Nu ne punem cu obișnuințele, Fashion Fridays – ediția a VX-a

Sâmbătă și duminică, Musetti d`oro va fi gazda târgului Fashion Fridays, ediția a XV-a. În viața femeilor pasionate de modă, Fashion Fridays a devenit o obișnuință. Am aflat cu toții că nu ne punem cu obișnuințele.

În cazul acesta nici nu e necesar. Umblă vorba prin oraș că se găsește la Musetti o cafea care satisface cel mai pretențios dependent de licoarea plăcut și tulburător mirositoare. Cafea, haine, accesorii – suficient să scoți o femeie din casă indiferent de vreme, ba chiar de dispoziție!

La ediția aceasta se întâmplă ceva mai puțin obișnuit. Mă refer la locul special amenajat pentru Tricoul Inteligent. O să descoperiți la standul meu, pe lângă colecția de toamnă, un coș cu reduceri. Primul meu coș cu reduceri de când am scos capul ca un ghiocel în industria fashion.

Tricouri la jumătate de preț. Nu mi-a fost ușor să decid, dar am analizat și consider că poziționarea actuală îmi permite o asemenea extravaganță în proaspăta mea afacere. Știu, sunt curajoasă! Pe zi ce trece, sunt tot mai mult femeie, iar o femeie riscă și se expune pentru un beneficiu viitor.

Ne vedem sâmbătă și duminică.

Foto: Simona Nutu

Tricoul Inteligent și mamiceală cu responsabilitate

Lipsesc de pe blog, dar motivat. Nu chiulesc, vă asigur pe aceia dintre dumneavoastră care îmi așteptați articolele. Știu că este un club sau așa îl simt: clubul meu exclusivist de o mână de persoane.

Adevărul este că alerg. Nu am făcut planuri degeaba pentru prima dată în viața mea. M-am apucat într-un fel de renovat apartamentul. Am început cu ușile deoarece mă indispuneau într-un fel oribil. Dacă mă uitam la ele și aveam cana de ceai în mână, vă jur că își pierdea gustul.

Dar nu ușile mă rețin să scriu. Cel mai mult mă concentrez pe Tricoul Inteligent. Ies cu el în lume la două târguri, Artisans Bazaar și Fashion Fridays. Să dichisești mesajele de pe bumbac după pretenții fașionabile nu e treabă ușoară. Muncesc ca o albinuță pentru un obiect al muncii și mamicesc cu responsabilitate. Mara încearcă din răsputeri să înțeleagă nașterea și dezvoltarea ei în burtică.

O să revin cu subiecte interesante pe blog. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă aștept cu surprize la ambele târguri.

Între timp purtați o carte.

22 mai, Cochete pe biciclete și Fashion Fridays

untitled-0095O introducere patetică.

Peste tot în jur natura e cuprinsă de neastâmpărul salcâmilor și de strălucirea bujorilor. M-aș bucura să vă înduioșați.

O introducere eficace.

La Timișoara au loc la sfârșitul săptămânii mai multe evenimente. Un fapt remarcabil o să se desfășoare la Halele Timco, Cochete pe biciclete în colaborare cu Fashion Fridays, ediția a X-a. Un program distractiv, ușor, variat care sper că va produce vâlvă.

Cochete pe biciclete va atrage atenția asupra comunității de bicicliști, asupra avantajelor mersului pe bicicletă din mai multe punte de vedere, inclusiv estetic. O să notez și eu cu liniuță câteva beneficii:
– din punct de vedere medical dormi mai bine, iar creierul funcționează mai bine.
– din punct de vedere estetic faci primul pas spre a slăbi și arzi mai multă grăsime.
– din punct de vedere al timpului ajungi mai repede la destinație.
– din punct de vedere social ești mai vesel, îți faci prieteni, îți îmbunătățești viața sexuală.

O notă particulară, te umpli de inspirație și scrii un asemenea text.

Fashion Fridays va face vizibili designerii locali. O situație prielnică pentru femei cu stil sau în căutarea unuia. Magazinele cu haine în serie nu ne satisfac întotdeauna. Societatea actuală, cu micile ei comunități, pretinde mult vestimentar, iar îmbrăcămintea recomandă. Am citit într-o carte că oamenii, la fel ca orice produs, se vând. De aceea azi se contruiesc branduri, iar cererea a creat nevoia unor consilieri de imagine.

Recunosc, stau în lateral sau chiar în spate când aud brand. Pentru mine brand e Pepsi și mă supun cerințelor prezentului destul de greu.

De reținut: designeri locali, persoane creative cu viziuni proprii vin cu entuziasm spre dumneavoastră. Pot fi considerați și supraviețuitori ai unor vise demarate cu un plan de perspectivă a veniturilor și cheltuielilor fix, dar cu pasiune nemăsurată.

Printre ei o să descoperiți și Tricoul Inteligent. Bun prilej să promovez și campania #poartaocarte. Nu vor lipsi cărțile de lângă tricouri. Literatura e un stil de asemenea. Un tricou imprimat cu fragmente prețioase din literatură. Lângă tricouri, eu. Care e povestea mea?

M-am născut la Drobeta Turnu Severin.

Continuarea în 22 mai, Halele Timco, începând cu ora 10.

Fashion Fridays, împrietenirea cu fantezia şi gândirea

11059474_1016358251752189_1831679855469861146_nDe anul trecut din toamnă m-am angajat la o muncă textilă. Nu ţes, dar dau în lucru la un atelier de croitorie materiale pentru a primi tricouri.

Tricoul de bumbac pe alb sau pe negru a devenit cel mai nou mijloc de promovare a lecturii. A apărut Tricoul Inteligent.

Pe Tricoul Inteligent, psihanalişti, psihologi, filozofi, istorici, specialişti în semiotică, aforişti ajung vizibili.

Scopul meu, atât de neîndoielnic, este împrietenirea cu fantezia şi gândirea.

Să fantazăm!

Să gândim!

Să alungăm şabloanele şi repetările excesive!

Încerc de mic copil să fiu om. Am pornit la drum prin interpretarea stărilor şi dispozitiilor mentale. Cine sunt eu? Cine e eu?

Curiozitatea împinge spre evoluţie. Într-un moment m-am acceptat om. Mi-am zis: sunt om, ce naiba fac acum?

Am descoperit autoeducaţia. Am aprobat îndrumarea unor persoane sau a unor profesori. Am anulat convingerile din adolescenţă. M-am îndoit de Dumnezeu. L-am redescoperit în mine, ca cea mai bună parte a mea.

Cărţile m-au ajutat. Vreau să ajut la rândul meu. Tricoul Inteligent semnifică şi un cadou al meu la inactivitatea raţională a generaţiei mele. Cu generaţia mea mă răfuiesc. Noi educăm viitorii cetăţeni. Pentru mâine, pentru o stare mai bună de înţelegere, pentru compasiune, pentru bunăvoinţă, pun cap la cap tricouri de bumbac cu mesaje.

Sâmbătă şi duminică mă prezint cu ele la Fashion Fridays. Un om aşteaptă alţi oameni pentru parada cărţilor scurte, zice Robert Şerban.

Sunt de acord cu el.

Cu parada.