M-am trezit duminică dimineață. Mi-am făcut ceaiul. Am băut ceaiul. S-a trezit Făt Frumos. Într-o conversație dezlânată ne-am pomenit vorbind despre Văliug. Am pornit spre. Am ajuns la.
Într-o duminică dimineață ne-am trezit și am pornit spre Văliug. Cina am luat-o la Gărâna unde am discutat și despre meniul în limba română. Când am părăsit pontonul de la lac, m-am oprit lângă panoul care ura bun venit vizitatorilor. Bine ați venit apărea pe la mijloc. După engleză, germană și alte limbi. Mi-a venit să smulg literele și să pun Bine ați venit în prima linie. Nu am onorat reacția. Am prânzit la Besigheim într-o altă duminică. O duminică mai trecută ca duminica de acum două zile. În centrul orașului am primit un meniu exclusiv în limba germană.
După ani în care mi-am dat ochii peste cap din cauza meniurilor din limba engleză primite la restaurantele, terasele și cafenelele din România, cu meniul în limba germană în Besigheim, am concluzionat: O țară plină de pupincuriși. Ne uităm limba într-o lună după ce părăsim țara. Ne uităm limba locuind în țară.
Când țara în care te-ai născut nu-ți oferă o viața decentă, e firesc să te muți. Evoluția face parte din noi, nu e găselnița lui Darwin. Oamenii au migrat de la începuturi. În felul acesta sapiens a pricinuit moartea celorlalte specii. Dacă dintr-un motiv, oricare ar fi el, alegi să trăiești în țara care te-ai născut, atunci vorbește-i limba. Scrie în limba română. Scrie meniurile în limba română, dragă proprietar de restaurant.
Faptul că alegem să scriem într-o altă limbă, să ne exprimăm sentimentele în engleză, I love you e interesant, Te iubesc e penibil, ne menține ca popor într-o gândire de slugarnic. Dar politic nu mai plătim Poarta. Politic s-a fondat organizația națiunilor unite. Românii țin capul jos ca pe vremea dominației otomane. Capul plecat, sabia nu-l taie. Oare dacă am alege să ne exprimăm în română în țara noastră, dacă am citi meniuri în limba română în țara noastră, atunci ni s-ar desprinde capul de gât din cauza rușilor, americanilor sau nemților?
Nu mi-e rușine de sărăcie. Accept dezastrul din sănătate, învățământ, drumuri și poduri. Muncesc în pătrățica mea să fac o diferență. Rolul de pion nu mă împiedică să mă străduiesc ca cetățean al lumii născut în România. Țării ăsteia, pe lângă multele și strigentele nevoi, îi lipsesc oamenii educați. Oamenii educați merg în altă parte. Din România pare că viața e în altă parte. Și chiar este. Cum viața este și în România.
Dar ce să ne facem cu pupincuriștii? Ce le-o fi făcut limba română de aleg să se iubească declarativ în limba engleză? Mi-am stors creierii să răspund la acestă întrebare. Poate unii abandonează limba română pentru că a te exprima într-o limbă străină te scutește de respectarea regulilor gramaticale. Ceilalți devin binevoitori. Lasă-l, nu vorbește în limba lui!
Personal, nu agreez prea mult persoanele care-și uită limba. Nu respect nici un proprietar de restaurant, terasă, cafenea care îmi pune un meniu în mână, iar limba română apare ca traducere din limba engleză. Eu iubesc limba asta. Scriu în limba română. Te iubesc nu mă fâstâcește ca pe o adolescentă. Iubesc. Declar. Te iubesc. Pentru mine I love you ține de burta urșilor de pluș.
Ați ales să trăiți în România. Vorbiți limba română. Meniurile să aibă text în limba română, apoi în limba engleză. Fiți demni! Marile puteri n-au ajuns mari puteri prin pupincureală. Fiecare putere, pe rând sau în același timp, s-a considerat rasă superioară sau unsă de dumnezeu. Ce obține cetățeanul român pupincurist în afară de un stil de viață subordonat?!
Manifest personal. Vreau meniuri în limba română în România.
