Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "democrație"

Libertatea fără egalitate îmi repugnă

De 13 aug., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am de lucru. Am articole de pregătit. Mă învârt prin casă. Ideile din cap se mișcă în cerc. Mă irită lipsa de eficiență, oboseala, canicula. Un gând îmi reamintește de Mircea Eliade și Camil Petrescu. Descrierea lor desăvârșită despre căldura mare. Mesaje private îmi dispută atenția pentru protestele din țară.

Nu-mi mai vine să scriu despre nimic. Cum aș putea?! Lumea iese în stradă, luptă. Sorin Oncu se descompune, iar eu simt absența lui mai mult ca niciodată. Imparțialitatea lui mă liniștea. Toți par să urle la mine. De ce nu-ți folosești blogul să scrii despre găinarii de la PSD? Tu vrei să vină alții la putere, să nu existe continuitate?

Neutralitatea îmi face mult rău. Ba chiar am ajuns să-mi fie rușine când îmi justific pasivitatea. Nu fac politică pare mai mult să mă acuze.

Singură mă potolesc, îmi nimicesc rușinea.

Nu-mi este rușine că nu suport sloganul Muie PSD. Înjur ca un birjar de prea multe ori ca să nu știu că invectivele semnifică lipsa unui argument. Înjurăm când nu înțelegem nimic. Freud m-a ajutat să pricep.

Nu-mi este frică să recunosc că familia mea a votat PSD. Tatăl meu a încercat să-mi transmită o ură politică în copilărie: În familia asta nu votează nimeni țărăniști. Din păcate pentru el, fata lui a ajuns să fie oripilată de conceptul de națiune. Ascult când cineva îmi vorbește despre politică. Mă pierde imediat dacă mă trage la răspundere pentru neimplicare.

Libertatea fără egalitate îmi repugnă. În zilele noastre, dacă nu te declari anti PSD ești prost, comunist, curvă sau bună de stat la oală.

S-ar putea să greșesc, dar nu o să mă declar anti PSD. Trăiesc responsabil ca o persoană lipsită de spirit politic. Merg la vot. Tata a ieșit în stradă la revoluție. A condamnat și condamnă comunismul. Nu-l regretă pe Ceaușescu. A votat PSD. A reușit să sădească în mintea fetelor lui datoria de a vota. Eu și sora mea mereu am votat. În tot acest scenariu, nu-l găsesc pe tata mai prost, mai naiv, mai manipulat ca oricare alt individ anti PSD.

Consider că lumea se împarte în două: privilegiați și oi. Fac parte din cea din urmă categorie. Privilegiații conduc lumea, iar ceilalți își apără demnitatea. Toată lumea își dorește demnitate.

Nu o să-mi folosesc blogul pentru a înjura PSD-ul. O să repet la nesfârșit că vreau și îmi doresc să rămân străină de viața politică. Votez. Duc lupte separate: feminism, educație, sănătate, avort, copii abandonați, animalele străzii.

Protestele nu mă atrag. S-a întâmplat să-l citesc pe Canetti. Fascinația mulțimii de oameni subjugă pe oricine. Rinocerizarea lui Ionesco se înfăptuiește instant. Un unic creier nu mă interesează. Am și eu creierul meu. Să fie el responsabil pentru fapte, nu masa.

Ne vedem la vot. Democrația presupune suveranitatea poporului. Să fim o autoritate prin vot!

Foto: Simona Nutu

+ 50

De 7 feb., 2017 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În asemenea situații, când familii și prietenii se destramă din cauza simpatiilor politice, mă dă peste cap faptul că sunt om.

Nu e prima dată când mi-e greu să fiu om. Copleșită s-a mai întâmplat să mă simt. Mă gândeam de dimineață la credința unora că reîncarnarea într-un animal semnifică o decădere. Aș modifica, dacă mi-ar sta în putință, părerea asta. A trăi pe pământ cu suflu de jivină, orice jivină, te scapă de intenție. Animalele supraviețuiesc. Oamenii se umilesc.

Fără dificultate am sesizat atitudinea unor oameni în prezența mea. Mi-ar reproșa și nu prea echidistanța, m-ar disprețui și nu m-ar disprețui, ar deschide gura să mă convingă de legimitatea faptelor lor. Unii, cu un tupeu de defilare, mască a multor complexe de inferioritate, m-ar pune la punct cu o descărcare de vorbe baroce pe care nu doresc să le redau aici.

Insultele, grobianismul, reacțiile, cearta nu-mi sunt necunoscute. Le practic, dar mai ales le-am practicat cu spontaneitate. În prezent caut să mă împotrivesc manifestărilor. Le anunț și mă retrag. Cearta e terapeutică, loviturile reprezintă un declic, cuvintele eliberează. Cine nu ar fi, semenii mei, de acord?

Reamintesc de intenție. Insultele programate, grobianismul plănuit, reacțiile pregătite, cearta proiectată conțin dorința de a face ceva. Asta văd în jurul meu: dorința unora de a bate obrazul, de a umili, de a înjura, de a se impune. Și mie îmi place să-mi impun părerea. Țin foarte mult să spun ce gândesc și cum gândesc, dar nu mă interesează să-ți împrumut judecata mea. Am dus zeci de discuții incompatibile. Mi s-a întâmplat să mă răzgândesc sau să mi se dea dreptate după un timp. Moneda are întotdeauna două fețe.

De ce nu văd oamenii si punctul celorlalți de vedere? De ce nu văd oamenii educați din stradă că 50 de lei la pensie înseamnă mâncare? Mâncarea e o nevoie imediată, animală, fără intenție. Insultele lor sunt gratuite și decise.

Mama mea are pensie 560 de lei. Plus 50 nu semnifică nimic pentru mine, dar nu pot spune același lucru despre ea.

O să păstrez neutralitatea. O să mă abțin din a citi pancarte agramate ale pensionarilor. O să mă gândesc mai des la bunica mea, femeie fără școală, dar cu un bun simț desăvârșit.

Și o să-mi fac mai departe datoria față de țară. O să rămân aici, o să votez, o să fac plângeri peste plângeri la instituții, o să respect reguli și o să schimb ceva în pătrățica mea.

Și o să mor încercând.

Foto: Sorin Onișor