Accept să scriu mai simplu. O să pregătesc un eseu. Un eseu e compus cu mijloace originale, dar fără pretenții. O să studiez contradicția.

Fără pretenții, în proporții restrânse, într-un viitor apropiat o să pregătesc câteva rânduri despre contradicție. Am trăit în contradicții și trăiesc în continuare. M-aș bucura să le fixez.

O să adun bibliografie, nu exhaustivă. Rămân simplă.

O să arunc retrospectiv ochiul acela al minții în viața de mamă. Totul foarte modest intelectual.

Am enumerat activitățile. Nu mi-e foarte clar cum o să-mi însușesc mijloacele originale. Simplu și modest, firește, dar de unde particularitate?

Poate o să plec de la paradoxul poștașului, singurul pe care l-am reținut din variantele paradoxului lui Russell.

Într-un sat, poștașul aduce corespondența numai sătenilor care nu pot veni la oficiul poștal să-și ridice corespondența. Poate poștașul să-și ridice singur scrisorile?

Două variante de răspuns, două contradicții.

Ah! Obișnuința, iar fac paradă!

Mă opresc.

Punct.