Fără studii aprofundate, doar o cercetare flușturatică pe google, m-am asigurat că oamenirea numără aproximativ 2 milioane de ani.
După 2 milioane de ani, revistele mondene încă mai scriu articole despre cum să se înțeleagă femeia cu bărbatul sau bărbatul cu femeia.
Mi se pare amuzant, la un ochi.
La al doilea, e umilitor ca specie.
Două milioane de ani și nu am descoperit sinceritatea ca modalitate de exprimare și apreciere în orice fel de relație?
Avem un învățător redutabil: nevoia.
Ne împărțim între două sentimente: plăcere și neplăcere.
Funcționăm ghidați de nevoie și pendulați de plăceri și neplăceri. În orice relație avem nevoie de virgulă.
Exemplu: Da, îmi place să petrec timp cu mine însămi.
Nu, nu-mi place să fiu tratat ca un obiect, ca proprietate privată.
A ne recunoaște plăcerile și neplăcerile nu presupune o lipsă de grijă pentru celălalt. Celălalt nu-mi poartă mie de grijă dacă mă obligă să inversez plăcerea cu neplăcerea și viceversa.
Când suntem uneori acuzați de egoism, chiar să fie egoism? Am dus discuția la un punct unde poate avea loc o explozie de semnificații.
Eu voiam doar să atrag atenția asupra textelor din revistele mondene atât de umilitoare și ofensatoare pentru statutul nostru de ființe inteligente.
ianuarie 20, 2014
Nu mai stiu care rege al Frantei a pus decizia sa pe o cerere de gratiere a unui condamnat la moarte:
„Nu va muri!”.
Un „apropiat” al sau, prim-ministru sau ceva sus de tot a adaugat o virgula si a iesit asa:
„Nu, va muri!”
ianuarie 20, 2014
„He wants you for a possession, something to look at, like a painting or an ivory box. Something to own and to display. He doesn’t want you to be real, and to think and to live.”
http://threeyearsafter.wordpress.com/2013/09/16/a-room-with-a-view/
ianuarie 21, 2014
@Dan
Trebuie apreciată ingeniozitatea ”apropiatului”. 🙂
@Bobby
Doar un simplu obiect, un accesoriu.