După cinci zile petrecute la munte, drumeții prin Apuseni, am avut nevoie de două zile de repaus. Am întrerupt orice activitate și am socializat prea puțin. O să vă povestesc despre. Sunt pusă la curent cu situația actuală a stațiunii Stâna de Vale, un loc care produce o impresie penibilă călătorului.

Las deoparte actualizarea curioșilor pentru moment. Prefer să descriu senzații și sentimente legate de copii și relații. În fiecare dimineață beam ceaiul, urmat de cafea, pe terasa cabanei. După câteva zile petrecute cu copiii, Mara mea împreună cu doi prieteni, o fetiță și un băiat, într-un moment anume i-am privit cu afecțiune și admirație, dar gura mea a articulat: Ce copii nesuferiți avem! Prietena mea, un caracter flegmatic, cu tact în acțiuni și vorbire, a răspuns: Crezi? Tu nu i-ai văzut pe alții cum se poartă!

Are dreptate! Mara a intrat în colectivitate de șapte ani. În toți anii nu m-am apropiat de nimeni cu copii. Mi-am preferat prietenele cu copii, femei cărora îmi permit să le cer tăcerea. Pur și simplu să tăcem împreună. E cel mai mare câștig într-o relație de prietenie.

Pe munte, pe poteci sau drum forestier, pe trasee de trei ore sau pe distanțe scurte, ne-am permis să discutăm vrute și nevrute. Să începem un subiect, să pierdem șirul, să râdem zgomotos, să tăcem fără explicații, să ne încrâncenăm, să plângem.

Întotdeauna împărtășesc opinii. Mi-am făcut o părere auzită în munți, o concluzie. Într-o relație, indiferent de gen, indivizii caută să se impună. Unii acționează că trebuie. Au preluat modele și tipare. Alții urmăresc interesul propriu. Și unii, și alții reproșează în loc să rostească ce anume le place sau displace, ce îi doare sau ce îi face fericiți. Rar descoperi persoane sincere cu ele și cu ceilalți.

Bărbații au gesturi și expresii anumite în relațiile cu femeile.

Femeile așteaptă gesturile și expresiile anumite.

Cum să ne înțelegem dacă nu cultivăm franchețea?! Dacă nu scăpăm de odiosul sentiment că partenerul ne va părăsi dacă nu-i facem pe plac?! Blocajul acesta ține cupluri și cimentează mariaje, dar nu provoacă momente de mulțumire sufletească intensă.

Am purtat discuții pe munte și la poale. Ne-am privit copiii cu admirație și cu iritare maximă.

Femei curajoase, a concluzionat prietena mea când a privit muntele de pe care coborâsem. Curaj să fie?! Personal susțin lipsa de supunere în tipare.

Am mers pe munte din admirație pentru peisajul carpatin. Un copac pe un deal, un râu care trece pe lângă o pădure de brazi, gardurile de lemn, fragii de pe marginea drumului, lumina soarelui printre trunchiurile copacilor, păsările și greierii, stânele și câinii lor. Mă fac fericită.

Caut să mă fac fericită, nu aștept să mă facă alții.

Munții Apuseni au această putere. Mergeți, încercați, urcați, priviți cât mai puțin poalele, dar despre asta, într-un text viitor.