Și azi tot Brumaru

Nu am avut așteptări, dar totuși m-a uimit succesul nebun al lui Emil Brumaru. Foarte multe reacții am primit pe facebook, dar și pe mail. Așadar, în tihna acestor zile, public o poezie tot de-a lui Brumaru.

Cantec naiv (La inceput a fost cuvantul)

La inceput a fost cuvantul,
Pe urma ai venit chiar tu,
Mult mai usoara decat vantul
In ziua care incepu.
Si-ai luat si florile cu tine,
Le-ai desfacut, le-ai dat la fluturi,
Ca-n zborul lor fara rusine
Parul pe piept bland sa mi-l scuturi,
Si sa-mi aduci, de dimineata,
Umerii-ngusti cu intresanii,
Plini de-o mireasma si-o dulceata,
Prinsi in causul moale-al mainii,
Ce-o stiu doar eu, pana la moarte.
Iar Dumnezeu s-a-ntors pe-o parte
Spre-a nu zari ce scrie-n carte…

Citiți, vă rog, citiți Sonetul 17

Nu mă pot abține. Bănuiesc că nici intenție nu am să mă abțin. Mi-am luat ieri o carte semnată Emil Brumaru, Submarinul erotic. Și insist să public un sonet pe blog.

Sonet 17

Ți-s bucile crescute frumos cum cozonacii
Lucrați în drojdii bune; și-s rumenite blând.
Și pizda ta miroase, când îți desfaci lin cracii,
Cadelnițând cu dânsa smirnele calde-n vânt,
A fir de voinicică păstrată-ntr-o scriptură
De-un popă prins cu mâna sub poale la femei.
Saliva ți se-ngroașă ca o smântână-n gură
Căci ai, crestată-n simțuri, cerescul obicei,
Cu buzele răsfrânte, carâmb de cizmă moale,
Bărbaților de-a suge al treilea picior.
Chiloți cu epolete de mareșal la șale
Porți tu pe curu-n lupte atotbiruitor.
Și-n văile adânce stă gros și copt ca spicul
De grâu mănos în toamnă, cât vrabia, lindicul!

Să mai zică cineva că nu am simțul umorului sau că am atitudine de feministă.