Cartea lui Carl R. Rogers, A deveni o persoană, combină discursuri personale, prelegeri, eseuri, sinteze ale autorului din perspectiva lui de psihoterapeut. Este considerat unul dintre cei mai importanți psihologi ai secolului XX. A fost premiat pentru cercetarea în domeniu, iar spre sfârșitul vieții a primit o nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace.
Am decis să notez o prezentare succintă a cărții în urma impactului avut asupra mea. După primul capitol am lăsat puțin cartea pe genunchi și am surâs. Mi-am zis că citesc o psihologie roz, o perspectivă a unui psiholog entuziast și naiv.
Conflictul dintre părerile mele și convingerile autorului s-a declanșat la nota: schimbarea personalității. Împărțisem la mine în cap, cu limite clare, personalitatea de caracter. Cu prima greu poți lucra, biologia învinge realitatea, iar la caracter depui un efort gigantic să devii o persoană agreabilă celor apropiați și eficientă societății.
Fără să mă las descurajată de felul acesta nou de a vedea lucrurile, ba chiar cu o dispoziție jucăușă, am continuat lectura. Hai să văd eu cum îi ajută Carl R. Rogers pe oameni să se schimbe, cum mă ajută pe mine să mă schimb?!
Convingerile lui simple, oamenii au nevoie de acceptare, învățăturile cu autoritate pot conține greșeli, clientul știe ce-l doare, a te purta calm și agreabil nu ajută când, de fapt, ești furios și critic, a-ți da voie să fii așa cum ești, tiparul răspândit din cultura noastră că toate celelalte persoane trebuie să simtă și să gândească la fel ca mine, psihoterapie centrată pe client, experiența este cea mai înaltă autoritate, mi-au dat sentimentul că cineva mă înțelege. Și am răsuflat ușurată.
Într-adevăr mă pregătiseră înainte Freud, Jung, Adler, dar am realizat adevărata semnificație a literaturii de specialitate de pe paginile lui Rogers: ei toți reprezintă o resursă în procesul de autoeducație. Să mă accept așa cum sunt, iar uneori nu o să-mi placă de mine, dar e firesc. Scopul constă în direcția aleasă în viață, oricare ar fi aceea, și să pot trece peste greutățile sufletești.
Mici schimbări am observat în comportamentul meu. Schimbarea personalității tot o încadrez la perspectiva roz, dar modificarea atitudinii am verificat-o. Se întâmplă. Mi-am permis, după ani de fofilare, să-mi recunosc furia pe propria mamă. Relația dintre noi nu a devenit mai bună, dar starea mea s-a îmbunătățit simțitor.
Învățasem deja de la Freud să stârpesc sentimentul de vinovăție, iar acum plutesc. Așa ușoară mă percep. Nu știi ce povară porți până nu te confrunți cu ea. Sunt furioasă pe mama și nu mai ascund asta. Îmi rămâne de acum încolo să o compătimesc și să o iubesc cu detașare.
Ani de zile am primit indicații și asigurări că acționez și simt greșit. Interpretarea asta e responsabilă de întârzierea devenirii mele. Conștientizarea propriei animalități nu oferă o libertate prost înțeleasă, ci ordonează un întreg coerent. Doar avantaje se desprind din posesia personalității, zice Jung.
În încheiere, vorbele lui Rogers:
”… a fi tu însuți nu rezolvă probleme, ci doar face posibil un nou mod de a trăi, în care experiența sentimentelor e mai profundă și mai intensă, mai vastă și mai variată. Îți simți mai clar unicitatea și, ca urmare, te simți mai singur, dar este mult mai real, astfel că relațiile cu alții își pierd artificialitatea, devin mai profunde, mai satisfăcătoare și atrag în relație mai mult din realul celeilalte persoane.”
