Înțeleg și elogiez regimul vegetarian, dar combinat cu carnea. Raftul bio de la dm

Îmi duc liniștită și greoaie ultimele zile ale unei practici îndelungate. Obișnuiesc de ani, ca după ce o las pe Mara la școală, să-mi fac ceaiul și să mă așez la citit. În dimineața asta am sfârșit Mari gânditori politici. După o oră sau două, mă apuc de scris sau lucrez la ceva ce are legătură cu blogul sau Tricoul. Printre aceste activități, îmi prepar sau nu micul dejun, dar pentru prânz obligatoriu mă opresc.

Când am deschis frigiderul, mi-au picat ochii pe germeni. Am zâmbit. Când merg acasă la Severin și deschid frigiderul, îmi pică ochii pe carne. Carne cu carne, cam ăsta este meniul. Cea mai bună ciorbă este carnea de porc. O filozofie după care s-a ghidat tata, dar în ultimul timp caută și legumele. Germenii i-am introdus târziu în lista personală de bucate. Prima dată am gustat germeni la masa unei prietene vegetariene care mereu are grijă de mine. De câte ori ajung la ea și mă întâmpină cu un pahar mare plin de verdețuri întind mâna, zâmbesc și îi mulțumesc. Încă o scârboșenie sănătoasă, săru mâna. Și beau conținutul încruntată, dar veselă.

Am ajuns la o concluzie pe care doresc să o împărtășesc. Dacă nu aveți prieteni vegetarieni, să vă faceți. De preferat ca prietena mea care nu se consideră mai bună că e vegetariană. Nu te bate la cap să renunți la carne. Nu te împunge cu propovăduiri ostentative ale răului pe care-l reprezinți. Ea te pune la masă. Așa am mâncat fel și fel de preparate vegetariene în afară de soia. Am descoperit untul de ghee. L-am savurat. Am gustat germeni. Papilele gustative au înnebunit. Năutul, semințele, orezul negru, quinoa le-am adăugat pe lista de cumpărături. N-am ajuns în punctul în care să-mi prepar singură untul de ghee sau să cresc germeni. Pentru unt mă salvează drogheria dm. La raftul cu produse bio găsiți felurite plante și legume în afară de cartofi, orez și fasole. O lume nouă pătrunde în bucătărie.

Stau la raftul cu produse bio de la dm minute în șir. Citesc etichetele și încep să-mi imaginez cum o să-mi amplific gustul unei fripturi. Înțeleg și elogiez regimul vegetarian, dar combinat cu carnea. Îmi place carnea. Sandvișul de azi dimineață l-am savurat cu germeni. M-a determinat să scriu și acest articol cu un subiect trivial, dar cu puterea de a vă schimba o simplă mâncare într-un preparat somptuos.

Nu zic să vă apucați de experimente în bucătărie, dar vă propun să vă luați mai multe minute în fața raftului bio de la dm. S-ar putea să vă îmbogățească peste măsură meniul familiei.

Foto: Bogdan Mosorescu

Viața la țară 2020. Ori ne educăm, ori ne dăm obștescul sfârșit din civilizație. Campania dm și SOS Satele Copiilor

Drogheria dm are o campanie aplaudată ca într-un delir de mine. Cumpărați anumite produse, iar o parte din venituri merg la copiii din SOS Satele Copiilor. Orice sumă ajunge la satele din România mă bucură peste măsură.

Când vine vorba despre civilizație, România se împarte clar în două. La oraș începem să ne numim cetățeni. La sat am rămas aceiași hoți de oi etichetați de Bismarck. Nostalgicii satului românesc nu or să fie de acord de mine. Viața simplă și fericită de la sat, închipuită de altfel, îi ține departe de realitate. Prea puțini români de la sat, statistic, trăiesc în condiții decente.

Eu n-am trăit niciodată la sat, dar am trăit ca la sat. La un an de la nașterea mea, tata și-a mutat familia din confortul unui apartament într-o casă pe deal, într-un cartier mărginaș. De aplaudat, nu s-a mulțumit cu puțin, și-a dorit condițiile oferite de o casă unor copii.
În realitate, în primii ani am locuit cu toții într-o cameră cu ciment pe jos. O consecință, enurezisul. Adică am făcut pipi în pat până aproape la vârsta de zece ani. Stop! Nu se întâmpla uneori, ci în fiecare seară. Biata mea mamă! Ne încălzeam la teracotă. Doar vara ne permiteam să ne împrăștiem prin casă. Iarna nu includea intimitate. Așa că nu mă încântă părinții care dorm cu pruncii în pat. De ce anume să-i supui la așa ceva? Să se trezească într-un moment nepotrivit?! Eu m-am trezit. Sora mea s-a trezit. Să trecem peste. Mi se pare și acum la fel de dezgustător. Atunci mi s-a părut și înfiorător.
Am crescut. Construcțiile au înaintat. Două dormitoare, o bucătărie și o baie puteau fi întrebuințate pe timp de iarnă. Restul încăperilor, tata a ridicat o casă imensă, ar fi dat bine tendințelor actuale. Să stai în frig ca să salvezi planeta. Să faci băi reci pentru sănătate. Să mergi noaptea în grădină dacă te trece numărul doi. Exact, curtea de acasă mai poartă în adâncurile ei, resturile a două haznale.
Iarna, când terminam programul de la școală, ajungeam acasă în jur de ora trei după amiază. Mamanu ajungea acasă după ora patru. Tata revenea seara. Prima dată făceam focul, apoi mă dedam la orice altceva. Am spart lemne. Am cărat lemne. Am făcut de prea multe ori focul la viața mea. Uneori trag cu urechea la zgomotul produs de centrală. Pare că aduce cu focul mocnit și zâmbesc. Nu-mi amintesc să mă fi plâns atunci de condițiile de acasă. Le luam ca atare. Nu condamn nici acum acea viață, dar mi-e imposibil să stau să ascult cum anume este ridicată în slăvi viața de la sat.

Condițiile de trai din satele românești sunt în continuare mizerabile. Igienă aproape nu există, iar civilizație nu există. Da, ca întotdeauna, există oameni gospodari. Gospodarii sunt prea puțini la număr ca să facă o diferență. Țăranii încă își fac nevoile în curte. Școlile de la sat funcționează fără băi. Vă amintiți haznaua? Nu e o închipuire, e o realitate. Profesorii de la sat se străduiesc sau nu pentru educația copiilor. Bursele se dau oricum preferențial. Mai mari la oraș, mai mici la sat. De ce? Pentru că la sat omul e mic și se mulțumește cu puțin. El supraviețuiește și își face nevoile în fundul curții.

Aici mai am puțin și cedez teoriei conspirației. Marile puteri ale Europei, în agenda lor secretă, ne vor neinstruiți pentru a avea forță de muncă ieftină. De unde poți cumpăra în prezent, vremuri în care toți ne cunoaștem drepturile, sclavi? Nu poți cumpăra sclavi, dar e posibil să creezi mână de lucru ieftină. Cine să muncească? Cetățenii Franței? Ai Angliei? Ai Germaniei? Firește că nu. Să muncească pe nimic hoții de oi, oricum nu au habar ce este aia civilizație și nu au fost niciodată doriți de Marile Puteri.

Fiecare leu care ajunge la copiii de la sate, în școlile lor, în bibliotecile lor, ne întărește pe noi ca popor. Ori ne educăm, ori ne dăm obștescu sfârșit din civilizație. România e mult mai mult decât cinci orașe mari și câteva sate în plin avânt turistic.

Aplaud frenetic campania dm. Cumpăr și ajut.

O gospodină ratată, dar cu un miros incredibil la lenjerie. Pliculețe parfumate de la dm

Am un dulap în dormitor. Într-o zi l-am demontat. I-am șters fiecare bucată de lemn cu diluant. Dacă vă întrebați ce m-a apucat. Mi se părea că miroase. Ajungea uneori la mine o putoare insuportabilă. Sunt sensibilă la mirosuri. Pielea mi-e la fel de sensibilă. De orice mă ating, oricât de ușor, pielea mea reacționează. Mereu am undeva o bucată de piele colorată.

Nasul și pielea îmi dictează de multe ori dispoziția. După ce am asamblat la loc dulapul, am decis să-l schimb. Am trimis măsurători. Vreau un dulap dintr-un perete în altul și din pardoseală până în tavan. Aștept oferta. O s-o primesc când trimit și niște numere. O să trimit.

De câte ori am invitați la mine acasă, pun așternuturi curate. M-am săturat să mă scuz pentru miros. E curată lenjeria, dar nu e recent spălată. Ca să mă asigur de prospețime și parfum, spăl lenjeria, o usuc și o întind pe pat. Lenjeria din dulap, de la miros, te trimite cu gândul la ceva învechit. Am căutat soluții pentru. Până înlocuiesc dulapul, l-am șters bine și am adaugat în lenjerie niște pliculețe parfumate descoperite la drogheria dm. Când deschid acum ușile de la dulap, mereu râd. Parcă interpretez una din reclamele cu detergent de la televizor. Flori sar din dulapul cu lenjerie și mă transportă la munte sau la malul mării.

Pliculețele rezistă săptămâni. Nasul meu nu a mai simțit nimic neplăcut. Îmi pun capul pe pernă și caut să inspir. Habar n-am dacă sunt singura care se confruntă cu o așa problemă de gospodărie. Scopul meu nu a fost niciodată să excelez ca femeie pricepută în treburile casei. Patriarhatul m-a lecuit de această ocupație. Prefer să citesc și să scriu, dar prefer și o casă curată și ordonată. Vreau, nu vreau, mă intersectez cu un fel de a fi gospodină. Nu mă deranjează atâta timp cât mă recunosc o gospodină ratată, dar cu un miros incredibil la lenjerie.

Îl aștept pe Mosorescu la finalul săptămânii. Ar putea el să revină cu câteva cuvinte despre cum anume miroase lenjeria verișoarei lui preferate. Nu-mi fac speranțe. Fuge de scris la fel ca mine de matematică. Să mai râdem puțin. Insist.

Foto: Bogdan Mosorescu