Cioc! Cioc? Cine-i acolo? Început de an școlar.
La mine început de clasa întâi. Au fost și s-au dus primii șapte ani de acasă. Mara merge la școală. Greșeli demne de eroi număr ca mamă. Viața mi s-a schimbat. Noua direcție adună alegeri personale și o concentrare pe persoană.
Mara, firește, este cea mai importantă persoană din viața mea. Recent am purtat o discuție despre o nouă etapă. Școala elementară mai desprinde puțin copilul de mamă. Rațional aplaud. Emoțional mă mai smiorcăi uneori.
Începem școala pe 4 septembrie, iar un necesar de rechizite provoacă agitație. Mi-am amintit de mine elevă, febra începutului, farmecul penarului, atracția ghiozdanului, chiar și o gumă de șters reușea să mă înnebunească. Toate obiectele astea reprezentau o comoară. În clasă, la pauze, ni le admiram, ni le împrumutam, făceam troc.
Rechizitele determină o manifestare conștientă de proprietate. Copilul rostește apăsat și cu mândrie: penarul MEU. O lecție se desprinde ușor: a avea grijă de lucrurile personale.
Importanța rechizitelor în viața de elev m-a convins să o las pe Mara să aleagă. Nu știu ce nume vă vine în cap, dar la noi, e unul singur: Cărturești. Orice preferă, stau liniștită. Cărturești definește bunul gust. Anul acesta echipa Cărturești ne-a făcut și o surpriză. Știau că urmează să școlărim, iar Mara a primit o cutie cu rechizite. Surescitarea s-a instalat instant. Voia să înceapă a doua zi școala. Apuca un obiect și la fiecare scotea sunete înflăcărate. S-a potolit după ce mi le-a prezentat pe toate și le-a pus bine să nu cumva să le rătăcească până săptămâna viitoare.
Avem rechizite și Mara dă dovadă de responsabilitate. Construim și stima de sine, iar penarul, păstrarea lui ca bun material, îi dau importanță.
Mara se simte importantă. Pentru asta, mulțumesc și echipei Cărturești Timișoara.
august 30, 2017
Nici librăria Cartea de nisip nu-i de aruncat, chiar ieri ma uitam ce chestii faine au (genti, decoratiuni samd). Presupun ca nici la penare & alte chestii scolaresti nu dau dovada de prost-gust.
Bine, eu unul ma amuz cum pune lumea pret pe obiectele de consum. Ca la hainutele copilului ce-i inca in crestere, fie ca dai 5 lei fie ca dai 50 de lei pe-un tricou de bebe, in 5 luni e clar ca-i va ramine mic. Idem, fie ca dai 10 lei sau 100 de lei pe-un penar, tot va sfirsi aruncat prin clasa, poate calcat in picioare, si se va juca prinsa cu el. Ca-s copii. Mai degraba as dota copilul cu un ghiozdan din piele, ca-i si trainic si mai fain ca textilele. Idem, un stilou intr-adevar de calitate, ca sa se deprinda cu munca de caligrafie.
Totusi, in discutia asta eu sunt cel fara copii, asa ca banuiesc ca n-are rost sa discut ipoteze.
august 31, 2017
Nu știu acum cum e, dar pe vremea mea penarul era obiectul care te aducea în societatea înaltă a clasei – un fel de aifon acum. Stiloul, creioanele, cariocile și altele contau, da’ penarul trebuia să fie ca lumea.
Și mie mi se pare ok Cartea de nisip, mai ales că prețurile sunt mai accesibile. Cărturești e un fel de Apple store al librăriilor 🙂
august 31, 2017
Splendidă comparația penarului cu telefonul. Ai dreptate.
august 31, 2017
Cartea de nisip cu siguranță nu e de aruncat. Nici o librărie nu este.
Despre penar, ghiozdan sau stilou, nu zic că nu ai dreptate, dar perpectiva e alta. Copilul nu apreciază calitatea, ci e atras de culori. Da, un copil dă valoare unor rechizite lipsite de importanță pentru un adult, dar există aici o exprimare de voință a lui. Lecțiile de moralitate la șapte ani nu-mi sunt pe plac.
septembrie 1, 2017
Foarte bun articol, mai e putin si incepe scoala, nu ar strica sa va uitati pe la anticariate pentru carti.