Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Un punct negru pe o suprafață albastră: Cabo Verde

De 3 mart., 2015 2 Trăiri afective ale mele 0

2Puțină atenție!
Azi plecăm în Atlantic. Eu am un deget fix în ocean, fix în Cabo Verde. Pe biroul unde scriu eu conținutul acestul mirobolant blog am un glob geografic. În spatele biroului unde scriu conținutul aceluiași mirobolant blog, se află o hartă politică a lumii.

Mă fascinează hărțile. Am chiar și un tricou cu o hartă fantezistă.

Cu harta și globul am ajuns prima dată în Cabo Verde. Am apăsat cu degetul la fel de intens ca emoțiile care mă încercau. Câteva punctulețe negre pe o imensă pată albastră. Această reprezentare laică m-a umplut de angoasă într-una din nopțile petrecute pe insula Sal.

După-amiezile pe această insulă s-au asemănat prin felul cum le-am petrecut. În fiecare zi la terasă de pe plajă cu o carte în mână. Am avut următorii parteneri: Andrzej Kusniewicz, Darwin, Ernst Junger, Patrick Modiano și Basarab Nicolescu. Am petrecut identic, dar am simțit divergent prin atitudinea conturată de cărți.

Despre noaptea pe care vreau s-o schițez acum, despre starea de angoasă de care am amintit, cred că au devenit posibile și prin lectura lui Kusniewicz. S-au desprins din file cuvinte care s-au fixat în memorie. Când mă impresionează o carte sau ceva dintr-o carte, am senzația că mi s-a prelungit corpul cu o coadă. Am o coadă după mine de care nu scap câteva zile.

Sub influența Lecției de limbă moartă, sub fascinația oceanului și a murmurului de oameni de la barul de pe plajă, m-am așezat la somn agitată.

Simțeam că va urma ceva care îmi va displăcea. Atunci mi-am amintit harta deasupra biroului, globul de pe birou. Le-am revăzut și am închis ochii cu frică.

Sunt singură la dracu în praznic! Asta mi-am zis.

S-a produs atunci un scurtcircuit prin puterea minții de a-și reprezenta ceea ce cunoaște. Imensul oceanului m-a copleșit. Punctulețele negre pe o suprafață mare de albastru. Eu mă aflam pe acel mic, mic, dar mic punctuleț negru.

Ah, cât m-am zvârcolit în așternut. Am așezat perna, am bătut perna, am privit atentă, am pândit concentrată.

Coada nu stătea nici ea liniștită. Locotenentul Kiekeritz cu pasiunea lui pentru icoane, cu destinul lui, cu meditațiile lui: Din păcate, după cât se pare, n-o să vă pot ajuta în nici o privință. Nu sunt în măsură să vă schimb destinul și nici să lupt cu răul. Dacă, ceea ce vă înconjoară, este cu adevărat rău. Nu ține de competența mea. Nu sunt nici exorcist și nici duhovnic. Și pe lângă asta, cu cine sau cu ce ar fi să lupt? Și la ce bun? Nu știm nimic unul despre celălalt. Trăim în gol. Doar uneori ni se pare că vedem sau ni se arată ceva ca prin ceață, dar nimeni nu știe exact ce este cu adevărat.

În gol, cu sentimentul de gol am adormit.

Nici de competența mea nu a ținut să lupt în acel moment cu angoasa. Mi-am adormit trupul și am lăsat mintea la joacă cu inconștientul.

S-au jucat, s-au descurcat, a doua zi m-am întovărășit cu Basarab Nicolescu. Și așa m-am hotărât să încept un doctorat.

Punct.

Farmecul, absurditatea și grotescul nunții

De 2 mart., 2015 1 Trăiri afective ale mele No tags 0

Vă mărturisesc că nu mă gândesc întotdeauna la sex. Toată ziua, toată noaptea. Fifty Shades of Grey prezintă viața între sex și altceva, un altceva neesențial aproape, dar eu am diverse gânduri. De exemplu îmi place foarte mult să mă joc cu semnificațiile nunții, o nuntă fie în cer, fie pe pământ.

În oraș au apărut tot mai multe panouri publicitare având ca subiect acest eveniment. În ultimii ani lumea se confruntă cu o industrie în care mireasa și mirele reprezintă mijlocul de producție și bunul de consum. S-a dezvoltat o afacere pentru o zi, nu orice zi, ci cea mai fericită zi din viața unei femei.

Subliniez ironia mea fină. În colțul gurii stă ștrengar un zâmbet.

Mi-am amintit nunțile la care am participat în copilărie. Vreau să-i fac dreptate copilăriei, și eu vreau asta, oare cine și-a mai propus asta, și notez aici că în trecut o nuntă, participarea la o nuntă mă înfiora. Într-o stare febrilă, nu puteam să scap de sentimentul că iau parte la un eveniment care deține puterea de a schimba viața prin valoarea intrinsecă. Habar nu aveam ce înseamnă intrinsec, dar experimentam stări extraordinar de intense prin impresionabilitate.

În timp am descoperit multe dintre regulile căsniciei și am pierdut starea febrilă. Cu acest gând conștient, privind panourile publicitare, într-o joacă cu mine însămi, mi-am imaginat cum aș fi trăit acest eveniment la diferite vârste până în prezent.

La 20 de ani mi-aș fi făcut fericiți părinții. M-aș fi măritat acceptând tot ceea ce ei consideră a fi o nuntă pentru toți ceilalți mai puțin pentru mire și mireasă.
Aș fi acceptat împețitul, aș fi jucat în fața casei, aș fi călcat găleți, mușcat colaci, aș fi, aș fi, dar n-aș fi fost deloc.

La 25 aș fi făcut compromis. Cu o ureche la părinți, puțin cam surdă, iar cu cealaltă la nevoile mele. Nevoile mele atunci descriau o nuntă elegantă, florală, cu slujbă la biserică și petrecere. Aș fi fost și n-aș fi fost.

La 30 de ani nu prea știu ce vreau, sigur știu ce nu vreau. Nu vreau slujbă la biserică și rude care-și dau cu părerea. Nu vreau coc și gene false. Nu vreau să zâmbesc unor oameni care au venit din obligație. La 30 m-aș strădui să fiu.

Eu sunt simplă, dar extravagantă, eu aș fi mireasa, una anume, nu o proiecție a mamei și a percepției societății. Mi-ar plăcea să fiu fericită în toată această industrie, industrie căreia îi simt farmecul, cum îi simt absurditatea și grotescul.

Nu știu, propun și eu, parcă tot în favoarea acestei industrii unde și eu muncesc, ca fiecare cuplu să-și reînnoiască contractul din zece în zece ani, căci oamenii chiar se schimbă. Sau chiar la doi ani, Simone și Sarte au încercat astfel și au trăit în armonie foarte mulți ani.

Bineînțeles această propunere nu este valabilă la acele femei care experimentează cea mai fericită zi din viața lor când devin doamne.

M-am fericit de prea multe ori domnișoară fiind, nu aș putea să fiu nedreaptă, dar aș putea să nu-mi încap în piele de fericire în ziua nunții.

Chiar aș putea.

Zice Dunia

De 26 feb., 2015 0 Zice Dunia 0

10744899_878418005501688_733429488_nCu fiecare zi care trece, cu fiecare carte pe care o citesc, puzzle-ul vieții mele afective devine mai clar. Aproape văd clar în ceea ce sunt.

Mi-am însușit de la Freud imaginea și părerea despre Tatăl Atotputernic.
Mi-am însușit de la Huxley convingerea că viziunile pot fi explicate prin formule chimice.
Mi-am însușit din Marele Atlas ilustrat al Corpului Uman informația despre sistemul limbic al copilului care se află într-un stadiu capabil să resimtă, dar nu să controleze (crizele copiilor răsfățați). Nu o să mă satur niciodată să repet asta: copiii nu au creier să manipuleze, iar crizele au o explicație!

Mi-am însușit.
Tot mai fac asta.

Așa că m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis: cred că yoghinii sunt cei mai odihniți oameni din întreaga lume. Mi se pare firesc ca orice întâlnire cu ei să poarte numele de eveniment, să se resimtă ca o mișcare de iubire, ca o perihoreză.

Yoghinii dorm. Oamenii care dorm sunt zei.

perihoréză, perihoreze s. f. (Grecism) Mișcare de iubire și de întrepătrundere a Ipostazelor în interiorul vieții treimice. Dumnezeu este unul în ființa Sa și subzistă în Ipostazele Sale într-o desăvârșită împreună-petrecere. – Din gr. perihoresis.

Notă: perihoreză este cel mai nou cuvânt pe care l-am învățat. O să scriu într-un text viitor despre evenimentul unde l-am auzit folosit.

Legitimarea violenței în Fifty Shades of Grey

De 25 feb., 2015 6 Trăiri afective ale mele 0

IMG_4955Ca absolvent de Litere, am o anumită educație, pe lângă responsabilități literare. În acel anumit poate fi inclusă curiozitatea literară care constituie o specie aparte față de fireasca curiozitate umană.

Absolventul de Litere e curios pentru a verifica calitatea literaturii. O lecție importantă învățată în unul din amfiteatrele Universității: citiți și apoi exprimați-vă părerea. Așa l-am citit pe Paulo Coelho în facultate. După două cărți citite, a treia am lăsat-o jos cu justificarea unui alt fel de gust, gustul calității, originalității, experienței, intuiției.

La umbra învățăturilor de la Litere, am fost aseară să văd acele umbre ale lui Grey la cinematograf. Specific de acum: nu am citit cartea, nu intenționez să citesc cartea.
De film am fost însă curioasă și am făcut un compromis cu pretențiile mele literare.

M-am așezat și am așteptat să fiu împresurată de ceva asemănător marchizului de Sade. Vedeți, a existat Sade, și au existat mulți altii înaintea acestui domn Grey. Înainte de a-mi formula părerea, pertinentă sau nu, mai las aici scris o observație despre comportamentul oamenilor din sala. Chicoteli, împungeri cu cotul, ochi dați peste cap, râsete, dialog pe ton ridicat, multă fâșneală, și nu de fuste, ci de Euri incapabile să rămână neafectate de scenele de nuditate și de erotism. La un film atât de prost, și calitatea oamenilor e pe măsură.

Am și emis o părere. Film prost.

Corect: extraordinar de prost.

Mă simt în măsură să fac afirmația asta și educația mea conține toate argumentele. În primul rând existența mesajelor subliminale. Renunțarea la control pentru a te simți complet liber, la controlul asupra corpului. Legitimarea violenței, a abuzului printr-o atât de prost construită poveste de iubire. O proaspăt absolventă cu ochi de căprioară hăituită întâlnește un milionar. Își mușcă veșnic buza, un gest găselniță de producător, căci buzele fetei exprimă senzualitatea femeii.

În acest scenariu, mie mi-e foarte clar un lucru: agresivitatea, oricum ar fi împopoțonată, rămâne agresivitate. Mie mi-e clar, dar fetelor care încă mai cred în Făt Frumos, lor le este clar? Sau cumva mintea lor prinde mesajul și-l fixează în memorie că a fi dominat comportă și plăcere, plăcerea celuilalt, plăcerea proprie?

Știu sigur că e posibil să se întâmple așa ceva. Freud mi-a arătat asta. Psihicul e fragil, iar mintea noastră poate fi dusă într-o direcție sau alta mai ales când se face apel la iubire.

Extraordinar de prost film, iar asta doar pentru că se prezintă în lume sub o altă mască, nu sub masca perversității, a nevroticilor și a fetișismelor oamenilor bolnavi.

Cu o astfel de prezentare, a perversiunilor, snoaba intelectual pe care o reprezint ar fi putut face măcar o apreciere de corectitudine, așa observ mesajele subliminale și legitimarea violenței.

Un comportament al femeii care mă irită foarte

De 24 feb., 2015 6 Trăiri afective ale mele 0

IMG_3619Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru ceea ce urmează.
Îmi cer scuze unei categorii de gen: feminin.

Dragile mele femei, trăim pe planeta Pământ, aparținem unei specii, existăm pe categorii de gen. Am suferit și încă suferim din cauza categoriei de gen.
Cu bruma mea de anatomie, cu puțina psihologie adunată de pe pagini de carte, cu intuiție și experiență, mi-e foarte clară putința femeii de a se impune ca subiect.

Am observat în jur un comportament al femeii care mă irită foarte. Unele femei se transformă singure în obiect, pozează și încearcă un fel de a fi feminin pasiv, mereu în expectativă, pândind promisiunea bărbatului de a o prețui.

Acest fel de a fi mă irită prin poza adoptată și mă dezgustă prin intenție. Formulez foarte clar intenția: apelul la conștiința bărbatului. Sentimentul de vinovăție copleșește, iar educația l-a vârât fiecărui individ pe gât. Și femeile folosesc în exces tehnici de tulburare a conștiinței. Ne folosim copiii pentru a ține bărbatul, ne folosim corpul pentru a ține bărbatul, ne folosim fragilitatea pentru a ține bărbatul. Unele femei nu pot fără bărbat.

Și bărbatul?

El poate foarte bine fără femeie. El descoperă asta din copilărie, unele femei mor și nu ajung să descopere ceva atât de banal.

V-ați întrebat vreodată de ce ei pot să-și imagineze, să-și construiască și să-și trăiască viața fără femeie? Pentru că își sunt suficienți. Bărbații se prețuiesc, se iubesc, își afirmă și confirmă esența.

Care e esența femeii?

Esența nu ține de fragilitate, de blândețe, de feminitate. Toate astea se pot educa. Esența ține de voința individului de a se descoperi pe sine, de a exista pentru sine înainte de a exista pentru celălalt. Dacă ar încerca femeile să existe o zi pentru ele și nu pentru bărbat, și nu pentru copii? Ce s-ar întâmpla?

Jumătate din locuitorii planetei s-ar putea reprezenta ca un imens târg de vite derutate care așteaptă să li se arate direcția.

Femeile singure se transformă în vite. Ca specie, creierul nostru are niște funcții. Le îndeplinește în orice condiții declarate normale. Dar unele pozează, așteaptă să li se arate direcția, iar dacă nu le mână nici un stăpân, pierderea este a lui că nu a intuit ce animal de carne, de lapte, de tracțiune a pierdut.

Dar stăpânul nu pierde, căci târgul e imens.

Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru limbaj.
Îmi cer scuze pentru subiectul banal, dar etern fascinant pentru mine.
Îmi cer scuze.

Nu-mi cer scuze că mă mir. O să mă mir întotdeauna de orice ființă dotată cu inteligență care își refuză mintea, își refuză revelația, își refuză frumusețea de a se descoperi ca forță creatoare.

Îmi cer scuze.

Pe urmele lui Darwin în Cabo Verde

De 23 feb., 2015 3 Trăiri afective ale mele 0

IMG_5241Ultima mea aventură în lumea largă: Cabo Verde. Cum am ales Cabo Verde? Din nou, dintr-o carte. Pe mine și cărțile m-au scos în lume.
Îmi amintesc că citeam Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle și m-am oprit asupra rândurilor despre Cabo Verde. Prima dată am mângâiat hârtia. Apoi am întors cartea și am deschis harta atașată. Căutam pe întreaga hartă Cabo Verde, iar când ochii eu identificat literele, am lăcrimat. Ca om actual, mai bine sau mai puțin bine instalat în noua tehnică, am căutat pe Google Cabo Verde.
Mi-am dorit să merg acolo.
Am ajuns acolo plină de emoții, surescitată, cu o tensiune de care am scăpat când m-am așezat și am privit oceanul.

Vă spun sincer, eu nu m-am dus în Cabo Verde, eu m-am reîntors. Acum că am aterizat la Sal și nu pe Santiago, unde a ancorat Beagle, corabia lui Darwin, ține de zboruri, agenție și lipsa interesului meu de a planifica totul.

În prima oră pe Cabo Verde m-am așezat pe șezlong și doar priveam în jur. Am fost întreruptă de un localnic, atras de cartea pe care o tot strângeam tare la piept și de pletele mele în vânt. După câteva minute în care am conversat, m-a întrebat de ce citesc.

Am zâmbit șăgalnic. Bine dispusă, mi-am mușcat buza și am întrebat:
Nu mai bine mă întrebi CE citesc, nu DE CE citesc?

Edgar, acesta e numele acelui chocolate man, așa s-a descris, m-a privit la rândul lui foarte amuzat. Mi-a pus întrebarea. CE citești?

Darwin. Știi, Darwin a fost aici pe insula voastră în jurul anului 1827, cam așa. Darwin, cel cu teoria evoluționistă, omul se trage din maimuță etc.

Edgar m-a ascultat până am terminat, mi-a zis că știe acum despre Darwin, dar să nu mai fiu leneșă, să las cartea și să vin la volei.

Am auzit asta 5 zile: lasă cartea, ești leneșă, hai la volei.

În aproape toate zilele conversam câte o jumătate de oră cu Edgar. Mi-am format definitiv părerea că insularii descriu o categorie aparte. Te-ai născut pe o insulă, lumea largă e cât se poate de neinteresantă. Insula, percepută ca un Rai de localnici, cu toate greutățile pe care le întâmpină, îi satisface. Insularii nu-și acceptă viața, ci și-o trăiesc printr-o binecuvântare abia percepută de ceilalți.

Doar empatia poate ajuta să înțelegi această atitudine, empatia și bunăvoință pentru oameni, pentru om.

O să pun punct la acest text, dar o să revin cu un alt text sau alte texte despre Cabo Verde. Mai las scris aici atât: excursia în Cabo Verde constituie cea mai extraordinară călătorie a mea. Fără a fi exotică, insula asta m-a apropiat foarte mult de plăcerea omului pentru necunoscut. Am călătorit în necunoscut și am permis omului actul pe care-l reprezint să primească de la insulă și de la localnici esența: existenta însăși.

Notă: imprimat pe tricou, Darwin.

450 de grame de dragoste cu 40% reducere la Univers

De 11 feb., 2015 0 Colaborari , 0

Mi-ar plăcea să vorbim puțin despre iubire. Dacă cineva crede că nu mai este nimic de scris sau de discutat despre dragoste, sentimentul care are lăcaș într-un organ de dimensiunea unui pumn închis și cântărește aproximativ 450 de grame, l-aș ruga și l-aș provoca să profite de oferta celor de la Editura Univers.

Cele mai incitante povești de dragoste semnate de nume ca Javier Marias, Jorge Amado, Gabriel Osmonde, Jostein Gaarder sau Mihail Șolohov pot să schimbe păreri. Despre dragoste putem întotdeauna să vorbim și să scriem. Începutul constă doar în a o simți.

Cu o reducere de 40%, cei de la Univers ne invită să depănăm povești de dragoste. Oferta este valabilă între 9 și 15 februarie doar pe site-ul www.edituraunivers.ro.

Așadar, să citim.
dragoste 2015_site

Vecina de vizavi nemulțumită de Iulius Mall Timișoara

De 10 feb., 2015 6 Trăiri afective ale mele 0

Foarte rar mi-am folosit blogul pentru a arăta cu degetul pe cineva. Am învățat de mică să nu pârăsc. Nu o să încep acum să fac asta, dar simt că este nevoie să scriu despre ce s-a întâmplat.

Din 6 februarie până în 8 februarie am participat la Târgul de nuntă organizat de Iulius Mall Timișoara. La fiecare Târg se semnează un contract și fiecare, organizator și expozant, își ia niște angajamente.
Eu știu sigur că îmi iau niște angajamente când semnez un contract. În acest contract, să lucrăm direct pe subiect, printre termeni și condiții, scrie negru pe alb despre obligația fiecărui expozant de a nu bloca vizibilitatea expozantului de lângă.

În 6 februarie când am ajuns la Mall, la standul meu, standul de lângă, Ice Dyp Resort & Spa Timișoara, bloca prin roll up-uri vizibilitatea propriului stand. Când li s-a atras atenția, au refuzat să corecteze acest aspect ofensându-se și afișând un comportament de ciobani la oi. Îmi cer scuze de la ciobani pentru comparație.

De fapt textul nu o să fie despre comportamentul urât al celor de la Ice Dyp Resort & Spa, ci despre cum anume au rezolvat organizatorii acest conflict.

În primul rând, nu l-au rezolvat. S-a discutat puțin cu un ton ușor amuzat despre vizibilitatea vecinei. Cu siguranță nu vecina de vizavi a lui Moscopol. Nu a fost nimic muzical în toată întâmplarea, doar golăneală, aș putea chiar afirma că o golăneală pură.

La mine, ca exponzat care întâmpină o problemă, a doua zi de târg, în jur de amiază, a ajuns următoarea propunerea din partea organizatorilor. Să ne mutăm standul într-un alt spațiu. Cei de la Ice Dyp Resort nu sunt oameni cu care te poți înțelege.

Mărturisesc, am respirat lung. M-am împins tare în scaun, trupul împotrivindu-se în tandem cu mintea. Comanda a avut o execuție instantă a părților mele din trup.

Organizatorii au propus un compromis. Și de aici vreau să atrag atenția. Să privim din toate unghiurile această întâmplare.
Primul unghi, organizatorii nu și-au îndeplinit obligațiile. Contractul ce rol mai are atunci?

Prin contract, am plătit o anumită sumă, dar din 3 zile, doar o zi am avut standul vizibil.

De ce se semnează contracte? De ce nu ne achităm de sarcini și obligații?

Și mai ales, de ce ne văităm de alții că nu-și fac treaba când noi, atunci când e necesar, nu ne facem treaba?

Cei de la Iulius Mall nu și-au făcut treaba. Am statut de martor. Un martor care s-a ridicat în picioare, a mers la cei de la Dyp Resort întrebându-i de ce se poartă așa și s-a întors cu un diagnostic de la ei.

Sunt o frustrată.

Posibil să descriu frustrarea, dar dacă o descriu, dacă o cuprind, frustrarea e determinată de lipsa de deontologie, de incapacitatea și neseriozitatea profesională a celor de la Iulius Mall Timișoara.

Vecina de vizavi, ce e sigur, e foarte supărată din principiu, din lipsa de principii a unor organizatori incompetenți care își îndeplinesc parțial sarcinile cu o atitudine golănească.

Martor: vecina de vizavi, Cuvinte de vânzare.