 2014

    Eh! Dar de ce m-aș supăra? Pentru atât?! Bine faci că mă trimiți acolo, dar discuția este despre instinct matern, nu instinct. Instinctul de supraviețuire îl avem cu toții.

    INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea.

    Eu vorbesc despre ceea ce mamele cuprind în tot acest instinct matern care apare o dată cu nașterea. Dacă nu naști, nu ai instinct matern? Cam despre asta discutăm aici.

    • Dan
      martie 11, 2014

      Nu e ok ce faci … 😆

  • Guest
    iunie 30, 2015

    Draga Dunia,
    Citind și alte articole postate de tine, pot remarca frumusețea exprimării tale și pot „vedea ” sensibilitatea ta sufleteasca.
    Întâmplător, am citit ce ai scris și despre instinctul matern. Acum, cu toată bunăvoința, as dori sa analizez următorul citat: „pentru construcția instinctului femeia trebuie sa se retragă în ființa sa….sa își îndeplinească destinul, de a exista pentru altcineva „.. Oare chiar asta este destinul femeilor, de a exista pentru altcineva? Trăirea pentru altcineva, uitarea de sine, consider ca sunt ingredientele unei vieți frustrate și pline de neîmplinire. Cum copiii, din pct meu de vedere, nu se fac pentru a avea pe cineva la bătrânețe, pentru a te îndeplini ca persoana prin ei, pentru a tine pe cineva lângă tine sau a repara o relație, la fel, nu este sănătos emoțional în a considera ca destinul femeii este atât de limitat încât sa trăiască pentru altcineva (copii). Fiecare este o identitate și a o avea și păstra nu exclude grija și dragostea și sacrificiul pentru copii atunci când situația o cere, clar, dar..
    Femeile au luptat secole și au murit, pentru drepturi și egalitate, pentru șansa de a fi și altceva în afara de..mame și neveste. Este nedrept doar, atâta vreme cât noi femeile suntem atât de frumoase și emoțional și intelectual, fizic și capabile din foarte multe puncte de vedere, sa spunem ca destinul nostru se rezuma la a trai pentru alții..indiferent ca sunt copiii noștri sau parteneri.

  • Alin
    mai 19, 2019

    Din păcate ai dreptate. Spun din păcate pentru că majoritatea mamelor aduc ca justificare „instinctul matern ” ca scuză sau motiv. Este trist că unele își sacrifică tinerețea, relațiile, profesia…
    Cu siguranță e o un subiect mult prea profund să fie analizat doar din punct de vedere rațional și lumesc.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
15 − 14 =