De-a lungul anilor, blogul mi-a permis multe, dar cel mai mult mi-a îngăduit să mă cunosc.
Am pornit pe acest drum timidă, derutată, cu multe frustrări. Pe drum, s-au întâmplat transformări, deveniri, libertăți.
Mi-am asumat libertăți. Să scrii despre adopții, vegetarieni, avort, eutanasierea câinilor, condiția femeii presupune o anumită îndrăzneală. Fiecare subiect deranjează societatea actuală. Tamtamul din jurul oricărei note amintite ofensează bunul simț.
De fiecare dată, în apărarea mea, cu subtilitate sau fără înconjur, m-am sclifosit în maxima lui Descartes, gândesc, deci exist.
Din nou, în apărarea mea, m-am străduit întotdeauna să gândesc și să nu iau de-a gata.
Nu spun nimic nou, dar atrag atenția, gândirea vine de-a gata. Zilele trecute, cu o minte leneșă și mai ușoară ca puful de gâscă pe care îmi odihneam tâmpla, m-am întrebat dacă eu gândesc mai mult ca un primitiv.
Oh!
Simpla alăturare a mea cu a unui primitiv m-ar fi înfiorat, dar nu și de data aceasta. Mi-am luat o zi din viață pentru a o analiza, din zori, până târziu în noapte.
Dimineața, automatisme, la prânz, în muncă, obișnuințe, seara, automatisme. Când dezvolt sau exersez abilități? Care abilități, ce abilități? Primitivul s-a confruntat cu natura, zi de zi, doar forța și inteligența puteau să-l țină viu.
În prezent trăim într-o natură îmblânzită, dar mai ales controlată. Știți că există oameni care zic: am nevoie de Dumnezeu în viața mea!
Eu zic: am nevoie de natură în viața mea, de furia naturii în viața mea. E stringent să-mi simt micimea, fragilitatea, facticitatea.
Acolo, în natură, într-o confruntare directă a omului cu natura, obișnuințele și automatismele dispar, iar gândirea vine firesc să ajute trupul.
Suntem așa mulți neajutorați în lume, sclavii automatismelor și obișnuințelor.
Da, și gândirea vine de-a gata, și tocmai această realitate ne ține săraci financiar și spiritual.
Hai să încercăm gândirea.