Intenționam să scriu azi despre Maramureș. Am ajuns și eu în Maramureș. Azi dimineață mă trezii însă într-un gând: eternul feminin. Aseară am participat la concertul lui Al Di Meola, iar acum ascult Smetana în timp ce scriu. Am început să ascult muzică în timp ce scriu. Oamenii se schimbă.
Așadar, amân Maramureșul. Am o sarcină azi, să scriu despre concertul de aseară. Marți mi-a lăsat Tomata un mesaj dacă vreau să merg în locul ei la concert.
M-am gândit puțin, am avut o săptămână foarte aglomerată, iar până la urmă am acceptat. Aseară am participat în calitate de blogger, de aceea acum vă scriu îndeplinind o funcție, de blogger, și vă descriu câteva impresii ale omului.
Prima impresie.
Alt spațiu. Aș fi preferat un spațiu mai puțin convențional pentru muzica lui Al Di Meola. Filarmonica nu permite legănat de șolduri, iar muzica de aseară le cerea prin ritm, le-a impus chiar prin transfer.
Eu m-am fâțâit în scaun. Ce cântă Al Di Meola? Cântă jazz la o chitară cu o anumită tehnică. Nu am cunoștințe despre tehnică, am impresii și intuiții după spectacolul de aseară.
O impresie deja am formulat-o. Alta ar fi că muzica lui te duce, într-un fel te mută de la plăcerea muzicală la plăcerea carnală. Conștiința aduce cumva la suprafață imagini ale unui așternut, ale unei femei, iată, eternul feminin, ale unor petale de trandafiri, ale unui sărut pe umăr, ale unui bărbat zâmbitor, ale unui cuplu fericit și satisfăcut.
Găsesc plăcută reactivarea unor asemenea imagini pline de romantism. Utilitatea reamintirii clipelor fericite din viața fiecăruia dintre noi ne îmblânzește și ne face mai îngăduitori cu propriile așteptări.
Mi-am exersat sinceritatea cu impresiile. Despre intuiție îmi vine mai greu să formulez. Esența însă stă în descoperirea muzicii acestui cântăreț necunoscut mie. Mi-a plăcut.

Sentimentul acesta de plăcere i se datorează Tomatei. Mulțumesc.