Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Zice Dunia

De 9 feb., 2015 2 Zice Dunia , 0

De ce vor unele femei să fie doar frumoase? Știu, mi s-a spus în repetate rânduri, pe mine m-au stricat cărțile, m-a copleșit Freud.
Stricată de cărți, copleșită de autori, uneori chiar de scriitori, îmi revine acum conștient un citat care îi aparține lui Constantin Noica: Dacă aveți neveste frumoase, este o barbarie să le confiscați total. Frumusețea trebuie să fie ca lumina, un bun care se distribuie fără să se împartă.

Mi-ar plăcea nespus, pentru mine ca femeie, să distribui și un alt fel de frumusețe, cea a minții. Să fiu responsabilă și de suspinul: ah, judecata, nesăbuința, înțelepciunea, frământarea, mintea ei de femeie!

Mi-ar plăcea.

Dunia zice.

Femeie de casă

De 6 feb., 2015 0 Trăiri afective ale mele 0

Am avut momente, încă mai am, în care tot ce mi-am dorit a fost să fiu femeie de casă. Acum nu știu dacă e necesar să notez aici ce semnifică să fii femeie de casă.
O femeie de casă, în propria mea reprezentare, semnifică acea ființă omenească, fragilă și sensibilă, care găsește satisfacție în îngrijirea soțului și a copiilor, doar în îngrijirea acestora, orice altă preocupare sau activitate sporind afecțiunea și atașamentul pentru familie.
Da, am avut momente când mi-am dorit să întrupez o asemenea reprezentare a femeii.
Momentele trec însă. Vreau mai mult.
Ce?
Depinde de starea în care mă aflu. Uneori cred că știu exact ce vreau. Tot un moment trecător și ăsta. Ce e sigur prin permanență în toate etapele vieții mele până la 30 de ani este că îmi doresc și altceva.
Mi-e dificil, dacă nu chiar imposibil să descriu sau să cuprind într-o descriere acest altceva. Pe foaie poate l-aș scrie cu majusculă, Altceva. Vreau Altceva.
Uneori când privesc marea simt acest Altceva. Mă trece atunci un fior. Mi-e frig, mi-e cald, simt realitatea ca un element al imaginarului. Imaginarul conține realitatea pe care mi-e dat s-o percep cu simțurile cunoscute.
Dar nu e ceva în lumea asta ce nu putem percepe cu simțurile? Nu e ceva în lumea asta deasupra convențiilor sociale? Nu e și altceva în lumea asta în afară de ceea ce conțin toate legile și postulatele fizicii?
Vedeți, acest Altceva nu-l pot integra într-o viață armonioasă de familie.
Mama e blândă, supusă, înțeleaptă. Tot ce nu-i place, schimbă sau acceptă.
Eu nu pot să schimb, nu pot să accept.
Mi-ar plăcea să descopăr acum lângă mine un alt suflet. Să mă bată pe umăr și să-mi împartă aceste trăiri.
Te înțeleg.

Ce fericire!

Te iubesc, nu mai pretind

De 26 ian., 2015 4 Trăiri afective ale mele , 0

Foarte mult timp am încercat să-mi controlez furia. Un om educat se controlează. Am încercat, m-am străduit, aproape am reușit, am eșuat.
Fără descurajări, am prins de printre paginile unor cărți ale mele, îndemnul de a-mi exprima furia atunci când o simt. Să nu îi permit să crească.
Dacă Mara mea îmi ridică un nerv, să o las să vadă că mama ei poate fi și furioasă. Să nu mă abțin, căci atunci când Mara nu mă lasă în pace, dar eu deja aș fi agitată de ceva, o să cedez în fața ei și o voi certa fără nici un motiv pentru ea. Mesajele false derutează adulții, dar pe copii îi direcționează prost.
Am hotărât să îi permit Marei să vadă că și mama se înfurie uneori. Am hotărât să aplic asta în toate aspectele vieții mele, în toate relațiile mele.
De aici, fără a fi deloc o rețetă demnă de urmat, am ajuns la ceea ce le pretindem celor din jurul nostru. În primul rând pretindem prea multă iubire doar pentru că noi iubim.
Eu te iubesc, iubește-mă înapoi.
Greșit, spre foarte, spre absolut greșit.
Eu te iubesc. Tu faci ce vrei tu.
Mai rămâne acum să ofer un răspuns: ce faci cu toată iubirea din tine? O ții. E un sentiment frumos, o culoare în albul și negrul vieții.
Nu poți pretinde oamenilor să-ți răspundă la fel, la iubire cu iubire, la grijă cu grijă, la zâmbet cu zâmbet. Nu poți nici să ignori răul pe care ți-l fac persoanele pe care le iubești. În acest moment, se impune, dacă avem posibilitatea, să scoatem din noi înșine maturitatea emoțională.
Te iubesc, dar nu mai pot ignora toată suferința.

Te iubesc, nu mai pretind.

Te iubesc.

Eu te iubesc.

Eu.

Mi-a picat fisa

De 22 ian., 2015 2 Trăiri afective ale mele No tags 0

Într-o conversație ieri am făcut o constatare. Expresia mi-a picat fisa redă aproape total ceea ce am simțit. Imperceptibil pentru interlocutor, dar am părăsit câteva secunde conversația. Am trecut cumva în spatele meu, în spatele sau în lateralul conștiinței mele. Mi s-a întâmplat de câteva ori să experimentez această senzație. Nu o percep ca pe o dedublare, ci ca pe o trezire.
Pornind de aici m-am jucat puțin cu originalitatea omului. Cum construim sau păstrăm autenticul ființei dacă deținem, în judecată și comportament, structuri unitare?
Structuri unitare care se repetă și se repetă.
Mi-am amintit de expresia mi-a picat fisa. Nu am explicat-o.
Mi-a picat fisa că există persoane care într-un dialog cu mine nu au ca scop să-și susțină părerea personală, ci au grijă să susțină contrariul a ceea ce afirm eu.
Această atitudine nu are o cauză în felul unora de a fi Gică contra. Mă folosesc și de această expresie lumească. Cauza nu se găsește nici în plăcerea de a dezbate. Aproape nu avem cauză.
Am dedus ieri că este vorba despre o satisfacție. Satisfacția de a nu-mi permite mie acea stare destinsă a omului care se simte înțeles, compătimit sau susținut.
Unele persoane nu vor să mă înțeleagă, compătimească, susțină.
Fără bunăvoință, rămâne doar această atitudine lipsită de orice congruență. Iritația se instalează la mine, iar defensiva pornește.
Doar că ieri nu am mai atacat. Am privit doar chipul din fața mea. Mi-am simțit vina, m-am simțit copleșită de vină.
Conștientă de vină, nu am habar cum să lucrez cu ea.

Aici sunt azi.

Prima mea călătorie în jurul lumii

De 21 ian., 2015 3 Trăiri afective ale mele , , 0

Am rămas de ieri, de la textul despre activitățile și noutățile editurii Univers, cu întrebarea celor de la Hyperliteratura: în lumea cărei cărți mi-ar fi plăcut să trăiesc?
În prezent citesc Darwin, Călătoria unui naturalist în jurul lumii la bordul vasului Beagle. După ce mi-am depășit teama și emoția că nu o să înțeleg mare lucru din paginile acestei cărți, am apelat la imaginație și m-am îmbarcat la bord. Călătoresc acum.
Când nu pricep, și se întâmplă foarte des, îl opresc pe Darwin. Și el are emoții că ar exista posibilitatea să nu reușească să răspundă, e tânăr și în plină formare, dar se străduiește. Și mă face de foarte multe ori să râd.
Cu el, pe lângă el privind mereu peste umăr, mi-am reamintit de prima mea călătorie la bordul unui vas. De data aceasta pe vasul unui căpitan fictiv, un personaj al lui Jules Verne.
Cu Jules Verne am călătorit prima dată. În perioada aceea când l-am descoperit pe Verne, fiind o tânără domnișoară, datoria părinților era să mă păzească, să mă ferească de satisfacția pe care mi-o cerea organismul.
Ah! Și cât voiam să fiu sărutată!
Am înțeles destul de greu că un sărut poate duce mai departe de ceea ce pretinde o bună educație. Educația are și datoria de a frustra, mai ales adolescentele.
Păzită de părinți, am descoperit escapismul. Nu cunoșteam pe vremea aceea cuvântul, dar puneam repede în practică tot ceea ce semnifică.
Am plecat să călătoresc cu Verne în Copiii căpitanului Grant. Am abuzat de fantezie atât de mult încât m-am atașat de Paganel. L-am prefăcut pe Paganel din hârtie în prezență. L-am smuls din carte, dintre rânduri și l-am așezat alături de mine.
Mi-a plăcut să trăiesc în acea carte, uneori retrăiesc intens acea perioadă, acea călătorie. M-am smuls greu din lumea aceea, din fantezie, iar realitatea pe care am trăit-o de atunci mă dezamăgește în fiecare zi.
Îmi lipsesc aventura, necunoscutul, naivitatea iubirii.
Îmi lipsesc uneori cuvintele frumoase, șoptite.
Îmi lipsește uneori lumea aceea, lumea mea pentru cîteva zile, poate cele mai intense zile ale adolescenței mele. Nu am trăit nici o iubire mare, nu am luptat pentru nici un Făt Frumos. Când am ieșit în sfârșit la luptă, la o limită de vârstă acceptată de societate, Făt Frumos s-a dublat, apoi s-a triplat.
Am renunțat la el, am suflat în el ca-n păpădie. Nu mi-am pus nici o dorință. Am mai așteptat o vreme. M-am oprit din scris, pe hârtie puneam cele mai patetice povești de dragoste, probabil ce mi-ar fi plăcut pentru mine, și am năvălit în cărti și în oameni.
Am crescut cu oameni și cărți.
Și am devenit cu oameni și cărți.
Și da, mi-ar fi plăcut să trăiesc în cartea lui Jules Verne, Copiii căpitanului Grant.

Colecția Enigma, reduceri, concursuri

De 20 ian., 2015 0 Colaborari , , 0

Reamintesc cititorilor acestui blog despre colaborarea mea cu Editura Univers. Ca mijlocitor între cărți și oameni, între o anumită editură și anumiți muncitori ai minții, am datoria ca din când în când să vă prezint ce se pregătește pentru dumneavoastră.
Despre ce este vorba acum?
Despre o campanie în jurul colecției Enigma, reduceri pe site, concursuri.

Public mai jos, așa cum am primit și eu, toate detaliile necesare pentru a beneficia de reduceri și oferte.

Noi am început anul cu o campanie în jurul Colecției Enigma, una dintre cele mai vechi serii din România dedicate literaturii polițiste și thrillerelor. Aceasta pentru că pregătim un nou volum: Lanțul de crime de Meg Gardiner (în traducerea Ioanei Vighi).
Săptămâna trecută am lansat provocări pe pagina de Facebook a Editurii și ne-am bucurat ca mulți cititori să intre în joc, cei mai norocoși câștigând cărți din Enigma.

Continuăm până la finalul lunii cu surprize și oferte. Această săptămână este dedicată reducerilor, pe site-ul editurii volumele din colecția Enigma fiind disponibile cu un discount de 40%.

Vor continua provocările pe pagina de Facebook, dar și concursuri organizate împreună cu unii dintre partenerii noștri:
– azi se vor anunța câștigătorii concursului realizat împreună cu Hyperliteratura: CONCURS: În lumea cărei cărți ți-ar fi plăcut să trăiești?.
– CONCURS: Editura Univers vă propune să descoperiţi Enigma: Revista de suspans vă invită încă la concurs.
– pe blogul Laurei Câlțea el continuă până mâine.
– Dollo vă provoacă să scoateți polițistul din voi
– pe BlogalInitiative bloggerii au timp până pe 26 ianuarie să-și spună poveștile demne de a fi transformate în romane
– Pagina de Facebook a Ziarului Metropolis pregătește un alt concurs pentru datele de 20 și 27 ianuarie.

Să citim, să ne jucăm, să provocăm și să fim provocați!

Mâncare = 1. acțiunea de a mânca și rezultatul ei

De 19 ian., 2015 2 Trăiri afective ale mele , , , 0

Caut de mai bine de jumătate de oră o frază de început. Fie și propoziție! Nimic. Nici Beethoven nu mă ajută. A făcut-o de multe ori ca să nu-i dau acum o șansă. Vioară, pian, andante, allegro, eu știu atât: mâncare.
De șapte zile nu am consumat mâncare solidă, doar lichide, mai exact un sirop de arțar și palmier. Am început săptămâna trecută o cură de detoxifiere a organismului.
Da, cred cu tărie și convingere în eficieța și necesitatea acestor cure.
Eu nu sunt consumatoare de carne, eu iubesc fripturile, fie de porc, vită sau pui. Pe lângă friptură, din când în când, lucidă de altfel, savurez preparatele de fast food. Nu le dau aici numele, mărturisesc însă că dacă aș dispune de o putere de decizie, le-aș închide. Da, o măsură și o atitudine dictatorială, dar alimentația asta pe termen lung distruge organismul uman.
Mărturisindu-mi imensa plăcere pe care o simt când savurez carnea, aduc un foarte solid argument prin care îmi justific nevoia de cură de detoxifiere.
Așadar, azi mă aflu în a șaptea zi. Cura durează zece zile. În toată această săptămână am analizat foarte mult mâncarea și tot ce implică și se desprinde de aici.
O să procedez așa.
Iau cuvântul: mâncare. Deschid dicționarul.
Mâncare = 1. acțiunea de a mânca și rezultatul ei. 2. prânz, cină, masă. 3. ceea ce se mănână; hrană, aliment.

Cu primul sens m-am luptat în primele zile ale curei. Lipsa acțiunii de a mânca a creat un conflict deschis cu impulsurile la care creierul nu primea nici un răspuns. Mâna nu ducea nimic la gură, gura rămânea nefolosită.
După a treia zi, am început să gândesc mâncarea. Prânzul. În viață, timpul pe care îl presupune viața, omul aloca mâncării foarte mult timp. Mâncăm aproximativ de trei ori pe zi, luăm gustări între. Mergem să luăm prânzul cu prietenii sau familia, pregătim cine. Facem cumpărături pentru toate aceste mese. Am realizat frumosul pe care nu l-am observat în acestă acțiune: de a lua masa.
Dacă stabilim un prânz sau o cină la restaurant, avem grijă să alegem o ținută îngrijită, uneori elegantă. La restaurant, înainte să vină platourile minunat aranjate, conversația. Ah! Conversația! O conversație de calitate exprimă esența, fundamentalul existenței umane. Consumul e dublu, de delicatese culinare și de delicatese umane. Mintea interlocutorului semnifică tot hrană.
Al treilea sens, ceea ce se mănâncă, ce încântare pentru simțuri! Aștept cu nerăbdare să-mi miros prima mea masă după cură. O s-o miros cu ochii închiși și o să zic mulțumesc.

A mânca poate fi confundat cu a fi fericit prin starea de bine pe care o provoacă.

Eu îmi aștept fericirea.

Eu sunt un geniu, tu o problemă

De 15 ian., 2015 0 Trăiri afective ale mele , 0

De dimineață stau cu cartea de versuri a lui Eminescu în brațe. O purtai peste tot cu mine. Poezia, ca și creație literară în versuri, a pretins un mijlocitor între mine și ea. O primesc cu emoție prin Tudor Gheorghe, de exemplu.
Mihai Eminescu, poet național și naționalist, a impus considerație deosebită. Nu mitul poetului m-a atras, ci versurile lui, forma prin care a putut să se exprime limpede și pătrunzător.

Am și eu o poezie eminesciană pe care o prefer. Nu sunt sigură dacă nu am mai scris despre ea pe blog, dar azi o să o redau aici în totalitate.

REPLICI

Poetul

Tu ești o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu ești o noapte, eu sunt o stea –
Iubita mea.

Iubita

Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu ești o floare,
Eu sunt un templu, tu ești un zeu –
Iubitul meu.

Tu ești un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt –
Tu ești un cânt.

Poetul

Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ți să te ghicesc –
Și te iubesc.

Iubita

Îți par o noapte, îți par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îți par un cântec sublim încet –
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ție-ți arde,
Nimica nu e, nimic al meu –
E tot al tău.