Condiționată financiar, mă împotrivesc de-o viață

Fix cum m-am așteptat! Un grup select de 200 de persoane a citit articolul de ieri despre romanul O călătorie în India. Puțini aleg lectura sau recenzia unei cărți. Revin azi cu observații personale.

Aud și văd multe mesaje despre regăsirea de sine. Statul în casă e un prilej extraordinar pentru introspecție. Nu știu ce să zic. În general, nu prea știu ce să zic despre aceste zile. M-am trezit chestionându-mă despre libertate. Mă încăpățânez într-o rutină cu Mara. Citim, ne jucăm, ne uităm la film, ne întindem oasele cu pilates zilnic. Rutina mă plictisește, dar îmi dă un scop. Să umplu orele dintr-o zi fără să pic într-o descurajare primejdioasă. Cum să te regăsești într-o stare psihică alarmantă?

N-am fost liberă cu adevărat vreodată. Tatăl Marei mi-a zis că mereu fac ce vreau eu, cum vreau eu. Fără să-i dau dreptate, am vociferat, dar un răspuns nu am dat. Acum am un răspuns. N-am acționat simțindu-mă liberă. M-am împotrivit. Condiționată de tata, condiționată social, condiționată financiar, mi-am dezvoltat nesupunerea. Libertatea potrivește anumiți factori într-un puzzle. Lipsește un factor, imaginea de ansamblu se schimbă. Dacă ești frumos, cauți următoarea piesă de puzzle. Dacă nu ești frumos, adaugi piese. Imaginea de ansamblu se mărește. Dacă nu ești frumos, îți dezvolți simțul umorului.

Cel mai mult am fost condiționată financiar. De tata la început. Mergi sau nu mergi la facultate. De mine depinde. Fără liberul arbitru, m-am dezvoltat ganglionar, pe lângă. N-am experimentat libertatea, am cultivat încăpățânarea. Nu m-am lipsit de banii tatălui, dar i-am retras afecțiunea fiicei. De la relația cu tata, în relația cu bărbații n-am fost mai brează.

Pe tatăl Marei l-am cunoscut în facultate. Mi-am păstrat starea ganglionară. Ignorând mezalianța, condiția finaciară superioară a lui, m-am purtat firesc. Nu am considerat că mi se cuvine viața luxoasă, am luat-o de-a gata. Când a apărut Mara, mi-am dat în petec. Am refuzat condiționarea și controlul. N-am făcut ce am vrut eu, cum am vrut eu. M-am împotrivit cu numeroase consecințe. Nu m-am lipsit de bani, dar mi-am retras afecțiunea.

Cum ar fi fost viața mea dacă m-aș fi simțit cu adevărat liberă? Să fiu curajoasă. Să refuz. Să anulez condiționările financiare. N-am de unde să știu. O să pariez pe mine în viitor. O să las frica să mă doboare. Ca să urc apoi. Când ești jos, poți doar să urci. Făt Frumos zice că am citit degeaba atâtea cărți. Dețin informații și nu le aranjez în favoarea mea. Să funcționeze cu beneficii pentru mine. Fără să-i dau dreptate, am vociferat. Asta fac eu. Mă împotrivesc de o viață.

Zilele astea nu pot să nu mă întreb. Cum ar fi fost să mă simt liberă?

Presupun că azi o să fim mai mulți la lectura articolului. Numărul contează la bloguri. Numărul se materializează în facturi. Facturile lipsesc. Stau pe canapea și scriu.

Plec de pe canapea să dau cu aspiratorul. Va urma.

Foto: Bogdan Mosorescu

Oare copiii proști sunt mai puțin iubiți de părinții lor?!

De zece ani sunt mamă și tot ocolesc, dacă este posibil, grupurile de părinți sau copii. O treabă casnică m-a scos de dimineață din casă. Apartamentul comunist solicită periodic atenție. Niște fire de pe hol, execuție curat românească, au picat. Am traversat parcul de lângă bloc pentru a ajunge la magazin pentru bandă dublu sau dublă adezivă?!

La intrare, l-am oprit pe Făt Frumos. Stai! Să ocolim. Prea multă lume în fața școlii. Ochelarii fumurii ne-au ascuns ezitarea ochilor. Când am revenit, a sunat clopoțelul. Am 36 de ani și încă reacționez la sunetul ăsta. Eu nu. Acesta a fost răspunsul lui Făt Frumos care a tăiat-o direct printre copii, părinți și bunici. De ce mă împingi? Un copil către bunică. O altă bunică: Îi e frică de pedeapsă. Dacă o spun la maică sa, o pedepsește!

Mara merge la școală la Montessori. De șapte ani, de la grădiniță până în prezent, am identificat două păreri ferme ale unor părinți despre Montessori. Prezint excepțiile, sunt mai interesante. Montessori este școala copiilor cu bani. O categorie. Montessori este școală pentru handicapați. Altă categorie. Dacă părinții din prima categorie m-au provocat să aduc argumente, atunci părinții din a doua categorie m-au lăsat mută.

Am citit prea multă istorie și psihologie pentru a fi surprinsă de gândiri și mentalități, dar. Ignoranța mă sperie la fel de mult ca un kamikaze. Cum ați răspunde la: Eu nu mi-aș da copilul la Montessori. Eu vreau să învețe copilul meu.

Despre Montessori notez. Montessori este o pedagogie care urmărește etapele de dezvoltare ale ființei umane. În România, și la Timișoara, într-adevăr este o școală pentru părinți cu un anumit buget. Sărăcia atrage fudulia. În Italia n-are nimic de-a face cu autoafirmarea părinților. Maria Montessori a început să-și pună în practica metoda în suburbie, în familiile sărace.

Ca părinte cu un copil la Montessori, nu mi-a plăcut să fac lobby pentru. E un stil de viață la mine. Nu am pregătit un discurs despre școală, doctor sau stilist. Îți arăt. Mara e un copil care merge fericit la școală. Doctorul mă ține sănătoasă și departe de bisturiu. Părul e lung și lucește.

Ca părinte care reprezintă autoritatea în familie, nu insist cu temele și învățatul. Periodic o chestionez pe Mara. Ești mulțumită de rezultatele tale școlare? Dacă nu ești, muncește mai mult. Dacă ești, te împaci cu cât știi și lași tânguielile deoparte. Nu sunt un exemplu, știu. Alții vor să învețe copiii lor. Eu vreau să fie o proastă. Ăsta ar fi raționamentul. Dacă aș verbaliza, m-ar contrazice cu o voce joasă și o atitudine încurcată. Ce tupeu am să exprim gândurile nerostite!

Aici m-a condus pe mine educația, la detașare. Îi permit copilului să-mi arate ce, cât și cum poate să exceleze. Oare copiii proști sunt mai puțin iubiți de părinții lor? Sau nu există asemenea copii cum nu există copii urâți?!

ȘȘȘȘȘt! Tac.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cine are bani, deține controlul. Cine are controlul, are ceva de spus

Mama nu mi-a transmis acele gene supuse. Există o teorie. Că s-au înmulțit mai mult femeile ascultătoare. Așa funcționează evoluția. Nu după un plan, ci după adaptabilitate. Acceptați sau nu teoria. Depinde ce fel de gândire ați dezvoltat și adoptat. Fără acele gene, revolta mi s-a părut naturală.

Mereu aveam pe vârful limbii Dar de ce? Dar de ce cuvântul tău nu contează, mamă? Dar de ce să pun numele copilului după naș? Dar de ce să mă mărit, iar apoi să fac sex? Dar de ce, mama, de ce? Tata nu mi-a permis întrebări. După câteva palme, capacitatea de adaptabilitate mi-a arătat calea. Observă, dar nu întreba.

În aceste condiții, la maturitate nu mi-am descoperit nostalgii după copilărie. Uneori trăiesc ceva asemănător cu atacul de panică din cauza unor scenarii imaginare. Când eram mică, îmi plăcea să dorm pe malul Dunării. Înainte de a adormi, închipuiam fel și fel de povești de dragoste. Am rescris zeci de povești de dragoste cu mine protagosnistă. Dacă viața actuală e un vis, iar eu de fapt mă aflu în malul Dunării? Să revin acasă la mama și la tata. Să aibă din nou control asupra mea, în special financiar.

Controlul financiar e cel mai invaziv. Nu-ți rămâne nimic de făcut decât. Să suporți. Să dezvolți manevre de încurajare. Să acționezi cu tertipuri. Nesupusă de copil, detest cu toți atomii corpului meu stratagema Bate șaua să priceapă iapa. I-am ieșit lui tata din cuvânt. Tata plătea taxa de școlarizare. Am intrat la cu taxă, am ieșit la fără taxă. Să văd dacă îmi amintesc expresia. Uite-o. Ciocul mic sau. Sau nu mai mergi la școală. Soră mea a exersat până a reușit să iasă cu o diplomă. S-a angajat și dusă a fost. Abia mai dă pe acasă. Eu am eșuat. Îmi place să revin acasă. Orice nu-mi convine se transformă într-o ieșire pe ușă. Urc în mașină și ăla îmi e drumul. Nu mai există control financiar.

După ce am născut-o pe Mara, m-am confruntat cu un alt gen de control financiar, unul de catifea. Tata și-a urlat dreptul la proprietate. În familia tatălui Marei, am devenit conștientă că în familia mea comunicăm ca maimuțele. Țipăm și când discutăm banalități. La tatăl Marei comunicarea are loc fără țipete și cu stratagema Bate șaua să priceapă iapa. Mi-a luat timp să-mi manifest nesupunerea. Când primești bani, e greu să decizi cum trăiești și cum trăiește copilul tău. E pentru binele vostru. Cunoașteți expresia.

O fi! Doar că. Din nou am eșuat. Am primit bani și am făcut cum am vrut. Am încercat. Încă încerc. Fiecare părinte decide cum să trăiască copilul lui. Asta dacă nu acceptă bani de la bunici. Atunci bunicii au ceva de spus. Cine are bani, deține controlul. Cine are controlul, are ceva de spus.

Am eșuat ca fiică. Am eșuat ca parteneră supusă. Lupt să nu eșuez ca mamă. Să fiu o mamă suficient de bună e tot ce-mi doresc. Pentru asta am nevoie și de bani. Scriu pentru bani. Nu accept reproșuri de la străini. Primesc mustrări în schimbul facturilor plătite. De fapt nu o s-o fac. Nu cu istoricul meu. Primesc și acționez după cum mă taie capul. Luați omul după cum este, în funcție de gene.

Rămâne adevărat că cine dă bani controlează. Porniți de la această premisă și vedeți ce fel de om sunteți. Drumul apucat de mine s-ar putea să nu mă îmbogățească. Prefer mândria. Ah! Tocmai acum când au reduceri la Massimo Dutti, iar paltonul preferat de mine e numai 1199. Ce oră de rahat în viața mea!

Foto: Flavius Neamciuc

Cui i-ar fi fost mai bine dacă nu m-aș fi născut? Și caii se împușcă, nu-i așa?

Joi mi-am pus lenjeria neagră. Un body, acel maiou din jerseu elastic sau dantelă, mi-a ridicat sânii și dispoziția. Am mers la teatru. S-a jucat Și caii se împușcă, nu-i așa? Înainte de spectacol, m-am pozat. Oameni sunt interesați de activitățile mele. Azi nu le-am arătat bolul cu cereale și zmeură de la micul dejun. Nici nu am împărtășit vizita de la doctor pentru avizul Marei de reluare a cursurilor. Probabil or să scadă urmăritorii de pe Instagram.

M-am pozat joi seară și mi-am recapitulat cunoștințele despre pactul cu ficțiunea. Pe scenă nu o s-o văd pe Alina Ilea. Lângă ea nu suferă Cătălin Ursu. El și ea nu reacționează la împungerile lui Bogdan Spiridon. Mi-am ocupat locul în sală. Am filmat 15 secunde pentru Instagram. Cu ochii pregătiți, am descoperit niște personaje obosite.

Tot spectacolul mi-am pus o întrebare. Ce circumstanțe au împins personajele să participe la un concurs barbar? Marea criză din America? Ce contează?! Tot eu mi-am zis. Pentru bani. Hernan Cortes, conchistadorul care a invadat Mexicul, a declarat că suferă de o boală a inimii care poate fi vindecată doar cu aur. Toți oamenii poartă această boală. Banii presupun încredere. Încrederea este materia primă pentru toate tipurile de bani. Această observație nu-mi aparține. Am început să citesc Sapiens de Yuval Noah Harari.

Personajele dansează până la epuizare pentru a câștiga o sumă de bani. Nevoia fiecărui personaj face suportabile probele. Moderatorul le face insuportabile. Avem un personaj femeie însărcinată. Aleargă ca o descreierată pentru a nu fi descalificată. De ce să aduci un copil în lumea asta?

Gloria tot pune această întrebare de-a lungul epuizării fizice din concurs. M-am reîntors către mine. Cui i-ar fi fost mai bine dacă nu m-aș fi născut? La teatru ne punem întrebări. Unii se chestionează. Unii dorm. Alții ies să fie văzuți. Toți aplaudăm la final. Convențiile ne-o cer, iar actorii se bucură.

Dacă nu m-aș fi născut poate mama ar fi plecat de lângă tata. E mai ușor să crești un copil. Sau poate soră mea ar fi luat și mai multă bătaie. Cu doi copii, tata și-a împărțit furia. Poate e mai bine că m-am născut. Nu știu. Nici nu mai e important în prezent.

Robert, partenerul de dans al Gloriei, povestește în ce s-ar transforma partea lui de câștig. Un scurt metraj despre un copil care a asitat la uciderea unui cal. Ce au artiștii cu caii? Repede mi-a zburat gândul la Dostoievski și înfiorătoare scenă cu calul din stradă. Asta se întâmplă dacă citești prea mult. Asocierile te năpădesc.

Orice întâlnire cu celălalt te modelează. Gloria și-a însușit povestea lui Robert. Robert a împrumutat reprezentarea pesimistă a vieții de la Gloria. E un joc periculos. Să argumentezi după raționamentul și emoția celuilalt. S-ar putea să câștigi. Gloria a câștigat. Nu dezvălui ce. Nu e rolul meu. Sunt un spectator. Nu simplu spectator. M-am rafinat în timp. Am citit și cărți despre teatru. Ca să am ce să scriu aici. Să nu mâzgălesc o evaluare rapidă. Mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut. Nici nu e important să ne placă sau nu un spectacol. Să ne provoace să gândim. Oamenii au cucerit lumea punându-și mintea la contribuție. Apoi s-au lăsat pe tânjeală. Teatrul ne reamintește și de capacitatea noastră intelectuală.

Și caii se împușcă, nu-i așa?!

Cine se întreabă? De ce se întreabă? Găsiți răspunsuri la spectacol. Biletele se achiziționează de la casierie, pe Mărășești sau online.

Ne vedem la teatru!

Foto: Diana Bode

Femeile castrează bărbați înzestrați

De la primii oameni, oamenii peșterilor, până la ultimii, oamenii penthouse-urilor, cărăm cu rușine în conștiința noastră două subiecte: sexul și banii.
Istoria sexualității relevă perioade spectaculoase în viața omului, dar și perioade abominabile. Aceste contrarii nu se atrag. Nu e nimic amuzant, nimic nobil, nimic moral.
O istorie a banilor nu am citit. E un subiect care nu m-a atras, dar nici nu l-am neglijat. Mereu am afirmat că pentru bani fac multe, dar nu orice.

În ultimii ani, datorită dezvoltării industriale și nu numai, situația femeii s-a schimbat. Femeia este propriul ei stăpân. Poate fi, multe nu doresc. La obișnuință nu renunți, ci o smulgi.

La femeile care și-au smuls obișnuința de a exista ca un accesoriu pentru bărbat, am întâlnit dispoziția de a-și emascula bărbatul. Unele consideră că-și iau revanșa. Altele că-și trăiesc viața. Câteva nu știu exact ce fac, dar puterea oferită de bani le justifică castrarea simbolică a bărbatului. Un prieten de-al meu a depășit simbolicul, nici în pat nu mai funcționează.

Partenera lui câștigă mai mult. În plină epocă de manifestare a libertății și egalității, bărbatul și femeia eșuează în gestionarea bugetului familial. A ieși la cină presupune o împărțire a notei la doi. Cumpărăturile la supermarket se împart la doi. Totul se împarte la doi. În pat nu se mai împarte nimic, doza de plăcere necesară, deoarece psihicul stă fixat în rutina zilnică.

E bărbatul slab că nu se descurcă într-o asemenea situație? Da și nu. Nu este vinovat pentru că. Puterea ține de seducție. Este un fapt cunoscut și de profani în ale psihologiei umane. Este vinovat pentru lipsa unei atitudini ferme. Bărbat sau femeie, a ne lăsa călcați în picioare nu ne face fericiți!

O femeie disprețuită de bărbat nu va cunoaște niciodată împlinirea sexuală. Actul sexual se înfăptuiește pentru reproducere și destinderea bărbatului.

Un bărbat disprețuit nu va învăța niciodată să se joace în dormitor. Sexul presupune joacă, intrigă, blândețe.

Banul decide în orice situație. Într-un fel, suntem cu toții târfele istoriei. Educația schimbă regulile jocului. O persoană manierată recunoaște că banii nu reprezintă unica armă într-o relație. Blândețea este un jucător redutabil. Respectul provoacă uitarea mijloacelor de plată.

Într-o înlănțuire de trupuri goale ce importanță are venitul lunar? Eficiența lui constă în intensitatea dată de noi înșine. Un copil sărac va renunța greu la bravadă. Eu câștig mai mult, eu! Un copil educat caută bucuria în acțiunile lui.

Ce fel de copil aveți în voi? Cine plătește cina? Cine trage în jos pe cine? Cine profită? Cine iese castrat?

Îmi pare rău de toți bărbații emasculați. Unii și-o merită. Trist este că femeile castrează persoane înzestrate din motive de putere prost înțelese. V-aș cere părerea. Nu o s-o fac.

Să râdem înainte de toate și să fim bărbați cu toții!

Foto: Zenobia Lazarovici

Un blog creat pentru un câștig facil aduce mult cu o găinărie

Recent am participat la o nuntă. Pe mire l-am cunoscut la Schimb de cărți, un proiect inițiat de Andrei Roșca. Mulți n-ați auzit de Schimb de cărți și nu știți de unde să-l luați pe domnul menționat. Bloggerii vechi au habar despre ce vorbesc, iar novicii s-ar putea să nu găsească nici o utilitate informației.

Aduc în discuție Schimb de cărți pentru ce a ajuns să reprezinte pentru unii dintre noi. Fără desfășurarea acestei activități, viața mea ar fi avut o altă direcție. Richie, mirele numit, a vorbit la lansarea cărții mele Un vis de-o zi. Concluzie:

Schimb de cărți a prilejuit întâlniri edificatoare între persoane. Ce am ajuns unii pentru alții și ce am făcut unii pentru alții. Participarea la celebrarea dragostei dintre Richie și Elena a ținut de o înțelegere clară a relațiilor interumane. Relațiile dintre oameni se construiesc în timp cu momente de liniște și momente fulger după aprecierile lui John Stuart Mill.

La petrecere, după sărutările date și luate, am întrebat unde îmi este locul. La masa bloggerilor, Dunia. Fix acolo, într-o jumătate de oră, s-au adunat persoanele acelor ani când nu eram mamă. Schimb de cărți de pe vremuri, anii de pionierat ai bloggerilor români, vechii partizani ai defulării pe platforme sociale. Dintre toți, doar tu ai mai rămas, Dunia! Nimeni nu mai scrie.

Aș dori să răspund la această observație. Într-adevăr am rămas oarecum singură. Nu reprezint o veche gardă, o anumită mentalitate sau o societate aparte. Scopul a rămas același: exercițiu de scris. Să scriu și să citesc am vrut în 2006. Să scriu și să citesc vreau în continuare. Am adăugat o firmă, un SRL. Scriu să mă întrețin. Să schimb calorifere, să recondiționez parchetul, să-mi cumpăr adidași de la Glăvan și rochii de la designerii preferați, Bobar, Oianu, Bardash, Schrotter, să văd lumea, să vizitez cu Mara marile muzee ale lumii și sălile de filarmonică.

Schimbarea petrecută în timp ține de supraviețuire. Citesc ca să visez. Scriu să mă dezvolt. Citesc să adun informații pentru clienți. Scriu să prestez servicii.

Prioritar a fost mereu scrisul. Motivul pentru care am rămas oarecum singura care scrie. Motivul să vă pună pe gânduri dacă sunteți la început. Un blog creat pentru defulare s-ar putea să nu reziste în timp. Un blog creat pentru un câștig facil aduce mult cu o găinărie (= afacere ilicită măruntă). Ce clienți preferă găinarii? Un blog creat în adolescență are forța mărturiei. Ajută la dezvoltarea sinelui.

Subliniez că motivul este esențial și reprezentativ pentru meserie. Dacă peste 10 ani ne așezăm la o masă, câți dintre noi or să mai scrie?

Scrisul ține de exercițiu. Răspund unor revoltați imaginari.
Scrisul mai ține și de felul de a fi. Câți sunteți scris, câți sunteți negustori de scris?!

Discutăm peste 10 ani.

Foto: Simona Nutu

Când cineva uită că vă datorează bani. Cel mai rău este să nu faceți nimic

În agenda mea închipuită, azi aș fi scris despre proiectul Georgianei Medrea. Amân. Martoră la o scenă penibilă în fața unui supermarket, am decis să fac o scurtă relatare, pe alocuri mărturisiri, și cu îndrăzneală interpretări.

O zi mohorâtă. În fața supermarketului îmbulzeală. O doamnă cu o plasă de hârtie în brațe se strecoară printre oameni. Înghesuiala îi direcționează pașii pe lângă perete. În colțul clădirii, trei persoane vociferează. O femeie rubensiană și rubicondă urlă la un el și o ea. Mie să-mi dai banii, auzi?! Bărbatul pipernicit privește în jos. Femeia, probabil soția sau iubita, încearcă să-l tragă de braț mai departe. Rubensiana și un mic gard ne blochează pe toți trei. Ați ghicit, doamna cu plasa de hârtie sunt eu. Privesc cele trei persoane, dar imediat mă rușinez. Ah! Ceartă pe bani! Urăsc conflictele astea, urăsc cuvântul bani. Mă strecor lipită de perete pe lângă scandalagii. Aud vocea bărbatului, dar nu înțeleg ce spune. În spatele meu, doamna se repede la gâtul lui și reușește să-i rupă geaca. 200 de euro sunt bani. Mie să-mi dai banii acum, tu auzi?! Sunt banii mei, nenorocitule!

Am grăbit pașii spre mașină. M-am urcat și am tras aer în piept. O dispoziție neplăcută mă acaparase. Vă mărturisesc ce am gândit: Bietul om!

Pe drum am cugetat doar la episodul la care am fost martoră. Mi-a displăcut reacția mea. L-am compătimit pe bărbatul dator și am dezaprobat-o pe doamna rubensiană. Fără nici o informație în plus, știu. Bărbatul a împrumutat o sumă de. Bărbatul nu a restituit. Femeia a cerut datoria într-o manieră dramatică, mârlănească și cu spectatori.

Femeia trezește dezgust prin atitudine. Eu am dezaprobat-o. Așa am simțit. Când am gândit, am înțeles că ea este victima. Convențiile sociale țin partea infamilor. Un domn sau o doamnă cu respect de sine nu vorbesc despre bani. E permis să dai. E apreciat. E interzis să ceri înapoi. E blamat.

Firește că nu sunt de acord. Dincolo de reacție, v-am prezentat-o pe a mea, înțelegerea mea se sfârșește. Nu doresc să atrag nimănui atenția asupra diferenței dintre împrumut și donație. Nici nu este necesar.

Necesar consider că este să subliniez: un număr copleșitor de oameni profită. Părerea celorlalți despre noi ne obligă la compromisuri păguboase. Preferăm o imagine bună despre noi în locul unei percepții de scandalagiu. Nu ne lipsim de aprobarea celorlalți. Suntem consecvenți în comportamente nesănătoase care ne afectează situația financiară.

Un prieten și-a anulat datoria către mine printr-o justificare de domeniul burlescului. L-am vătămat sufletește și nu-mi mai plătește nimic înapoi. Alții și-au anulat suma datorată printr-un atac la moralitatea mea. Oricum nu ai dat de la tine! Cu referire la tatăl Marei care generos mi-a suportat toți prietenii aflați la ananghie. O mamă prietenă cu doi copii nu îndrăznește să-și ceară bunurile datorate. Un om bun uită de datorii.

Greșit! Un om care își hrănește bunătatea nu uită de datorii.

Societatea îl condamnă pe cel care cere. Cel care gândește o să înțeleagă. Condițiile de viață nu ne permit o atitudine de lord. O mamă singură cu doi copii nu poate accepta să se hrănească cu percepțiile celorlalți. Nimeni nu-ți pune mâncare pe masă, nu-ți schimbă caloriferele care curg, nu te ajută cu revizia la mașină. Orele triste ale vieții le suportăm singuri sau în grup restrâns.

Într-un grup restrâns am instigat la a fi negustor. Dă-mi înapoi ce este al meu, nici un leu în plus!

Nu-mi pare rău, nu o să-mi cer scuze, nu mă apasă vinovăția, dar mai ales nu simt că m-am murdărit și am eșuat în a fi călăuzită de altruism. Nu pot acționa pentru bine altora dacă mie îmi este rău.

Am relatat. Am mărturisit. Am interpretat.

Închei cu o sugestie. În asemenea situații cel mai rău este în a nu face nimic. Acționați! Formulați cu atenție, iar reprezentarea de scandalagioacă a doamnei rubensiene nu vă paște. Cel puțin nu la oamenii care-și folosesc creierul.

Acționați!

Foto: Simona Nutu

Cine te inspiră? Întâlnirea cu numărul 6 între bloggerii timișoreni

Cunoașteți expresia, Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești. O să încerc o adaptare. Spune-mi pe cine admiri ca să deduc cum o să devii.

Modelele alese în viață, pentru a le călca pe urme, pentru a ne inspira într-o situație anume, pentru a ne ajuta să ne cunoaștem sunt deosebit de importante.

Părinții reprezintă primele autorități. Dacă există mai mulți copii, fratele cel mare ajunge un model. Urmează apoi învățătorul/dirigintele/profesorul. La un moment dat alegem singuri, cu luciditate persoana care să ne provoace.

De puțin timp insist asupra modelelor din viață. Ca bloggeri este important să ne alegem modelul cu grijă. O să răspund punctual De ce, pornind de la exemplul personal.

1. Am început să scriu pe blog pentru a mă disciplina și a mă responsabiliza în scris. Blogosfera numără mulți scriitori ratați, la fel de mulți jurnaliști fără diplomă și un număr copleșitor de speculanți ai vremurilor actuale.
2. A scrie pe blog, cu posibilitatea utilizării unei identități false, duce la o anulare a asumării faptelor și acțiunilor. Ceva similar se întâmplă la ieșirile oamenilor în număr mare în stradă. Individul trece în general, iar răspunderea se împarte la un întreg. Multe atrocități se întâmplă atunci. Pe blog sau pe facebook lumea înjură ca la ușa cortului. Nimeni nu gândește, asta presupune efort de gândire de la individ, toată lumea judecă.
3. Nu există penalizări, consecințe, pedepse. Gramatica devine opțională, tehnoredactarea o excursie în Bora Bora. Bine că îți permiți tu să scrii corect, ai mers la Litere. Greșit! Limba română esențială e obligatorie indiferent de studiile superiore alese după 18 ani.
4. Dacă începi să câștigi un ban cu blogul apar moraliști în plin delir de grandoare. Te prostituezi! Ai schimbat autenticul cu marketingul! Etc!
5.
6.
7.

Aș putea continua, dar ați prins ideea. Aseară am participat la o nouă întâlnire a bloggerilor. Îmi plac aceste întâlniri, le consider utile. De aceea le sprijin cât pot pe Andra și Teo. Fetele astea două se străduiesc de câteva luni să creeze legături între bloggerii timișoreni.

S-au pregătit pentru întâlnirea de ieri. Teo a împărțit un fel de chestionar, a așezat pe masă o planșă. Întrebările mi-au permis să readuc în discuție importanța modelelor în viață. Am mărturisit că citesc puține bloguri. De ce? Pentru că blogurile au conținut slab, Sandra Brown fiind superioară articolelor din social media. Un motiv pentru ordinarul blogurilor ține și de modelul ales în viață. Alegi un model mediocru, nu ai de unde să te duci în jos. Am sugerat bloggerilor timișoreni să-și aleagă elitele locale ca model: Adriana Babeți, Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Robert Șerban, Viorel Marineasa, Daniel Vighi etc. Citiți Amazoanele. O poveste și mergeți de acolo în jos. De la Amazoanele există un jos. De la Dunia nu există jos, eu situându-mă undeva la mijloc și nu sunt cel mai prost exemplu. Poate neinspirat și diplomat. Să nu provoc dizarmonie cu o critică negativă.

O întrebare din chestionar: De ce ar citi cineva conținutul produs de tine?

Pertinentă întrebare, zic eu. Interesantă. Mi-ar plăcea să-și răspundă fiecare blogger la ea. De ce ar citi Zoso – (iau acum blogurile din topul Zelist) – Tudor Chirilă, Groparu, Manafu și nu ar citi Huxley, Vonnegut, Dawkins, Paul Auster etc?!

Răspunsul e simplu. Nimeni nu ar avea de ce să-i citească dacă nu ar exista un anume interes. Iar dacă interesul este financiar și nu creșterea intelectuală, atunci și mai mult să vă simțiți obligați să vă alegeți cu grijă modelele. Nimănui nu i-a stricat cunoașterea de sine, schimbarea perspectivei, disciplina, rigurozitatea, influența oamenilor cu viziune, o carte citită.

Chestionarul Teodorei a numărat 8 întrebări. Eu o să mai adaug una ca încheiere a articolului de azi.

9. Cine te inspiră?

Foto: Simona Nutu