Unsprezece dimineața. Lipseau 10 minute până la fix. Anisia se sprijini de zidul de la intrare și își aprinse o tigară. Trase primul fum apoi se ridică brusc. Cu mâna dreaptă încercă să îndepărteze stratul de necurățenie de pe umăr. Aruncă țigara, trase de marginile cămășii, verifică nasturii de la piept și își așeză o șuviță după ureche.

Unsprezece fără cinci. Înaintă spre intrare și se opri în fața unei uși. De sub un pult, o voce de bărbat îi spuse să intre și să aștepte.

Anisia păși în interior. Încăperea lipsită de lumină și mirosul specific de alcool o făcură să-și piardă mobilitatea. Rămase pe loc.

– Anisia, trebuie să vorbim!

Următorul pas a venit pe urma amintirii. Ultima conversație cu mama ei o punea în mișcare. După doi pași, o opri o mână de femeie.

– Așteaptă aici. Unde mergi?

– Un domn de afară mi-a zis să intru.

– Eu ți-am zis să intri, nu e nici un domn afară sau în toată clădirea. Trebuie să vină. Stai aici și așteaptă. Dă jos de pe scaunul ăsta cutiile de carton și ia un loc.
Fără timp pentru a se rușina de gafă, Anisia execută dispoziția și se așeză pe scaun. Pe ăsta, nu pe oricare. În dreapta, un mop acoperea resturile unei vome. Întoarse repede capul și își acoperi gura.

– Sensibilitatea nu te ajută într-un asemenea loc. Nu te ajută deloc în viață. Pentru ce ai venit, ce post?

– Pe net scria că angajați chelnerițe.

– Ah! Pentru asta. Bine. Așteaptă.

A așteptat. Pe la unsprezece jumătate a privit ușa de la intrare. Nimeni nu o mai deschisese. La doisprezece s-a uitat spre femeia care între timp se apucase să care niște navete de bere.

– Nu te uita la mine, nu știu când o să apară, dar o să apară.

A apărut pe la doisprezece jumătate. A trecut pe lângă ea și a poftit-o în biroul lui. O încăpere plină de tuburi luminoase electrice care o făcură să clipească des. Bărbatul a trecut după birou, s-a așezat și a privit-o. Nu a poftit-o să se așeze.

– Pentru ce post ai venit?

– Tatăl tău a fost disponibilizat.

– Pe net scria că angajați chelnerițe.

– Ești calificată și pentru celălalt post. Te interesează?

– Calificată? Dar nu am nici o experiență, am scris în CV.

– Din câte văd eu, ești calificată. Poți să-ți dai cămașa jos? Văd că ai sutien, scapă și de el.

Disponibilizat! Disponibilizat! Disponibilizat!

Anisia duse mâna la nasturii de la cămașă. Cel de la piept era deja desfăcut. Atingerea materialului de os o ajută să-și descopere calificarea. Își deschise nasturii. Toți. Exteriorul bombat al pieptului se revărsa din sutien.

– Și sutienul am zis. Vreau să-i și ating.

– Am venit pentru postul de chelneriță. Știu că este club de noapte, dar ce uniformă ne impuneți?

– La corpul tău e greșit să te angajezi chelneriță. Primești 50 de lei pe noapte. Animatoarele primesc 200.

50-200. Disponibilizat. Tatăl tău a fost disponibilizat.

Anisia se așeză pe scaun. Își închise nasturii. Cel de pe piept se desfăcu. Nu mai reveni asupra lui.

– Încerc chelneriță.

Bărbatul rânji. O dantură perfectă, albiți de curând din câte își dădu seama.

– Încearcă! O să vii singură la mine. Toate o faceți. La revedere!

– La revedere!