Educația omului se face în două direcții, în spațiu și în orizont. Educația în spațiu ține de supraviețuire, educația în orizont ține de subtilitatea simțirii.
În timp ce educația în spațiu se desfășoară între A și B, educația în orizont e orfană de B.
Învățăm să ne ducem existența, dar ratăm existența. Supraviețuim, dar nu trăim, suntem oameni, dar nu devenim oameni. Încheiem supraviețuirea, dar ne întindem în moarte fără subtilitatea blândeții.
Unii dintre noi reușesc să fenteze supraviețuirea, artiștii cel mai adesea, și nu mă refer la artiștii de meserie, ci la artiștii cu sufletul, la aceia care lucrează creator în propria ființă.
Luni am petrecut
Ziua de luni am petrecut-o. Luni mi-am ocupat timpul într-un anumit fel, un fel care te solicită, te îmbie, te dezleagă la gură, te acoperă de un frumos subtil pe care îl sesizezi în umbra zilelor viitoare.
Azi stau la umbra zilei de luni.
Luni m-am plimbat prin Brăila și Galați. În Brăila cu Bogdan Mosorescu, iar în Galați cu Gheorghe și Luminița Mosorescu.
Luni am petrecut printre artiștii neamului într-un firesc care m-a uimit. Am vorbit, am uitat că genunchii lor m-au legănat, că amintirea lor, pe o verticală a anilor, mă recunoaște bebeluș, copil, elev, student, și am privit un unchi și o mătușă cu activități similare cu ale mele. Cu toții ne desfășurăm o parte din viață în frustrări culturale. Ne-am întâlnit în notele comune ale nemulțumirilor artiștilor în ceea ce privește propria apreciere.
Am lăsat Galațiul în urmă și am mers apoi la atelierul lui Gheorghe Mosorescu. La primul pas m-am lăsat din nou cuprinsă de rușinea unui fel de a fi al nepoatei, dar după ce mirosul de acuarelă m-a prins de nas, iar ochii au început să se piardă pe pânze în ulei, am început să râd și să mă zgâiesc la tablourile din atelier.
Am cerut voie să fac niște poze, iar după o sesiune de pozat, am ales două poze pentru blog.
Într-una din fotografii o să vedeți un unchi și o nepoată sau un pictor, Gheorghe Mosorescu, și un om cu blog, Dunia Tuel.
