Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "curs de filozofie"

Curs de filozofie povestită XI

De 24 mai, 2013 2 Cursuri povestite, Trăiri afective ale mele , , , , 0

Fără un soare suveran pe cer, mă gândii că un nou curs de filozofie povestită va fi foarte bine primit.
Finalul ultimului curs amintea de filozoful empirist Locke.
Azi ne distrăm cu Locke, iar eu îl plac foarte mult, deși nu i-am citit nici o lucrare. Cea mai importantă lucrare a lui este O încercare cu privire la rațiunea omenească.

Locke a trăit între anii 1632-1704. În tot acești ani a încercat să-și răspundă la unele întrebări, doar asta fac filozofii.
De unde își iau oamenii gândurile și reprezentările?
Putem să avem încredere în ceea ce spun simțurile noastre?
Locke era de părere că toate gândurile și reprezentările noastre sunt un reflex a ceea ce am văzut sau auzit. Înainte ca noi să fi simțit ceva, conștiința noastră este asemenea unei tabula rasa – unei table pe care nu se scrie nimic.

Locke compară conștiința cu o cameră nemobilată. Se ivesc senzațiile, vedem lumea, o mirosim, o gustăm, simțim și auzim, astfel iau naștere ideile simple senzoriale.

Și în conștiință se petrece ceva. Ideile simple vor fi prelucrate prin meditație, reflecție, credință și îndoială. Așa se nasc ideile reflexive.

Locke face diferența între senzație și reflecție.
Conștiința nu e un receptor pasiv. Ea ordonează și prelucrează toate impresiile senzoriale care o asaltează.
Locke subliniază că prin simțuri noi preluăm numai simple impresii.
Exemplul mărului.

Mănânci un măr, simți întregul măr într-o unică impresie simplă. În realitate preiei o serie de impresii simple, că e vorba de ceva verde. care miroase proaspăt, e zemos și are gust acrișor.
Abia după ce ai mâncat mai multe mere, te gândești că ai mâncat un măr.

Tot materialul cunoașterii lumii noi îl datorăm aparatului nostru senzorial. O cunoaștere care nu se lasă redusă la simple impresii prin simțuri este o falsă cunoaștere și trebuie respinsă.

Urmează a doua întrebare.
Este lumea cu adevărat așa cum o simțim noi?
Locke făcea deosebirea între calități senzoriale primare și cele secundare. Prin calități primare înțelegem: greutate, formă, mișcare și numărul lucrurilor.
Mai sunt senzații și cu privire la alte însușiri ale lucrurilor, ceva e dulce sau acru, verde sau roșu, cald sau rece. Locke le numește secundare, iar acestea nu redau însușiri reale, ci ele reprezintă doar influența însușirilor exterioare asupra simțurilor noastre.
Însușirile secundare diferă de la animal la animal, de la om la om.

Locke susține că e în firea rațiunii omenești să afirme existența lui Dumnezeu.
Cunoașterea lui Dumnezeu provine din rațiunea omenească.
Locke a apărat libertatea de opinie și toleranța. A preconizat egalitatea în drepturi a sexelor socotind că poziția subordonată a femeii a fost impusă de bărbați și tocmai de aceea bărbații pot schimba o asemenea postură.
Locke a fost printre primii filozofi care s-a preocupat de problema rolurilor care le revin sexelor în societate. Acest lucru a fost de mare importanță pentru John Stuart Mill.
Tot Locke a propus principiu al separării puterilor. Puterea în stat trebuie divizată în 3 instituții:
– legislativă sau parlamentul
– judiciară sau tribunalele
– executivă sau guvernul
Împărțire pornită de la Montesquieu.
Locke a susținut că legislativul și executivul trebuie separate dacă vrem să împiedicăm tirania.

Cam atât pentru azi, atât e chiar întins, știu. Dar nu avem soare, ne putem încumeta. Și v-am zis că îmi place Locke, nu?
Pe viitor revin cu Hume.

Curs de filozofie povestită X

De 6 mart., 2013 3 Cursuri povestite, Trăiri afective ale mele , , , , 0

Răbdare să avem și imediat înnebunesc salcâmii, dar înainte, aș vrea să mai efectuăm o incursiune în secolul XVII și să ne așezăm la taifas cu Descartes.
Exact, azi o să ne delectăm cu un nou curs de filozofie povestită.

Descartes este unul dintre cei mai importanți filozofi ai secolului XVII și l-a interesat foarte mult relația dintre suflet și corp.
Lucrarea lui fundamentală: Discurs asupra metodei.

Descartes a călătorit mult prin Europa cu dorința de a cunoaște natura oamenilor și a universului.
O cunoaștere sigură e dată de rațiune, iar pe simțurile noastre nu ne putem bizui.
A devenit militar și astfel a petrecut ani la Paris, în Olanda și Suedia.

El este primul mare constructor de sisteme, fondatorul filozofiei timpurilor moderne. L-a preocupat foarte mult ceea ce noi am putea ști, întrebarea cu privire la certitudinea cunoașterii.
A doua întrebare era relația dintre corp și suflet.

Înainte de secolul XVII, sufletul era descris ca un fel de spirit al vieții. Semnificația originală a termenilor suflet/spirit este suflu de viață sau respirație.
Descartes a exprimat clar că între spirit și materie există o graniță categorică. În Discursul asupra metodei găsim note despre cum nu avem voie să considerăm adevărat nimic, atâta vreme cât nu am constatat limpede că e adevărat. Voia să aplice metoda matematică și asupra reflexiei filozofice.
Demonstrarea adevărurilor filozofice, după Descartes, se fac cam în același fel cum ar fi demonstrat un principiu matematic. Numai rațiunea dă o cunoaștere sigură.
Punctul de plecare: a te îndoi de tot.
Cum poți fi sigur că întreaga ta viața nu este un vis?
Există un fapt de realitate de care el poate fi cu totul sigur, anume că el se îndoiește.
Când se îndoiește, trebuie să fie sigur că el gândește, și dacă gândește, trebuie să fie sigur că el este o ființă gânditoare.
Gândesc, deci sunt.
Descartes gândește că este un EU gânditor, mai înțelege că acest eu gânditor este mai adevărat decât lumea fizică pe care o percepem cu simțurile.
El are o reprezentare clară și distinctă a unei ființe desăvârșite.
O asemenea reprezentare nu putea izvorî din sine însuși. Reprezentarea ființei desăvârșite nu poate porni de la ceva nedesăvârșit. Reprezentarea ființei desăvârșite își are originea în însăși ființa desăvârșită, cu alte cuvinte, DUMNEZEU.
Ideea de Dumnezeu este, în concepția lui Descartes, o idee înnăscută, care ne-a fost implantată la naștere, la fel după cum artistul imprimă operei sale personalitatea sa.
Există și o realitate exterioară. Între realitatea exterioară și realitatea gândirii există o deosebire esențială. Sunt două forme diferite de realități sau două substanțe.
O substanță este gândirea sau sufletul, cealaltă substanță este întinderea sau materia.
Sufletul este conștient și nu ocupă loc în spațiu, materia e în extindere, nu este conștientă și ocupă un loc în spațiu.
Ambele substanțe provin de la Dumnezeu, căci Dumnezeu există independent.
Dacă și gândirea și extinderea provin de la Dumnezeu, atunci ambele există independente una de alta. Gândirea e liberă în raport cu materia și invers.
Creația lui Dumnezeu a fost împărțită în două.
Descartes este dualist, el trage linie între realitatea spirituală și cea spațială.
Pentru filozof, omul este o ființă dublă care gândește și ocupă un loc în spațiu. Pentru Descartes, trupul omenesc este o piesă de mecanică fină.

În acestă notă sfârșesc cursul de azi, sper că cititorii i-au dat o șansă în ciuda obscurului și lestului dintr-un text de filozofie.

Când o să revin, o să mutăm dialogul la Locke.

Curs de filozofie povestită VIII

De 13 dec., 2012 7 Cursuri povestite, Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acest blog a rămas, din octombrie, într-un va urma renascentist. Cursul de filozofie povestită s-a oprit la Copernic.
Atrag atenția, cursul de azi o să fie unul cu un disconfort maxim, mai ales pentru filologii care vor și ei să înțeleagă. O să se desprindă senzații stranii.

Copernic a susținut că pământul se învârte în jurul soarelui. Ne amintim că în Evul Mediu nimeni nu a pus la îndoială că pământul era centrul universului. Concepția geocentrică despre lumea a devenit heliocentrică.

Johannes Kepler (1571-1630) arată că planetele se mișcă în orbite eliptice în jurul soarelui. Planetele se mișcă mai repede cu cât sunt mai aproape de soare și cu atât mai încet cu cât sunt mai departe.
O dată cu Kepler s-a arătat că pământul este o planetă ca toate celelalte.

Galilei ne spune că viteza pe care o are un corp se păstrează în mod constant atâta vreme cât nu intervin cauze externe care să accelereze sau să frâneze.

Analogie: schimbați viteza unui corp cu comportamentul unei persoane și reluați fraza.

Lui Isaac Newton (1642-1727) i se datorează descrierea definitivă a sistemului solar și a mișcării planetelor. A explicat CUM se mișcă planetele în jurul soarelui și DE CE.
Legea inerției.

Kepler. Fluxul și refluxul, creșterea și scăderea nivelului mării depind de o forță a lunii.
Newton. Legea gravitației universale.
Fiecare obiect atrage alt obiect cu o forță care crește cu cât obiectele sunt mai mari și care scade cu cât crește depărtarea dintre obiecte.
La nașterea sistemului solar, luna a fost proiectată cu o forță uriașă afară din orbita ei, și astfel depărtată de pământ. Această forță va acționa mai departe în veșnicie, căci luna se mișcă fără să întâmpine vreo rezistență prin spațiul vid de aer, dar în același timp, va fi atrasă de forța de gravitație a pământului.
Ambele forțe sunt constante și acționează în același timp.
Puține legi fizice sunt valabile pretutindeni în univers.

Orice corp continuă să rămână în stare de repaus sau într-o mișcare rectilinie uniformă, atâta timp cât nu e obligat să părăsească această stare datorită acțiunii unor forțe din afară. Un corp asupra căruia acționează simultan două forțe se va mișca pe o orbită elipsoidă.

Toate planetele se învârtesc pe orbite elipsoidale în jurul soarelui, și asta în baza a două mișcări diferite. ÎNTÂI mișcarea în linie dreaptă, pe care au pornit la crearea sistemului solar, și AL DOILEA rând o mișcare spre soare în baza gravitației.

Începând cu Renașterea, omul a trebuit să se obișnuiască cu gândul că trăiește pe o planetă la întâmplare în universul cosmic.
Acum teologia și știința s-au despărțit. Mai importantă ca relația cu Biserica a devenit relația personală a individului cu Dumnezeu.

În timpul Renașterii, Biblia a fost tradusă din ebraică și greacă în limbile populare.
Reformatorii epocii sunt Erasmus din Rotterdam și Martin Luther.
Martin Luther a tradus Biblia în germană și a pus temeiurile limbii germane scrise.

Omul nu obține iertarea lui Dumnezeu și eliberarea de păcate prin ritualuri bisericești. Mântuirea îi era dăruită omului cu totul gratis, numai prin credință. După Luther, omul ar fi fost anihilat prin păcatul originar și numai prin harul Domnului mai putea fi omul justificat.

Pun punct cursului de filozofie povestită de azi. Textul e lung, dar mi-a fost imposibil să-l împart.
Data viitoare o să ne întâlnim în Baroc.