Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "adolescent"

Trăiam din plin viața bazarului

De 26 apr., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cu mult timp înainte, pe vremea când eram elevă de liceu, nașa mea, o profesoară de franceză cum rar există, calmă, respectuoasă cu copiii, cinică, m-a chemat la ea acasă să-mi aleg niște haine. Nu știu cine, dar de dragul poveștii să zicem că o nepoată, îi dăduse două plase de haine. Să le dăruiască la rândul ei.

Paranteză. Mi-am permis să folosesc expresia pe vremea mea în urma botezului primit de la elevul meu select. Într-o zi s-a răsturnat sfârșit pe spătarul scaunului și m-a implorat să-i povestesc ceva de pe vremea mea pentru că altfel adoarme. Las deoparte reacțiile stârnite în mine.

Din cele două plase de haine mi-am ales o pereche de pantaloni de trening. M-a derutat puțin rozul lor, dar nu m-a oprit din a-i purta. În roz și în fâș, materialul subțire din pantalonii de trening, am oripilat adulții cu moda din 1998: buricul gol și talia joasă. Îmi amintesc clar că am întrebat: De ce le dă? Toate erau într-o stare bună.

Desprind de aici două observații. Vă ajut să nu vă îndepărtați de poveste cu interpretări eronate.
Observația 1.
La Severin nu pusese stăpânire pe noi consumerismul. Hainele se înlocuiau doar la ruperea lor. Mai ales în cazul copiilor, mai ales în cazul meu, un drac de copil.
Observația 2.
Dat fiind faptul că vorbim despre un oraș mic de provincie, s-ar putea ca plasele acelea două de haine să reprezinte chiar o idee și nu o gândire. Omul are multe gânduri și puține idei. Noica descrie magistral diferența. Eu mă avânt să cred că nepoata, așa am stabilit, că ar fi fost vorba de o nepoată, a avut ideea reînnoirii garderobei.

Despre anul 1998 ar mai fi de notat bazarul. Trăiam din plin viața bazarului. De acolo ne îmbrăcam din cap până în picioare. Ne înțoleam pentru Paște, Crăciun și începutul anului școlar. În câțiva ani au apărut consignațiile. Ne-am prăpădit alocațiile în așa diversitate. Creatorii de modă au intrat târziu în viețile noastre.

Uneori noaptea visam că mă aflam într-un magazin și îmi cumpăram haine umplându-mi brațele. În adolescență s-a repetat acest vis. Pe lângă subiectul haine, alte două subiecte producea mintea mea: grădini cu trandafiri și șerpi.

S-a întâmplat să-mi îndeplinesc visul cu hainele. Trandafiri am încetat să visez, iar pentru șerpi am citit literatură de specialitate. Cumpărându-mi haine ca în visele mele mi-am zis într-o zi cu ciudă: Nu puteam să visez și eu că iau premiul Nobel?!

Îndeplinirea dorințelor în vise s-a declanșat. De curând am visat ceva oarecum apropiat. Mă aflam într-o sală unde se oferea premiul Nobel. În vis mi-am reprezentat spațiul ca pe o sală de spectacol a Teatrului Național Timișoara. Eu mi-am tras scaunul și m-am așezat să privesc scena.

Visele s-au modificat. Oniric mă aflu pe drumul cel bun. Într-o zi s-ar putea chiar să coc o idee din zecile de gânduri. Și atunci…

Atunci o să mă răzbun. Povestea asta însă este gata. V-am spus ce am vrut.

Octavian Soviany a împărțit stări de spirit la Timișoara

De 13 feb., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Săptămâna care a trecut a fost intensă. În primul rând nu au contat zilele. Am muncit luni, am muncit sâmbătă. Fără diferențierea – zile lucrătoare/weekend – am înțeles învățătura creștină. Să ne amintim de ziua a șaptea și să ne odihnim.

Tot săptămâna trecută, am participat la două evenimente literare. În 6 februarie l-am ascultat pe Mihail Vakulovski la Ce mai faci, scriitorule?. În 8 februarie l-am ascultat pe Octavian Soviany. A lansat o nouă carte, Casa din Strada Sirenelor.

Cele două evenimente s-au petrecut puțin altfel pentru mine. L-am avut însoțitor pe adolescentul meu despre care am mai povestit. Marțea și joia îndeplinesc funcția de mijlocitor între un adolescent și sinele lui. L-am întrebat politicos dacă dorește să facă schimbul. În loc de o oră clasică de pregătire, să mergem la aceste evenimente. M-a refuzat. Atunci am renunțat la politețe. L-am anunțat că ne vedem la Cărturești. Mi-a cerut explicații pentru. Cu atitudinea de adult zeu l-am anunțat că eu știu mai bine.

Marți am mers împreună spre librăria Cărturești. Pe drum mi-a cerut numele scriitorului, iar mai departe a aplicat activitatea generației lui: a căutat pe google. La librărie a ascultat. Uneori l-am privit cu colțul ochiului. Cu el însoțitor, mi s-a schimbat și mie perspectiva. Mă simțeam responsabilă, dar mai ales îmi doream să-i placă, să nu se plictisească.

Pe drum înapoi am pornit dialogul.

– Ți-a plăcut?
– M-am plictisit, dacă vrei să știi.
– E în regulă, și eu m-am plictisit puțin. Faptul că iubesc literatura nu-mi asigură nici mie satisfacții garantate la asemenea adunări. Dar ai cunoscut un scriitor.
– A fost și un cuvânt în poezia aia ultima…
– Pașii taților noștri?
– Da, aia. De ce l-a folosit?
– Data viitoare poți să întrebi.

Joi seară ne-am văzut la librărie. A întârziat. Nu m-am jucat cum sunt sigur că presupui, m-am uitat la un episod din Mentalistul.
Multă lume s-a înghesuit la librărie să-l vadă și să-l asculte pe Octavian Soviany. Eu, însoțită din nou de adolescent, mă simțeam la fel ca marți seară: responsabilă și ușor neliniștită. Oare o să-i placă? Oare o să se plictisească?
La un moment dat m-a rugat să-i fac o poză cu scriitorii din față și m-a întrebat numele lor. Toți sunt scriitori? Adică el a fost și marți, sigur este. Da, Robert Șerban, poet, Octavian Soviany, pentru care am venit aici, Andrei Ruse, a scris Zaraza și Daniel Vighi, scriitor de aici de la Timișoara.
Informațiile mele au fost expediate imediat pe o mică ferestră de whatsapp. Cât pot să utilizez privirea periferică, am zărit un răspuns primit de adolescent: nu am citit.

Indiscreția mea mi-a smuls un zâmbet și m-a relaxat. Măcar vorbește despre ce se întâmplă aici. Mi-am retras orice atenție de la el și m-am lăsat vrăjită de dialogul celor din fața noastră. Mi-am dat seama de ceva. Un motiv pentru care particip și am participat la asemenea întâlniri este râsul. Râd cu poftă la glumele scriitorilor. Există și o selecție. Dar umorul de la asemenea evenimente, ca să vă fac să înțelegeți, poate fi comparat cu serialul Seinfeld. Sunt persoane care râd la Las Fierbinți și sunt persoane care râd la Seinfeld. Nu cred că e un public migrator. Ori râzi într-un loc, ori râzi în altul.

Fără îndoială apreciez mai mult publicul de la serialul Seinfeld. Joi am fost vrăjită de tot ce s-a întâmplat la librărie. Am simțit cum mi s-a schimbat dispoziția, am realizat că sunt sedusă în timp ce se întâmpla asta, am râs cu poftă, am savurat vocea lui Vighi și am sorbit fiecare cuvânt scos de Soviany pe gură.

Stări de spirit, asta trebuie dat românilor. Scria undeva Constantin Noica. Octavian Soviany a împărțit cu generozitate stări la Timișoara.

Le mulțumesc și eu celor de la Hyperliteratura, ei au prilejuit întâlnirea.

La final mărturisesc că sunt mândră de mine. Nu am renunțat să vânez stări de spirit excepționale.

– Ți-a plăcut?
– Mai mult ca data trecută.
– Și ai învățat un cuvânt nou.
– Da, l-am uitat.
– Eu nu. Deschide DEX-ul, caută: elucubrație.

Foto: Simona Nuțu

Experiența lui DAR în prietenie

De 14 oct., 2013 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi-am dat seama, prietenie adevărată există, dar, există un dar, iar pe acest dar știu să-l explic, am trăit experiența lui.
Am o soră mai mare.
Din copilărie, am și cea mai bună prietenă. Tot din copilărie, oamenii din jurul nostru, oameni trecuți prin viață, ne-au avertizat sau doar ne-au spus că nu există prietenie adevărată.
Răspunsul nostru atunci consta în hohote de râs, în grimase, în puternice negări.
La 30 de ani, cu o vechime de 15 ani, am aceeași bună prietenă. Am adăugat acestei vechimi experiența trăirii acestei prietenii. În toți acești ani ne-am confruntat și noi cu neînțelegerile. Oho! Viața noastră poate fi turnată într-o sticlă cu piper.
Am depășit neînțelegerile ca oricare dintre voi, cu compromisuri. Compensațiile au fost mult mai seducătoare rămânând împreună. Toți acești ani, credeam până mai ieri, că dovedesc existența prieteniei adevărate. Acum nu scriu să laud relația mea cu cea mai bună prietenă, ci să explic pentru prima dată avertismentele de care ne-am lovit de-a lungul anilor.
Toți oamenii aceia aveau și încă au dreptate. Nu există prietenie adevărată. Eu am dreptate, există prietenie adevărată, toți avem dreptate. Să vedem acum cât de bine reușesc să explic ceea ce am înțeles, ceea ce am dedus după ani mulți de observare. Prietenia se bazează în primul rând pe câteva însușiri și pe câteva activități comune. Aceste însușiri și activități asigură o relație armonioasă. Și stăm în această relație, relație de prietenie adevărată. Cu această relație creștem.
Procesul acesta de creștere nu e comun, fiecare îl trăiește diferit, cu toate activitățile și însușirile comune. Cum creștem? Creștem expuși la stimuli diferiți. Traversăm perioade, copilărie, adolescență, experimentăm educații, liceală, universitară, ajungem angajați. Toți aceștia indică diversitatea în adevărata relație de prietenie. Pe parcurs, multe prietenii se pierd. Ajungem la inteligența populară, nu există prietenie adevărată. De acord cu ei, căci mulți dintre noi am pierdut mulți oameni pe parcurs, oameni pe care i-am iubit și ne-au iubit.
Unii au rămas. Am ajuns acum fix de unde am pornit, la experiența lui dar. Există prietenie adevărată, dar oamenii se schimbă. La acest colț de viață, în care stăm derutați ca într-o intersecție a unei mari metropole, prieteniile mor sau renasc. Aici fiecare trebuie să aleagă și să accepte, iar alegerea poate fi luată cu rațiunea sau cu sentimentul. Rațiunea arată că există un dezechilibru în relație, activitățile comune au dispărut, însușirile s-au transformat.
Foarte repede, cât tragi aer în piept, oamenii spun cu voce tare că nu mai au nimic în comun și se despart.
Uită că se au în comun pe ei înșiși, ei copii, ei adolescenți, ei adulți. Proiecțiile lor despre celălalt nu mai sunt adevărate, doar ele, omul este același, dar schimbat.
Cum din bebeluș ajungem copil mic, din copil mic, adolescent, din adolescent, tânăr, și din tânăr adult, la fel se întâmplă și la interiorul nostru, ne transformăm. Nu rămânem pe loc, iar cine rămâne, nu descrie în nici un fel evoluția spiritului.
Știu acum că există prietenie adevărată și acolo unde s-a ajuns la despărțire. A fost prietenie până la un punct, unii merg mai departe, alții aleg comoditatea.
Prietenie adevărată există, DAR unii dintre noi nu știm să acceptăm schimbarea.
Schimbarea derutează, da, dar schimbarea face parte din viața noastră. Mi-ar plăcea să se întrebe toată lumea, înainte de a renunța la o relație de prietenie, dacă neconvenabilul prezent ar deveni convenabil cu un comportament al momentelor trecute de viață. Mă întreb și eu dacă prietena mea sau sora mea m-ar prefera comportamental ca la 15 ani.
Îmi răspund: nu, nu m-ar vrea.
Consider că am făcut o foarte mare descoperire, experiența lui dar corectează și armonizează vieți.