Nu eram chiar sigură dacă o să public azi cele câteva rânduri primite de la o cititoare, dar ieri am primit, după publicarea textului, câteva reacții interesante la cele câteva rânduri pe care le-am scris eu ca introducere.
Plural, reacții. Nu a fost un caz izolat, ci mai multe persoane au avut ceva de comentat în privat.
Îmi dau seama că afirmația mea despre strălucirea minții a smuls zâmbete, zâmbete sincere, ironice, mai puțin ironice.
Îmi dau seama ce îmbinare reușită de cuvinte.
Știu, nu îmi dau seama, că afirmația ține mai mult de o atitudine decât de încredere, dar muncesc la asta. Muncesc să devină încredere nu atitudine.
Și mai știu că siguranța de sine zăpăcește oamenii, se depășește cumva zona de confort a omului resemnat, iar depășirea limitei de supunere a omului se pedepsește conform legii neînțelese care te trezește din vis înainte să te săruți.
O afirmație pe care nu o pot face este că port atâta încredere în mine. Fals. Port cu încredere măști, dar nu încredere, cu o completare, m-am săturat. Vreau să rămân în vis până mă sărut. Asta e o glumă, nu ține de mine, mi-aș dori eu, aș avea ceva bărbați de sărutat, și aș începe cu Marius Manole, apoi cu Ryan Gosling.
Ceea ce vreau, și stă în puterea mea, stă într-o consolidare a încrederii prin permisiunea de a-mi accepta deopotrivă defectele și calitățile. Excelez la defecte și intenționez să înclin balanța, să excelez în calități și să corectez lipsurile prin detașare.
Un bun ajutor aici se dovedesc a fi vorbele frumoase, ca ale cititoarei de ieri.
Cuvintele frumoase:
…se întoarce Dunia. Și bine faci revenind, Dunia, cred că tuturor ne e dor de tine, de lecturile și de gândurile tale. De la o cititoare fidela, care totuși absentează perioade variabile de timp, recuperând apoi cum poate ceea ce a ratat.
E o bucurie și un privilegiu (sincer!) sa postez ceva pe un blog ca al dvs.
Punct.
