Am terminat de curând lectura cărții Arhitectura fericirii de Alain de Botton. Pe ultimele pagini am regăsit cuvântul legitima.

Mi-a atras atenția. L-am recitit, l-am pipăit pe hârtie, iar azi scriu despre el. Am găsit un posibil răspuns la frământările mele. Evit uneori să scriu despre un subiect sau altul deoarece simt că nu există nimeni sau nimic care să demonstreze justețea celor spuse de mine. Nu mă simt nici o autoritate în domeniu. Intru pe teritoriul psihologiei, aspir spre creația artistică, mă folosesc de filozofie și mă atrage fizica cuantică.

De copil am descoperit limitele. Nu am avut voie să vorbesc în fața adulților. La școală prea puțini profesori au practicat educația fără apelul la cruzime sau umilință. La facultate am devenit refractară și idealistă, iar tinerețea mi-o petrec lovindu-mă de atitudinea dar cine ești tu ca să vorbești?!

Cine sunt eu?

Prefer să scriu în continuare despre ce o să fac. Să ne mutăm atenția spre acțiune, pasivitatea rareori și-a dovedit utilitatea.

O să mă legitimez. Cum o să fac asta? O să construiesc orice discurs doresc, iar argumentele o să stabilească importanța sau futilul subiectului dezbătut.

Mi-ar plăcea acum să aduc în față un anumit tip de femeie. Femeia pretențioasă la măritat. Să numim momentul oficierii căsătoriei punctul zero. Pentru a ajunge în acel punct, orice femeie trebuie să fie exigentă. Ți-ai mutat generalul în individual, iar lumea întreagă se reduce la un cămin, o familie, un copil. Nu mai există fericire fără ele. Noica zice ceva asemănător când dă un exemplu de o boală spirituală.

Da. Pentru că ceea ce am descris este o boală. Omul e tare chinuit de când începe procesul de educație, iar femeia e de-a dreptul nenorocită. Ne bagă în cap de mici, prin povești, prin învățături și precepte morale că există un suflet pereche, că fericirea e posibilă doar în cuplu, că un copil binecuvântează.

De-a lungul vieții, rar s-au potrivit toate, iar nepotrivirea ne-a provocat să ne pedepsim prin a greși dacă nu putem să fim după cum ne-am dori să fim.

Să încerc o simplificare. Nu putem să ne trăim viețile după poveștile cu Albă ca Zăpada, dragile mele femei. Societatea actuală constituie manualul de supraviețuire. Fericirea constă în cerințele prezentului. Prezentul nu cere virginitate, căsătorie, acceptarea abuzului sexual sau fizic, compromisul individului pentru copil. Copilul este un individ.

Repetați! Copilul este un individ. Nu-l tratați ca pe un imbecil, nu-i dați lecții de nefericire. Comun tuturor epocilor a rămas bunul simț. Umanitatea asta a pretins, și asta pretinde: bunăvoință pentru fiecare.

Păcat nu există. Biblia vă spune că da. Biblia a fost și ea un strașnic suport pentru niște vremuri în care nu se descoperise penicilina. Nu mai murim de la răceală, nu mai murim că ne băgăm andrelele în uter, nu mai murim la naștere. Biblia vremurile alea le-a servit.

E doar o gândire greșită. Trăim azi după normele epocilor trecute. Astfel, unele femei îl așteaptă de Făt Frumos. Se dedică unui individ dubios, un exemplu, pentru că nu mai este posibil un al doilea. Sau dacă deja a fost posibil, al treilea ar fi sigur biletul spre Iad. Iadul există, l-am văzut. Se numește Auschwitz-Birkenau și l-a creat omul. Raiul și Iadul sunt doar proiecții ale psihicului uman.

Trec ani din viața femeii așteptând mare iubirea sau suportând în numele marii iubiri. O iubire mare se construiește. Pentru a construi, ai nevoie de experiență. E o treabă de inginerie până la urmă. Priviți marile clădiri. La Rotonda a lui Palladio! Nu cred că Palladio a devenit Palladio de la primul edificiu ridicat.

Și am ajuns la femeile pretențioase la măritiș. Ajung la 30 de ani nemăritate. Încă au puterea să se consoleze că nu au copii. Prietenele se transformă în ceasuri. Tic-tac, îți reamintesc de fiecare dată într-o poză voită inocentă, că timpul trece.

Debut de nevroză. Nu mai vrei să știi nimic de realitate. Pe chip, ridurile de expresie capătă nuanțe plastice care traduc răutatea. De la 35 de ani psihoza povestește în locul nevrozei. Ai înlocuit realitatea, crești pisici sau salvezi câini, sau te dedici orfanilor. Pentru că ți-ai trăit viața nepotrivit, cu omul nepotrivit.

Toți recunoaștem relațiile nepotrivite, doar că rămânem pentru a ne pedepsi pentru ce nu putem fi. Am putea fi fericiți dacă nu am mai permite unor norme vechi să ne ghideze viața.

Viața se trăiește cu bun simt, bunăvoință și toleranță. În orice epocă, în orice țară civilizată sau mai puțin civilizată.

Bun simț. Bunăvoință. Compasiune. Toleranță.