La Vest de Est, la Est de Vest

Săptămâna asta încheiată cu o oră în plus de somn, și-a numărat zilele în Timișoara și cu un festival internațional de literatură.
Miercuri, joi și vineri, la Palatul Baroc, iubitorii și curioșii de literatură au putut să asculte scriitorii lecturând și să intre în dialog cu ei.
Eu am ajuns joi și vineri. Joi seară, în lumina candelabrelor, am ascultat lectura scriitorilor Richard Swartz, Jan Koneffke, Vasile Ernu și Viorel Marineasa. Cel mai mult mi-a plăcut să ascult lectura în suedeză și germană, atunci a fost o desfătare. Deși nu înțeleg nici una din aceste limbi, mă încântă muzicalitatea pe care o descopăr în orice limbă străină mie.
Neînțelegerea conținutului fragmentelor citite de scriitori nu a însemnat o pierdere, ci o accentuare a unei stări de visare.
A urmat dialogul după lectură, întrebările.
În momentul acesta, eu, mai întotdeauna, îmi întorc mintea plecată ca un câine de stână oile. Rag la interior până, clipind, prind două cuvinte al căror sens îmi este în sfârșit cunoscut.
Joi seară a fost plin de studenți. În dreapta mea, multe studente. La dialog au început să plece. Nu i-am învinovățit. S-a vorbit despre comunism; s-a vorbit despre o durere pe care ei nu o cunosc.
Nici eu nu am experimentat comunismul, l-am cunoscut doar din cărți. Jurnalele scriitorilor noștri mi-au schimbat procesul psihic în ceea ce privește regimul comunist în care au trăit părinții mei. Nu aș putea să recomand cuiva Nicolae Steinhardt ca lectură, ci ca un experiment al durerii.
Vineri i-am ascultat pe Vladimir Arsenijvic, Philip O Ceallaigh, Daniela Rațiu și Tudor Crețu.
Pe primii doi i-am ascultat într-o atitudine de visare al celui care ascultă o arie muzicală. La Daniela Rațiu am ascultat cuminte cu bărbia în palmă. Tot timpul mi-a vâjâit în minte prezentarea lui Robert Șerban. O tânără fragilă, feminină, încă un cuvânt care îmi scapă, dar cu o mare forță narativă.
Glasul ușor zaharat al lui Robert Șerban când a prezentat-o pe Daniela Rațiu mi-a dus iar simțurile în afecțiuni deviate. De atâtea ori am senzația că femeile sunt tolerate în această lume, nu neapărat acceptate. M-am certat pentru gândul stupid. Cine ar putea să o tolereze pe Virginia Woolf? Nu, în creație nu este masculin și feminin, doar afecțiunea se mai duce pe masculin și feminin.
Pe Tudor Crețu l-am ascultat cu plăcere. Îmi place cum scrie, deși are un caracter care îmi face năsucul să se strâmbe, forța lui creatoare mi se pare bezmetică.
Tudor Crețu, scriitor, dar și director de bibliotecă, și totuși mie nu mi-a înapoiat o carte pe care i-am împrumutat-o pe fișa mea de la bibliotecă, dar ce are creativitatea cu corectitudinea.
L-am aplaudat după ce a sfârșit, i-am și zâmbit, dar cartea e tot pe obrazul meu.
La dialog nu am mai putut rămâne și am plecat tiptil, în ușoare bocănituri de tocuri.
Acesta a fost pentru mine Festivalul internațional de literatură Timișoara, Ediția I, La Vest de Est, la Est de Vest.

2 Comments
  • noctambulul
    octombrie 28, 2012

    Punctele cardinale m-au dus cu gandul la una din capodoperele lui Alfred Hitchcock, Nord prin nord-vest, asa ca am un link: http://sleepless-bobby.blogspot.ro/2012/10/north-by-northwest.html

  • idebenone
    noiembrie 22, 2012

    Înainte de a fi Eminescu, Brâncuşi, Nicolae Grigorescu, Ştefan cel Mare, toţi şi fiecare au fost oameni ca noi. Ei au trăit şi au simţit. Prin ceea ce au făcut, au fost şi au devenit. Dumnezeu aşteaptă de la fiecare fiinţă actul său creator drept răspuns la Marele Său Act Creator. Omul creează instituţia. Acest adagio ni se potriveşte şi nouă bibliotecarilor. Fiecare domeniu de activitate îşi are personalităţile sale şi ori de câte ori este luată în discuţie o anumită profesiune se evocă întotdeauna numele acelor oameni care au contribuit la dezvoltarea sa. Şi noi bibliotecarii facem parte dintre aceşti oameni. În viaţa mea au existat lungi momente de durere când am simţit că trăiesc fără speranţă, părăsită. Am luptat şi mi-am ascultat gândurile. Noi suntem oameni, trestii gânditoare şi acest epitet metaforic am simţit că încă mă mai onorează. În locul în care suntem totul începe cu noi, cu modul nostru de a gândi,de a simţi, de a voi, într-un cuvânt cu modul nostru de a exista. Suntem sufletişti incurabili pe tărâmul culturii, buni români şi sigur nu ne vom pierde în negura uitării. La orice lucru frumos pe care am vrut să-l fac am ajuns prin mine, prin eforturile mele, prin stăruinţă, perseverenţă şi voinţă. Nu există reţete în munca noastră. Există chemare chiar şi talent. N-am intrat în competiţie cu nimeni, n-am aspirat să înfăptuiesc lucruri măreţe, n-am aşteptat răsplata unor fapte bune, am făcut totul cu drag şi din iubire pentru oameni. Şi am văzut şi eu în acestă iubire, aripa pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru a mă ridica la el.

Dă-i un răspuns lui noctambulul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
22 + 20 =