Iona. Am fost curioasă de spectacol, nu m-a interesat piesa

A început Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.
Sau.
Pe scurt. A început FEST-FDR.
Știți ce trezește cu adevărat interesul la acest festival? Posibilitatea de a vedea în carne și oase actori din provincie care altfel ar rămâne necunoscuți publicului larg. A trecut un an de când actorii teatrului Maria Filotti, cu spectacolul Cântăreața cheală, mi-au produs o impresie atât de puternică. Mirarea personală, într-un scurt schimb de replici cu Emilian Oprea, l-a determinat pe acesta să exclame: De ce ești așa surprinsă?! La Brăila sunt actori foarte buni! Sunt! De acord! Dar de unde să știu eu asta? Locuiesc la Timișoara. Consum spectacolele Teatrului Național și uneori spectacole de la București.

Un festival oferă prilejul de a descoperi actori buni de pretutindeni din țară. La ediția de anul acesta am ales două spectacole: Iona și Noaptea bufonilor.
Iona s-a jucat miercuri cu actori de la Teatrul Dramaturgilor Români. Pentru că nu mi-am amintit prea mult despre piesa lui Marin Sorescu, mi-am propus să recitesc. Cum se numea drăcia aceea frumoasă și minunată, și nenorocită, și caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Impresionată de această frază, am memorat-o, iar subiectul, un pescar înghițit de un pește, mi-a fost suficient.
Am scos cartea din bibliotecă, dar înainte de a o deschide, m-am răzgândit. Am așezat cartea la loc. Nu mă interesează piesa, sunt curioasă de spectacol. La teatru merg pentru spectacol, pentru actori, pentru o stare de spirit.

M-am așezat pe scaun și am așteptat reprezentarea de pe scenă înfiorată ca înaintea unei prime întâlniri. Habar nu aveam cum o să fie. A fost cu muzică, cu filozofie, cu pus pe gânduri, cu scos din rutina zilnică. Nu ne punem cu nevoile. Zice Iona. O nevoie ține și de cultivarea stărilor de spirit. Actorii de la Teatrul Dramaturgilor Români mi-au captat atenția. M-am bucurat că nu am recitit piesa. Am simțit spectacolul prin prisma personajului reflector. L-am ascultat pe Iona. Am luat aminte la cugetări. M-a împresurat muzica. M-am simțit vie.

La final am aplaudat, o plată inegală pentru actorii de pe scenă. Dau stări de spirit și primesc zgomote înfăcărate sau nu. Aplauzele au loc în funcție de personalitatea spectatorului. Personalitățile de miercuri au arătat entuziasm. Reverențe.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cloaca. Se pare că succesul unui mariaj constă în marca de cereale pe care o aduci acasă

Am luat pauză jumătate de an de teatru. Din martie, nici un spectacol nu m-a mai bucurat. N-am suflet pentru spectacolele online. N-am încercat. Nu m-am străduit. Am permis ororii să mă țină departe de teatru. Am consumat filme cu duiumul. M-am perpelit de dorul unui spectacol.

Mi-am reluat activitatea de a ieși la teatru. De a te pregăti pentru. De a căuta locul. De a te așeza. De a aștepta. În septembrie am văzut pe Scena A ut Dor a Teatrului Național Timișoara spectacolul Cloaca. A fost o bucurie să revăd actorii. Și chiar m-am bucurat. Mi-a venit destul de greu să mă bucur de spectacol. Capacitatea de a găsi plăcere mi-e redusă. Privesc, dar nu văd. Ascult, dar nu aud. De câteva ori în timpul spectacolului mi-am întors mințile plecate la plimbare.

În Cloaca, se reîntâlnesc patru prieteni. Am zâmbit. În facultate am făcut și eu parte dintr-un grup de patru prietene. Revin la spectacol. Viața a trecut peste fiecare dintre ei. Toți par copleșiți de probleme. Pieter se află într-un conflict la muncă. Joep e consumat de dificultățile mariajului. Tom are probleme cu drogurile. Maarten întreține o relație sexuală cu fiica cea mare a lui Joep. Fiecare situație i se dezvăluie spectatorului în tonuri comice. Te atrage. Râzi. Nu ați râde dacă l-ați auzi pe Joep exclamând: Se pare că succesul unui mariaj constă în marca de cereale pe care o aduci acasă. Eu am râs cu poftă. Iar după râs, cunoaștești vorba, vine plâns. Nu am plâns, dar mi-am îndreptat spatele pentru a consuma tragicul de pe scenă.

Viața a trecut și peste mine. Au trecut ani de la terminarea facultății. Spectacolul te împige spre cugetare. De asta mi-a fost dor. De asta ieși la teatru. Nu o să scriu despre digresiunile personale provocate de subiectul spectacolului. O să revin cu un articol separat. O să opresc cititorul aici. Mai citiți și următoarele două rânduri. Poate reușesc să vă scot la teatru.

În 13 septembrie a început festivalul FEST-FDR și marchează începutul stagiunii de la Teatrul Național Timișoara. Mi-am luat bilet la Iona și Noaptea bufonilor. Ne vedem la teatru!

Lăsați un comentariu cu spectacolul ales. Sunt curioasă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Femeia scapă de pantalonii de casă, de șoșoni, de conversații casnice. FEST-FDR

Duminică seară. O casă universală. Oameni. Familia.

Un om se pregătește de duș. Altul își aranjează hainele. Mama verifică programul copilului. Tata s-ar putea să se bucure că luni începe munca. Dar la fel și mama. Puțini abia așteaptă să înceapă săptămâna. Au idei noi de aplicat. Majoritatea par pierduți în zare. Ochii de Bambi spun totul. Disconfortul unei seri de duminică ne urmărește de secole. Începe munca. Începe școala.

Duminică seara. O casă universală. Oameni. Cuplul.

El într-un colț. Meșterește ceva. Ascultă muzică. Moțăie pe canapea. Ea în alt colț. Își face unghiile sau le roade. Aruncă o privire furișă spre el. Merge să se spele pe cap. Își pune un pahar de vin și își strânge mai tare șnurul pantalonilor de casă. Mai aruncă o privire. El simte. Ochii îi pică pe pantaloni. Pe turul pantalonilor. Unde e toată lenjeria sexi? Ciorapii? Tocurile? De ce umblă în cizmele alea hidoase? Zici că a încălțat un animal.

Un scenariu. Vă propun un altul.

Teatrul Național are campania AMÂNDOI. Cumperi un bilet, primești două. A merge la spectacole, la salariile din România, înseamnă să-ți satisfaci un moft. Și de aceea este de profitat de campania AMÂNDOI, iar de mâine începe și FEST-FDR.

FEST, Festivalul European al Spectacolului Timișoara.
FDR, Festivalul Dramaturgiei Românești.

În loc de o duminică respingătoare, mâine e luni, creează o duminică spectaculoasă. Ieși la teatru.

Bărbatul îi dă o șansă femeii să scape de pantalonii de casă, de șoșoni, de conversațiile casnice. Ai dus gunoiul? Nu a venit gazul. Ați înțeles ideea. Femeia îi dă o șansă bărbatului să renunțe la grijile casei. Amândoi se transformă fizic și psihic. Ea caută lenjeria neagră. Încalță tocurile. El pune cămașa neagră și ochii pe fundul și pulpele femeii suită pe tocuri.

La spectacol s-ar putea să caște. Să se uite unul la altul. Nu înțeleg nimic. Zice el. Mai bine stăteam acasă. Zice ea. Vă asigur că ați luat decizia corectă. Mergeți pe recomandări. Sunt zeci de spectacole. Unul sigur o să fie pe gustul dumneavoastră. Pe drumul spre casă, dispoziția o să fie alta. O să discutați despre spectacol chiar dacă nu ați înțeles. Facturile au rămas în urmă. Rochia s-au putea să dezvelească un picior. Lumina s-ar putea să pice pe chipul bărbatului și să vă reamintească de ce v-a atras. Uneori uităm de ce ne-am îndrăgostit. Gunoiul face asta. Și curentul. Și telefonul. Și plintele neînlocuite. Și termopanele defecte.

Teatrul Național unește. Ieșiți la spectacole. Haideți să ne vedem la teatru!

Mâine o să fiu la Sunt o babă comunistă.

Foto: Bogdan Mosorescu

A evada din realitate e clișeizat, dar asta căutăm

Merg de ani de zile la teatru. La început împinsă de la spate și în coloană. Eram elevă. Apoi din curiozitate. Tot un fel de împins de la spate, dar altă reprezentare. De câțiva ani am început să pledez pentru. Provocator mă exprim cu: instig la cultură.

Expunerea pe blog a părerilor despre diverse spectacole mi-a îngreunat umerii. M-am întrebat: Cât să mai scriu aiurea despre teatru fără nici o bază? Și m-am pus pe citit. Diverse etape am traversat. Am scris despre spectacole prin filtrul emoției. Am apelat la cuvinte simandicoase, dar goale. Am probat rigoarea unei recenzii.

O învățătură s-a prins de mine, diferența dintre spectacol și piesă de teatru. Una-i una, alta-i alta. Asta e teorie: seacă, stearpă, mai întotdeauna respingătoare.

Cei mai mulți mergem la teatru pentru emoție. A evada din realitate e clișeizat, dar asta căutăm. O oră sau două să nu avem habar de tot ce înseamnă viața de toate zilele cu facturi, chirii, rate la bancă, viață sexuală nesatisfăcătoare, divorț, meșteri, părinți, copii etc!

Înainte de spectacol se lasă întunericul în sală. Publicul e în febră. O forfotă dedusă, nu-ți vezi companionul. Ce secunde bezmetice! Eu mereu mă întreb: Oare o să picăm undeva ca Alice? O cădere lungă și buf!

Începe!

Aseară a apărut în fața spectatorilor Gigi Căciuleanu. Nu e prima oară pentru mine. L-am mai văzut pe scenă. De data asta a citit de pe foi.

Când m-am dus la psihiatru
El mi-a spus: 1, 2, 3, 4.
Hai, mai ieftin să mi-o lase
La-m rugat. Dar nu: 5,6.

Medicina nu-i un moft
Mi-a spus: Hai: 7,8.
Creirii-ncepu să-mi frece
Pân-a ajuns la 9, 10.

Târguiala fi ținută
Tot așa pân la o sută
El tăcând, Eu dând din gură
Și apoi alte mii și sute

Eu țâcnit
Iar el
mă fu..ră.

Versurile fac parte dintr-un spectacol marca Gigi Căciuleanu. Încercați să vă imaginați cuvintele, sensurile, reprezentările prin dans acum. O clipă închideți ochii. Ați reușit să fantazați? Nimic asemănător cu factura la curent.

Ăsta e teatru, e putința omului capabil de a-și îmbogăți viața. Restul e durere și marketing.

Înainte de punct, instig. Mergeți la teatru. FEST-FDR e în plină desfășurare.

La ora 21 o să fiu din nou la Sala 2 a Teatrului Național.

Ne vedem la teatru!

FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.

Notă: Pentru a doua oară, am acceptat să fiu partener al Teatrului Național Timișoara pe parcursul desfășurării festivalului.

Mulțumesc.

Foto: Diana Bodea