Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "bogați"

Cum ajungi să ai un președinte în buzunar?

De 28 feb., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ce înseamnă să fii bogat? Un moment. Să lăsăm deoparte proprietarii cu credite. Să uităm de pozele din vacanță de pe facebook. Aia nu este bogăție. Bogăție înseamnă să deții orașe, țări, regi și președinți de țară. Este posibil așa ceva? Este posibil așa ceva. Bogăția presupune o piață liberă.

Nu o să vă țin o lecție de economie. Nu am suficiente informații sau lecturi. Eu citesc istorie. Fiecare carte de istorie citită îmi întărește poziția personală. Bogăția nu e de mine. Nu am suflet sensibil pentru poezie, dar n-am nici suflet rece pentru bogăție. Cum ajungi să ai un rege la degetul mic sau un președinte în buzunar? Prin investiții și iubire selectivă. Copilul tău studiază la Oxford, iar copilul oarecare din Africa moare de foame.

America reprezintă puterea azi în lume. Cu lipsa mea de cunoștințe politice și economice, nu pot aprecia dacă a depășit puterea britanică. Cum s-au îmbogățit marile puteri? Cine sunt acestea? Le enumăr: Franța, Anglia, Germania, Olanda, Spania, Portugalia? În primul rând nu le-au lipsit curioșii și aventurierii. În al doilea rând nu s-au mulțumit cu puțin. În al treilea rând au exploatat. Europenii au muls America cu mult timp înainte să devină țara tuturor posibilităților.

Știți cum a ajuns Europa mare amatoare de dulciuri? Cum belgienii au devenit fini cunoscători ai ciocolatei? Prin imensele culturi de trestie de zahăr cultivate în America de britanici și lucrate cu sclavi. De ce? Ca să-și bea englezul ceaiul îndulcit. Ca sute de ani mai târziu să avem ciocolaterii și femei pline de colagen în buze care se pozează la Bruxelles cu praline.

E bine să ne punem întrebări. Nu e neapărat sănătos. Când ai pornit pe acest drum, atunci ascultă răspunsurile fără să te miri ca un fante de mahala. Lumea funcționează în capitalism. Comunismul, alternativa, a demonstrat că tot capitalismul e mai potrivit. Piața liberă decide. Par să pricep și eu mecanismul lumii. Ce înțeleaptă! Uneori, deși n-am consumat opiu, am un sentiment de superioritate. Apropo de opiu. Dependența de opiu din China a ajuns să afecteze 40 de milioane de chinezi. Asta la final de secol XIX. Autoritățile chineze au interzis consumul. Autoritățile engleze au ignorat autoritățile chineze. De ce? Pentru că acele vile din Kensington au avut la un moment dat proprietari cu acțiuni la companiile de opiu. Așa ajungi bogat.

Așa înțelegeți de ce unii dintre noi, atunci când privim vilele din Kensington, apartamentele din Manhattan, casele parizienilor, morile olandezilor adoptăm o ținută catatonică. Parcă vezi câmpurile de bumbac lucrate cu sclavi. Parcă vezi copiii mici luați de lângă mamele lor. De ce? Ca să funcționeze lumea. Să-și bea englezul ceaiul îndulcit. Să urle americanul în prezent God bless America.

Înțeleg toate acestea și nu mă mir. Iar dacă mă mir, mă cert. Ce naiba am? Mănânc ciocolată. Toți beneficiem de munca sclavilor. Beau cafea. Sucesc perspectiva. Aici pot face ceva. Unde? Aici, la Timișoara, în România. Mai merg la un copil abandonat la spital după o operație la inimă. Mai donez sânge. Citesc întotdeauna. Îmi educ copilul. Îmi răsfăț din când în când mama. Notez pe blog cu ce rămân din cărțile de istorie, psihologie și literatură. N-am reprezentare de Don Quijote. Detest să lupt cu morile de vânt, să mă mir, să bat obrazul. Prefer să acționez, să fac ceva, orice.

Hong Kong-ul a fost al britanicilor până în 1997. A fi sau a nu fi acționar. Aceasta este întrebarea. Iar dacă nu ești tu, oricum investește altul. De ce? Pentru că așa funcționează lumea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Egal și egalitate

De 3 feb., 2014 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De-a lungul anilor, am citit cărți pe care am rămas blocată. Activitatea mea psihică nu reușește uneori să accepte unele lecturi ca pe ceva obișnuit, ceva peste care poți trece. Hop-hop în alte activități psihice. Nu trec, mă complac.
Similar, dar cu o schimbare, de la cuvinte, la imagini, mi se întâmplă să rămân blocată pe un film.
De o săptămână pendulez între Leonardo diCaprio și Jordan Belfort. Mi-e atât de greu să accept determinațiile, raționamentul și faptele acestui orator motivațional actual, fost agent de bursă.
Viața oamenilor bogați seduce, dar să urmărești această viață fastuoasă pentru droguri și curve mi se pare lipsit de sens.
Uneori totul se reduce la mâncare și instinct sexual sau fiecare dintre noi ne-am redus măcar o dată la asemenea nevoi.
Dar doar sex și droguri? Doar asta face viața plăcută și dorită? Iar aceste plăceri te determină să înșeli atâția oameni?
De la vizionarea acestui film mintea mea face zeci de asocieri. Joc o horă a minții aparent fără noimă.
I-am zis ieri surorii mele că poate mulțumirea sau norocul în viață stă în simplul fapt să ai un bărbat care nu te bate. Prea multe femei în jurul meu afirmă cu patimă că au avut o viață bună, bărbatul lor nu le-a bătut niciodată.
Dar bărbatul ți-a fost vreodată egal? Nu te-a bătut, dar relația a presupus vreodată acest fapt? Faptul de a fi egal.
Vedeți, mă feresc să scriu egalitate, căci egalitate nu a fost și o să fie niciodată între feminin și masculin, dar egali da.
A fi egal presupune parteneriatul, presupune absența fricii. Fără noimă, asta e activitatea mea actuală.
Urmează binefacerile, binele pe care-l faci pentru altcineva. Am mers zilele trecute să fac o donație la o bancă. Am intrat având în cap o anumită sumă. După bancă, urma să mai merg într-un loc, să achit o datorie, datorie care descria o plăcere vestimentară a mea. În timp ce așteptam, m-am simțit odioasă. Suma pe care o aveam în cap reprezenta jumătate din datoria mea. În fața ghișeului, cu o doamnă prea curioasă, de unde cunosc cazul, de la televizor, din altă parte, am dublat suma pe care  intenționam s-o donez.
Am plecat de la bancă foarte indispusă. Niciodată o donație în bani nu m-a făcut să simt că ajut, ci doar am creat un sentiment substitut de mulțumire.
Starea aceasta mofluză se alimenta dintr-o imagine din filmul Lupul de pe Wall Street, el și ea într-un pat acoperit de dolari care picau la fiecare legănat de șold.
E smintită lumea, da, dar nu sminteală mă indispune, ci trivialitatea lumii. Lămâia nu ajută, nimic nu ajută.
Se schimbă ceva, acei doi trei idealiști ai lumii, idealiști de care toți râd, ei, tocmai ei, mai reușesc să pună o virgulă, să schimbe sensul lumii smintite.