Nu o ducem prea grozav. Mă refer la mine și la cele câteva persoane apropiate mie. E vorba despre dispoziție. S-a întâmplat ceva? Nu, nimic special. Doar că. Plutește în aer apatia. Nu-i putem numi cauza, dar suntem conștienți de efecte.
Orice bucurie se stinge într-o posomoreală statornicită de acest virus nou. Virusul nou a umblat la obișnuințele noastre. Din iarnă până acum am creat noi obișnuințe. Ne-am obișnuit cu apatia care plutește în aer. S-a întâmplat ceva? Nu, nimic special.
Mergem mai departe. Omul a mers întotdeauna mai departe indiferent de condițiile de viață. Știți cum aș descrie starea mea actuală? Mă încearcă o stare de greață permanentă. Citesc. Scriu. Mă ocup de Tricou. Greața e acolo. Plănuiesc. Visez cu ochii deschiși în fața hărții lumii. Greața e acolo. Mi-am fixat ochii pe mamanu. Am vârsta ei. Vârsta când o percepeam ca reprezentant al adulților care îmi trasează direcția în viață. Mamanu la vârsta mea venea de la muncă, se schimba de haine și se băga la bucătărie. Cei mai frumoși ani i-a petrecut închisă într-o bucătărie pentru a-și hrăni soțul și fetele. Nu ieșeam la restaurant. Concediile nu s-au fixat în viața noastră de familie. Rar primea flori sau era răsfățată.
Cei mai frumoși ani ai mamei mele au fost hidoși. Au mirosit a prăjeală, iar vara a dovlecei pane. De jos, de la înălțimea mea, am judecat. Niciodată nu a încercat să-și schimbe gândirea. S-a plâns. Oho, ce s-a mai plâns! A răbdat. Dacă a ripostat, când a ripostat, n-a luat-o nimeni în seamă. Ca în povestea cu lupul și oile. A strigat de prea multe ori lupul. Așa au arătat anii ei cei mai frumoși, iar eu mă aflu acum în acei ani frumoși personali. Nu știu a ce miros. Prăjeala o alung cu hota, o modific cu bețișoare parfumate, iar dovlecei prepar rar, nu mai mult de unul, cât pentru micul dejun. Gândirea mă străduiesc s-o îmbunătățesc. Mă plâng la prieteni. Nu rabd. Ripostez. Două sau trei persoane mă iau în seamă. Am schimbat povestea. Povestea trebuia schimbată.
Mamanu a dorit fericirea. Eu doresc fericirea. Toți oamenii, indiferent în ce parte a lumii trăiesc, doresc fericirea. Fericirea e suspendată în aceste zile. Dispoziția descrie apatia. Nu-mi convine. N-am chef. Sunt cu fundul în sus. Nu mă joc cu Motan. Vorbesc în doi peri cu Mara. Scriu și mă simt puțin mai bine. Mâine mi-am propus să public un text despre trotuarele de la Timișoara. Nu încercați să-mi ghiciți părerea.
Foto: Bogdan Mosorescu
