Săptămâna trecută, într-o zi de luni, porneam pe drum spre Apuseni, Stâna de Vale. Mi-am rezervat o cabană de pe Booking. Am călătorit cu Mara, o prietenă și cei doi copii ai ei. Grupul acesta, format din mame și copii, ne-a condiționat cazarea. Să avem un restaurant în apropiere unde să ne hrănim după ce coborâm de pe munte. Să existe o bucătărie unde să luăm micul dejun. Așternuturile să fie albe, cerere personală. Să se încuie ușa. N-am luat în calcul acest fapt, dar pe viitor o să fie pe listă.
La cazare, nimic nu s-a potrivit cu ceea ce găsisem pe Booking. Începând cu cabana, alta decât cea din poză, până la ușa care nu se încuia, rezervarea s-a dovedit un eșec total. Cum nu mi-e frică de ceartă, ba chiar o provoc de multe ori, am inițiat un schimb de mesaje în care am prezentat ce am găsit la cazare. Susținută de fotografii, de gura mea mare, de încăpățânare, de neacceptare, nu perpetuez acel merge și așa românesc, am cerut o soluție deoarece am refuzat să mă cazez în acele condiții. Într-un mesaj am evaluat bucătăria ca fiind scârboasă. Susțin cele afirmate.
În câteva ore s-a rezolvat cazarea. A rămas ceva fără soluție, peisajul de la Stâna de Vale. De acolo iese la suprafața pământului Izvorul Minunilor. Dintr-un loc tâșnește apa, iar vizavi ai copaci defrișați.
În continuare o să redau ce am auzit. Nu o să specific sursa. O să relatez ceea ce am văzut.
Am auzit că în stațiunea Stâna de Vale este monopol. Toate clădirile din jur, funcționale sau abandonate, aparțin familiei Micula. Numele nu mi-a spus nimic. Pe google, primul articol care mi-a apărut a fost despre braconaj din elicopter. Un singur hotel s-a ridicat, cu proprietar străin, iar construcția a încetat. Izvorul Minunilor aparține familiei Micula, la fel și peștera Urșilor.
Nu o să emit nici o părere personală despre.
Am văzut o stațiune într-o stare jalnică: copaci defrișați, clădiri abandonate, camioane care transportau copaci tăiați. Drumurile sunt pline de gropi, exact cum ne-am obișnuit, cum am acceptat, cum ne-am mulțumit. În restaurantul în care am mâncat, o să-mi trimit părinții. O să-și retrăiască tinerețea. Timpul a stat pe loc. Lipsește doar tabloul lui Ceaușescu de pe perete.
Nu aș recomanda nimănui să călătorească la Stâna de Vale. E un loc pocit de mâna omului, un loc distrus cu intenție, un loc exploatat, un loc ca atâtea altele în România.
În România călătorești cu nasul pe sus. Poalele te deprimă. Construcțiile, culorile, drumurile, organizarea te mâhnesc. Muntele salvează într-adevăr. În munte scapi de senzația de penibil de la poale. Peisajul carpatin seduce pur și simplu. În funcție de sensibilitate, te face să verși lacrimi.
La Padiș, contrar scopului excursiei, de a petrece timp fără telefon, am căutat pe youtube Tudor Gheorghe și am ascultat Acolo este țara mea.
Adevărul este că acolo aș vrea să trăiesc uneori, acolo, în munți. Departe de lăcomia, prostia și prostul gust al cetățeanului actual.
O să închei. Am auzit, am văzut.
O concluzie. Nu vă mulțumiți cu merge și așa.
Acolo este țara mea și a tuturor.
august 14, 2019
Nu știu ce să zic, că de contrazis nu te pot contrazice, dar te-ai dus într-o zonă săracă (din toate punctele de vedere). Poate era mai bine dacă v-ați fi cazat la pensiunea aia… Casa urșilor, Vila urșilor, Scorbura urșilor sau cum îi zice, că părea mai spălată.
România, turistic vorbind, e o țară sălbatică și necivilizată și ai să observi multe din cele enumerate de tine și în alte zone mai bogate, cum e Valea Prahovei și unde de tovești de servicii proaste chiar și pe bani mulți. Nu e neapărat vorba că merge și așa, ci că astea sunt posibilitățile, atât din punct de vedere material cât și al educației. Întreabă-i și tu pe ăia mai bătrâni înainte.
august 19, 2019
Până la urmă am rezolvat. Ne-am cazat în Budureasa. Nici eu nu te pot contrazice. Este sărăcie, nu este educație. Ordinea din sărăcie unde este?
Îmi displace lenea, iar aici e vorba și despre lene, nu aia sebastiană pe care o cultiv eu. 🙂 Pe Valea Doftanei mi-am propus să mai merg. Ce zice cel bătrân de?
august 19, 2019
Nu există ordine pentru că oamenii nu vor să fie ordonați. Dacă mergi în sate care au fost locuite de străini, de exemplu Gărâna sau Brebu Nou, ai să vezi că satele sunt altfel și încă se văd casele care aparțin familiilor care s-au mutat înapoi în țările de baștină. Aproape toate casele sunt de vacanță acum, dar după cum arată aproape că poți să-ți dai seama din ce zonă a țării sunt proprietarii.
Chiar pe Valea Doftanei n-am ajuns, m-am oprit la Sinaia. Pe Valea Prahovei m-au dezamăgit serviciile și dezordinea. E o zonă cu un mare potențial, dar destul de multă mizerie, nu peste tot sunt locuri cu mâncare bună și de multe ori e scump – eu am stat în Bușteni, ultima oară prin 2014. Castelul Peleș mi s-a părut în schimb de nivel european din doate punctele de vedere și îl menționez pentru că face notă discordantă și chiar merită vizitat, cel puțin o dată. E frumoasă zona Bran – Moeciu, poate dacă treceți pe acolo faceți un popas. Ideea e că n-ar trebui să te aștepți la servicii „ca afară” pentru că o să fii dezamăgită, ci să cauți lucrurile frumoase, iar la servicii să te mulțumești cu minimul posibil gen dacă urci să vezi Babele și Sfinxul din Bucegi să nu te superi că e o problemă cu telecabina și mai durează 30 de minute și că în alea 30 de minute nu poți merge la toaletă.
august 19, 2019
La Sinaia am ajuns și eu. Am ajuns și cu Mara acum doi ani, am vizitat Peleșul, curtea. M-a iritat programul celor de la. Acum nu mai țin minte, dar la 4 sau 5 e ultima oră când poți achiziționa bilete.
Nu călătoresc nicăieri cu așteptări. Mereu am parte de oameni plăcuți oriunde merg. La Harghita, oameni extraordinari. Unii. La Stână de asemenea. Ordinea însă îmi schimbă dispoziția. Ține de gospodărire și igienă personală. Astea nu le trec cu vederea. Trec sărăcia. Trec lipsurile. Nu lenea.