Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "dans"

A evada din realitate e clișeizat, dar asta căutăm

De 10 mai, 2018 0 Colaborari , , , , 0

Merg de ani de zile la teatru. La început împinsă de la spate și în coloană. Eram elevă. Apoi din curiozitate. Tot un fel de împins de la spate, dar altă reprezentare. De câțiva ani am început să pledez pentru. Provocator mă exprim cu: instig la cultură.

Expunerea pe blog a părerilor despre diverse spectacole mi-a îngreunat umerii. M-am întrebat: Cât să mai scriu aiurea despre teatru fără nici o bază? Și m-am pus pe citit. Diverse etape am traversat. Am scris despre spectacole prin filtrul emoției. Am apelat la cuvinte simandicoase, dar goale. Am probat rigoarea unei recenzii.

O învățătură s-a prins de mine, diferența dintre spectacol și piesă de teatru. Una-i una, alta-i alta. Asta e teorie: seacă, stearpă, mai întotdeauna respingătoare.

Cei mai mulți mergem la teatru pentru emoție. A evada din realitate e clișeizat, dar asta căutăm. O oră sau două să nu avem habar de tot ce înseamnă viața de toate zilele cu facturi, chirii, rate la bancă, viață sexuală nesatisfăcătoare, divorț, meșteri, părinți, copii etc!

Înainte de spectacol se lasă întunericul în sală. Publicul e în febră. O forfotă dedusă, nu-ți vezi companionul. Ce secunde bezmetice! Eu mereu mă întreb: Oare o să picăm undeva ca Alice? O cădere lungă și buf!

Începe!

Aseară a apărut în fața spectatorilor Gigi Căciuleanu. Nu e prima oară pentru mine. L-am mai văzut pe scenă. De data asta a citit de pe foi.

Când m-am dus la psihiatru
El mi-a spus: 1, 2, 3, 4.
Hai, mai ieftin să mi-o lase
La-m rugat. Dar nu: 5,6.

Medicina nu-i un moft
Mi-a spus: Hai: 7,8.
Creirii-ncepu să-mi frece
Pân-a ajuns la 9, 10.

Târguiala fi ținută
Tot așa pân la o sută
El tăcând, Eu dând din gură
Și apoi alte mii și sute

Eu țâcnit
Iar el
mă fu..ră.

Versurile fac parte dintr-un spectacol marca Gigi Căciuleanu. Încercați să vă imaginați cuvintele, sensurile, reprezentările prin dans acum. O clipă închideți ochii. Ați reușit să fantazați? Nimic asemănător cu factura la curent.

Ăsta e teatru, e putința omului capabil de a-și îmbogăți viața. Restul e durere și marketing.

Înainte de punct, instig. Mergeți la teatru. FEST-FDR e în plină desfășurare.

La ora 21 o să fiu din nou la Sala 2 a Teatrului Național.

Ne vedem la teatru!

FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.

Notă: Pentru a doua oară, am acceptat să fiu partener al Teatrului Național Timișoara pe parcursul desfășurării festivalului.

Mulțumesc.

Foto: Diana Bodea

Cling cling cling la Royal Opera House

De 14 mai, 2014 14 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cred că a venit în sfârșit momentul să povestesc despre spectacolul din 23 aprilie de la Covent Garden, Royal Opera House. Mă simt pregătită sufletește.
Am nevoie de susținere totuși.
Beethoven, ajutat de o anumită tehnologie corespunzătoare, vuiește. Biroul pare să vibreze sub laptop. Muzica lui ține gândurile mele într-un țarc. Rămân aici, concentrată pe muzică, pe dans, pe balerine, pe poante.
Se ivesc imagini de nicăieri.
Eu în metrou cuminte așezată pe scaun cu ochii lipiți pe panou să nu ratez stația Covent Garden. În brațe strâng un sac în care îmi duc pantofii cu toc.
Eu la garderobă zâmbind frumos și rugând să-mi păstreze și balerinii, căci deja îmi pusesem tocurile.
Eu savurând un pahar de șampanie la bar lângă un grup de ruși.
Eu pășind în sală, bucurându-mă ca un copil, mai să sar și să aplaud când am descoperit ce loc bun am avut. Central.
Sala.
O sală imensă, copleșitoare, plină de povești.
Și apoi spectacolul, balerinele, coregrafia, decorul. La decor au folosit mătase. M-a impresionat o bucată de mătase de dimensiunile cortinei pe care proiectau apele mării, iar apoi au transformat-o în pânza unei corăbii.
Din dansul balerinelor am reținut o anumită mișcare a picioarelor. Știți acel cling cling cling de clopoțel? Imaginați-vă o gleznă de balerină care redă acel cling cling cling. Eu am văzut și tot îmi vine greu a crede că e posibilă o asemenea mișcare.
La pauză, o bătrână doamnă m-a întrebat: are you enjoing? Oh, yes! Deși am rugat-o să repete întrebarea chiar și a treia oară, nu înțelegeam ce mă întreba, răspunsul a fost unul singur. Am continuat să conversăm despre România și iubirea de balet.
Am părăsit instituția privind în urmă, cu regret. Oare o să mă mai întorc? Oare plăcerea asta a mea, sublimarea, va mai primi asemenea satisfacții?
În 23 aprilie, la Royal Opera House, The Winter s Tale, am experimentat cea mai profundă și bezmetică satisfacție.
Cling, cling, cling.