Femeile castrează bărbați înzestrați

De la primii oameni, oamenii peșterilor, până la ultimii, oamenii penthouse-urilor, cărăm cu rușine în conștiința noastră două subiecte: sexul și banii.
Istoria sexualității relevă perioade spectaculoase în viața omului, dar și perioade abominabile. Aceste contrarii nu se atrag. Nu e nimic amuzant, nimic nobil, nimic moral.
O istorie a banilor nu am citit. E un subiect care nu m-a atras, dar nici nu l-am neglijat. Mereu am afirmat că pentru bani fac multe, dar nu orice.

În ultimii ani, datorită dezvoltării industriale și nu numai, situația femeii s-a schimbat. Femeia este propriul ei stăpân. Poate fi, multe nu doresc. La obișnuință nu renunți, ci o smulgi.

La femeile care și-au smuls obișnuința de a exista ca un accesoriu pentru bărbat, am întâlnit dispoziția de a-și emascula bărbatul. Unele consideră că-și iau revanșa. Altele că-și trăiesc viața. Câteva nu știu exact ce fac, dar puterea oferită de bani le justifică castrarea simbolică a bărbatului. Un prieten de-al meu a depășit simbolicul, nici în pat nu mai funcționează.

Partenera lui câștigă mai mult. În plină epocă de manifestare a libertății și egalității, bărbatul și femeia eșuează în gestionarea bugetului familial. A ieși la cină presupune o împărțire a notei la doi. Cumpărăturile la supermarket se împart la doi. Totul se împarte la doi. În pat nu se mai împarte nimic, doza de plăcere necesară, deoarece psihicul stă fixat în rutina zilnică.

E bărbatul slab că nu se descurcă într-o asemenea situație? Da și nu. Nu este vinovat pentru că. Puterea ține de seducție. Este un fapt cunoscut și de profani în ale psihologiei umane. Este vinovat pentru lipsa unei atitudini ferme. Bărbat sau femeie, a ne lăsa călcați în picioare nu ne face fericiți!

O femeie disprețuită de bărbat nu va cunoaște niciodată împlinirea sexuală. Actul sexual se înfăptuiește pentru reproducere și destinderea bărbatului.

Un bărbat disprețuit nu va învăța niciodată să se joace în dormitor. Sexul presupune joacă, intrigă, blândețe.

Banul decide în orice situație. Într-un fel, suntem cu toții târfele istoriei. Educația schimbă regulile jocului. O persoană manierată recunoaște că banii nu reprezintă unica armă într-o relație. Blândețea este un jucător redutabil. Respectul provoacă uitarea mijloacelor de plată.

Într-o înlănțuire de trupuri goale ce importanță are venitul lunar? Eficiența lui constă în intensitatea dată de noi înșine. Un copil sărac va renunța greu la bravadă. Eu câștig mai mult, eu! Un copil educat caută bucuria în acțiunile lui.

Ce fel de copil aveți în voi? Cine plătește cina? Cine trage în jos pe cine? Cine profită? Cine iese castrat?

Îmi pare rău de toți bărbații emasculați. Unii și-o merită. Trist este că femeile castrează persoane înzestrate din motive de putere prost înțelese. V-aș cere părerea. Nu o s-o fac.

Să râdem înainte de toate și să fim bărbați cu toții!

Foto: Zenobia Lazarovici

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
2 × 16 =