Aseară, aidoma altor seri, am avut o idee pe care nu am notat-o. Mă cuibărisem bine în aşternut, obrazul se alinta în pufoşenia pernei, iar abandonul în favoarea lenei m-a încântat.

De când am deschis ochii, mi-e clar jocul impus de psihic.

Să ne imaginăm două camere despărţite de un coridor. O reprezentare pentru creierul meu. Pe coridor, un paznic. O camera adăposteşte ideea de aseară. Cealaltă cameră sunt eu azi, lucidă, pregătită pentru activităţi. Uneori se deschide uşa camerei în care se află ideea. Încearcă să treacă.
Paznicul urlă, uşa se închide la loc.

Doar uşi trântite simt la interior.

Vă pot spune, cu certitudine, că subiectul aparţinea cuplului. Dar totul e vag. Mi-e ciudă. Mutasem atât de mult unghiul din care priveam. Atitudine. Cuvântul revine, dar fără conţinut, fără poveste, fără argumente.

Prezentare sau reprezentare. Aici nu sunt sigură că-mi amintesc întocmai.

O să încerc să presupun. Atitudinea oamenilor căsătoriţi ar putea fi un punct fix. Uitându-mi reacţia, reconstruiesc.

Dacă mă pun să fac o analiză oamenilor căsătoriţi, dintr-o anumită perspectivă, s-ar putea să-mi întâmpin victorioasă cugetarea dinaintea adormirii. Ce-mi vine liber şi neforţat în minte când mă gândesc la atitudinea oamenilor căsătoriţi?

Confort, lejeritate, siguranţă. Lejeritatea mă trimite spre o notă negativă. Mai mult spre neglijenţă. Convieţuirea are capcane. Celălalt oferă siguranţă, dar nu reprezintă siguranţa. Oricând poate să plece. Cu oricine. Călcâiul lui Ahile al oricărei relaţii. Puncte sensibile se formează în tot ce creează omul. Parteneriatul este o creaţie a omului. Cultura şi mentalitatea impun diferenţe. Mi se pare atât de obositor periplul din interiorul căsătoriei, încât mi-e limpede şi dragă moartea. La un moment dat vrei să te odihneşti.

Cum armonia şi echilibrul reprezintă punctul sensibil al umanităţii, conflictele, de orice natură, par inepuizabile. Unii se odihnesc prea mult în cuplu, alţii sunt prea perseverenţi.

Categorii: insistenţi, devotaţi până la jertfirea de sine, oportunişti, tradiţionalişti etc.

Am observat, de-a lungul timpului, cu întâietate ultimul an, odihna şi neglijenţa din cuplu. Atitudinea deformată de a-l trata pe celălalt ca pe un bun personal. Celălalt, femeie sau bărbat, fiu sau fiică, reprezintă o fiinţă umană înzestrată cu inteligenţă. Adevărat, majoritatea optează pentru obiceiuri şi stereotipuri. Şi trăiesc cu ele aşijderea legilor universale.

La text o să lipsească concluzia. Habar nu am dacă mă aflu măcar pe urmele ideii de aseară. Nu simt nimic, nu-mi amintesc nimic.

Rămân în margine, ca observator. Ingrată, ştiu.

Nu-mi pasă. O să analizez mai mult, fără critică. Nu există un adevăr, dar există nesfârşite manifestări ale adevărului.

Am un crez: bunul simţ.

Text lipsit de concluzie.

Final.