Ceva mă ține departe de blog, de scris. Acest ceva nu este necunoscut. Lectura nu mă lasă să scriu. Se întâmplă când citesc următoarele două scenarii: să devin prolifică prin influență sau să mă descurajez atât de mult încât să nu mai găsesc nimic de spus.

Răsfoiam de dimineață facebook-ul cu ceaiul în mână în fața ferestrei mele cu toc galben. Un text Hyperliteratura îmi atrase atenția. Acum ascult Tchaikovsky, iar în urmă cu jumătate de oră ascultam Vivaldi, Toamna. Muzica ne-ar spori creativitatea, susținea articolul.

Cum răbdarea nu face parte din însușirile mele, m-am pornit să scriu ușor, urmând un andante din Lacul Lebedelor, despre ce simt.

Ceva mă ține departe de blog, de scris. Acest ceva nu este necunoscut. Lectura nu mă lasă să scriu.

În prezent citesc Jung, Două scrieri despre psihologia analitică. 117 pagini citite și nu au scăpat multe fără sublinieri. Semnul exclamării îl folosesc pentru a atrage atenția. Funcția lui e să marcheze o potrivire între experiența personală și cercetarea științică.

Sunt la a treia carte semnată Jung. Fac o afirmație: domnul acesta ar înregistra un succes copleșitor și pe cuplurile actuale. Am sentimentul că a înțeles ca nimeni altul dinamica parteneriatului. Mă face încrezătoare în starea de bine a femeii de 40 de ani.

La maturitate, sensul și intenția sunt altele, zice Jung.

Mai departe continuă:
… pentru mulți trecerea de la faza naturală la cea culturală este atât de infinit de dificilă și de amară; ei se agață de iluziile tinereții sau de copiii lor, spre a mai salva astfel un crâmpei de tinerețe. Se vede asta în special la mamele care consideră că singurul sens al vieții lor sunt copiii, și care cred că se prăbușesc într-un abis fără fund atunci când trebuie să renunțe la ei. Nu e de aceea de mirare că multe nevroze grave apar la începutul după-amiezii vieții.

Ceea ce tinerețea a găsit și a trebuit să găsească în afară, omul după amiezii trebuie să găsească în interior.

O fi transfer, o fi proiecție, dar domnii aceștia ai vremurilor trecute, Freud și Jung, mă farmecă peste măsură. Ce șarmanți! De ce a dispărut șarmul din atitudinea actuală a bărbatului în perioada de dinainte de îndrăgostire?

Mă întreb. Notez întrebarea și o să închei. Nu vă e dor de începutul relației cu partenerul? Mie îmi e și fac cunoscut acest fapt.

Dor.

Foto: Simona Nutu