Ce să discutăm când ne întâlnim? Eu sunt tolerant, dar ăștia gay chiar trebuie să defileze?

Eu sunt tolerantă, dar. De fapt nu urmează nimic după dar. De fapt e punct înainte de dar. Dar nu există. Să mergem puțin înapoi. Cât de înapoi? Până în copilărie. Să zicem că ne află în anul 1995. Îmi amintesc de un băiat pe care lumea l-a numit Fetița. Înainte ca urechile mele să audă cuvântul homosexual au înregistrat batjocura necruțătoare a cuvintelor: poponar, găozar, curist, futencurist etc.

Probabil cuvântul homosexual l-am preluat din filme. Tot din filme am înțeles și ce înseamnă. Nu mi-a explicat mama. Nu mi-a explicat tata. Ce să-mi explice? În 1995 deja învățasem să nu mai pun întrebări de nici un fel. În loc de răspunsuri primeam oricum sarcasm, cărți în cap, jigniri.

Cu certitudine am aflat că două persoane de același sex pot întreține relații sexuale. Nu-mi amintesc să fi avut vreo senzație de greață sau vreun sentiment de groază. Lumea e pierdută, lumea e pierdută! Lumea se pierde zilnic de când avem noi habar de ea. Lumea se pierde când individ se asmute pe individ. Și nu ne-a luat niciodată mult să ne năpustim unii asupra altora.

Mara m-a chestionat într-o zi despre homosexualitate. Nu am zărit greață. Nu am observat groază. Explicația e chiar simplă pentru copii. Pentru reproducere, e nevoie de o femeie și un bărbat. Un act sexual presupune două persoane indiferent de sex.

Ceea ce este cu adevărat îngrozitor este sexul. Sexul bagă în sperieți oamenii. Dacă vorbești despre e rușinos, pervers, indecent. La fel ca a vorbi despre bani sau fecale. În fiecare zi ne confruntăm cu situații legate despre bani, sex sau fecale, dar a discuta despre ne umple de disconfort. Banii, sexul și fecalele nu se potrivesc în evoluția rafinată a speciei umane. Cu adevărat scârbos și condamnabil în viața noastră e lipsa de învățătură. Și nu fac referire la matematică. Arăt cu degetul spre ignoranță. Ignoranța ne nimicește.

Societatea românească e ultragiată de parada persoanelor gay, dar indivizii din această societate votează condamnați în funcții publice. Tac în fața medicilor care cer mită. Lingușesc pentru carieră. Scuipă semințe pe stradă. Acceptă decizia unei instituții că o fetiță de 11 ani poate să consimtă un act sexual. Adolescentele devin mame, dar refuză educația sexuală în școli. Etc!

Ce să discutăm când ne întâlnim? La dracu cu sănătatea, infrastructura, educația. Ne descurcăm. Avem o mătușă în Germania. Un unchi s-a mutat în America. Eu sunt tolerant, dar ăștia gay chiar trebuie să defileze? Și Fritz ăsta?

O fi sfârșitul lumii, dar sfârșesc reprezentări despre lume, nu lumea. Dar ce știu ei, acești bravi bărbați, aceste demne femei care sunt traumatizați de sexul anal?!

Îi înțeleg. Așa mă apucă și pe mine crizele când vine vorba despre sex între o copilă și un bărbat adult.

Foto: CaRMeN

Ochiu Bei, locul de poveste împuțit de doamnele, domnii și părinții grijulii care aruncă șervețele pline de fecale

De zece ani sunt într-o continuă devenire. Devin mamă. După naștere am fost orice, născătoare, femeie cu copil, dar nu mamă. Mi-a luat ceva timp să nu mă mai simt caraghioasă și impostoare când strigam la Mara. Hai la mama! Propoziția asta mă umplea de ridicol. Nu mă recunoșteam în. Încet mi-am intrat în rol. Am citit cărți. Am participat la seminare. Am ascultat mame. Am ignorat multe mame. Am observat-o cu luare aminte pe Mara. Azi sunt mamă și am două agende. Într-o agendă reușesc să bifez un fel de a fi, anumite activități. Într-o agendă imaginară reușesc să duc un anumit stil de viață. Să călătoresc des cu Mara. Să ieșim în natură de trei ori pe lună. Să vorbesc blând și când mă acaparează furia. Bifez rar în agenda imaginară.

Călătorim la intervale de timp mai mari decât mi-aș dori. Drumețiile nu se adună la încheierea lunii. Ridic vocea și o cobor după ce mă descopăr în ochii măriți ai Marei. Săptămâna trecută ne-am urcat în mașină și am condus la Ochiul Bei. Toto, I`ve a feeling we`re not in Kansas anymore! Nici eu nu mai sunt în Oltenia. Nu mai ajung în 18 kilometri la munte. În Timiș conduci zeci de kilometri pentru un peisaj. Pentru peisajul de basm de la Ochiul Bei conduci peste 120 de kilometri. Ultimii 30 de kilometri te fac să plângi. Gropile te transformă în pilot. Drumul îngust îți prilejuiește schimburi galeșe de priviri cu alți participanți la trafic. E un drum județean al cetățeanului român leneș, hoț și văicăreț. Nu repară statul! Nu dă statul! Fură statul! Da! Da! Da! Gardul gospodăriei stă să pice. Spațiul din fața porții e neîngrijit. Ferestrele sunt murdare.

La orice obiectiv turistic de pe traseul Ochiul Bei, turiștii au inclus toalete publice scârboase. La cascada Văioaga, lângă un bolovan bizar, doamnele, domnii și părinții grijulii au abandonat șervețele spoite cu fecale. După ei nu mai contează cine vizitează. Să le pută altor doamne, altor domni și câtorva cetățeni care umblă cu șervețelul cu fecale într-o pungă din buzunarul rucsacului.

E dezgustător de needucat cetățeanul român. Nu îndrăznesc să mă plâng de conducere. Majoritatea locuitorilor țării își tratează pământul ca o groapă de gunoi. Peisajul de la Ochiu Bei, un lac de un verde captivant, are puterea să-ți alunge pentru câteva minute putoarea fecalelor și atitudinea primitivilor. Privirea se pierde în apa limpede. Te relaxezi. Asculți legenda. Cel puțin o persoană de pe margine o va relata. Implică lacrimi, bineînțeles. Lacul nu îngheață niciodată. Mergeți să-l vizitați iarna, scăpați de putoarea fecalelor.

Într-un asemenea loc din România te duce un drum dezastruos și te întâmpină locuri pline de fecale. Noi, cătățenii, suntem responsabili. Înainte de stat, de președinte, de primar, de consiliu, vine educația individului, stă purtarea de acasă.

M-aș reîntoarce oricând la Ochiu Bei. O să mă reîntorc. Pe zi ce trece cetățeanul român needucat mă dezgustă tot mai mult. Deschideți o carte. Citiți. Pășiți într-un muzeu. Ascultați o simfonie. Cumpărați un bilet la teatru. Faceți ceva pentru educație și autoeducație.

Salvarea României nu stă nici în economie, nici în sănătate. Salvarea vine de la educație. Educați-vă, români!