Jurnalul femeii cu defecte. Scriu pentru faimă și pentru bani

M-am apucat să scriu în manuscris. E un jurnal al femeii cu defecte. După ce am revenit acasă, m-am așezat pe canapea. Motan și-a cerut porția de atenție. M-am uitat la laptop. M-am uitat la balcon. Ce să fie, manuscris sau balcon?! Curând o să mă apuc de renovat balconul, dar nu despre asta e vorba. A câștigat manuscrisul. Romina Faur mă bate la cap de ani de zile să revin la manuscris. Romina, m-am apucat!

Mara e la tatăl ei de aproape o lună. Am timp să citesc, să scriu, să stau cu ochii pe pereți, să mă descurajez, să mă motivez. Hai că poți! Azi am decis că pot. O să vă las și aici prima pagină din manuscris. Nu știu dacă doresc neapărat păreri sau dacă o să țin cont de. Asta în cazul în care îmi dați atenție și lăsați un comentariu. Postez și aici pentru că blogul este viața și sursa mea de venit. O activitate e necesară, iar azi am scris exclusiv în manuscris. Creierul mi-e prea secătuit să mai vin cu orice altceva în fața cititorilor. Tac. Las fragmentul.

Jurnalul femeii cu defecte

”Pentru că îmi doresc mult să scriu o carte, m-am apucat de acest jurnal, jurnalul femeii cu defecte. Simt cartea cum crește în mine, dar nu pot scrie nici un rând. M-am consolat. Mă consolez admirabil. Am o experiență de treizeci de ani. Prima dată mi-am alinat durerea de una singură la grădință. M-a tras de limbă o educatoare până am povestit detaliat cearta dintre mama și tata din seara precedentă. Și i-a aruncat papucii pe foc?! Da, și mami a plâns. Dar o iau prea repede.
Încep cu nașterea. Mama povestește că m-am născut repede. Probabil ardeam de nerăbdare să ies, să-mi suport copilăria, să-mi car adolescența, să-mi îndur tinerețea și să ajung să scriu acest jurnal. Îmi pun speranțele în. Mărturisesc. Scriu pentru faimă și pentru bani.
În școala primară am fost o elevă bună. Nu m-am străduit niciodată prea tare. M-am prins că este o diferență între mine și ceilalți colegi. Aveam nevoie de mai mult timp ca să pricep exerciții destul de simple. Asta nu m-a ambiționat. Din contră. Dacă nu prindeam din zbor, atunci abandonam. Pretenții de geniu am avut, dar nu și minte. Așa m-a pierdut definitiv matematica. De la a mic mi se trage. Când a mic a devenit x și s-a numit ecuație cu o necunoscută, eu n-am mai știut să rezolv exercițiile. Un a expresiv și lung am scos pe gură în ziua în care biata soră mea a reușit în sfârșit să-mi arate că exercițiile se rezolvă la fel, în ciuda acelui a mic transformat în x. Aaaaaaaa! Degeaba, matematica deja mă înfricoșase. Tot mă înfricoșa dacă nu prindeam rapid și după așteptările învățătoarei. Învățătoarea cultiva obiceiul de a te face de rușine în fața clasei. Frica de rușine și lentoarea intelectuală mi-au dat un scop. Să mă fofilez. Patru ani m-am fofilat până am ajuns în clasa a cincea.
Profesorii au venit cu altă poveste. M-au copleșit zeci de personalități și am primit prima lecție veritabilă despre viață în școală. Există profesori corecți, profesori calificați, profesori agresivi, profesori diletanți și profesori care nu au ce căuta la catedră.
Am iubit profesori în școală. Îi port în suflet și în personalitate. Cel mai mult am apreciat corectitudinea la un profesor. Am urât profesori în școală. Am plâns în hohote din cauza unora. Dar după cum v-am spus, mi-am suportat copilăria. Fofilarea m-a ajutat. Fofilarea m-a pierdut iremediabil pe alocuri. Nu știu ce om aș fi ajuns fără adoptarea unei prezențe care se fofilează, dar cu siguranță aș fi fost o elevă mai bună. Ca să nu dau vina pe părinți și pe învățătoare, notez că vina e comună. Notez, dar nu cred asta.”

Foto: Bogdan Mosorescu

Pentru Bluma

11921808_10153009681866610_4207931683919971173_oAm anunțat Cititori pe biciclete. A avut loc Cititori pe biciclete. Am citit din manuscris. Public și aici un fragment. Observațiile sunt bine venite.

 

La sesiunea de autografe, când aștepta la coadă, începuse să-și stăpânească emoțiile.

  • Pentru cine?
  • Pentru Bluma.

A fixat-o Matei Ghita. Era conștientă de impresia pe care o făcea sau lăsa numele ei.

  • Bluma, mi-ai citit vreo carte?
  • V-am citit pe internet și articolele din Realitatea justă. Și pe viitor… Bluma împinse bărbia spre cartea semnată. Am o rugăminte, după ce terminați sesiunea de autografe, aveți pentru mine 5 minute?

Scriitorul Matei Ghita, un bărbat tânăr la 35 de ani, zâmbi. Închise cartea, își trecu mâna prin păr și se lăsă pe spătarul scaunului. Apuca pixul cu ambele mâini. Se juca cu el rotindu-l de capete. Îl lăsă pe masă și lovi ușor coperta.

  • Îți las adresa de mail. Poți să-mi scrii acolo. Aștept să-mi scrii. Presupun că vrei să-mi vorbești despre pasiunea ta.

Bluma se uită peste umăr stânjenită. O duduie cu părul creț, prins cu multe agrafe într-un coc, asculta dialogul dintre ea și Matei Ghita. Îi zâmbi. Nu primi răspuns. Se întoarse. Cu mâna dreaptă se prinse de masă.

  • Insist cu cele 5 minute. Aștept oricât este nevoie.
  • După sesiunea de autografe sunt așteptat la TVR Timișoara. Îmi pare rău.

Duduia din spate începuse să se agite. Bluma se mai întoarse și îi ceru scuze. Simțind penibilitatea situației, se aplecă și mai mult spre fața scriitorului.

  • Sunt o femeie atrăgătoare? Vă place ce vedeți?
  • Ce întrebare îmi pui și cum te adresezi?! Vă place sau îți place? Diferența de vârstă nu poate fi așa mare.
  • 13 ani. 22 eu. Îți place?
  • Ne vedem la ieșire. Așteaptă-mă acolo, o să facem câțiva pași împreună. Ai umbrelă?
  • Am. 

Luă cartea. Urechile i se înfundară pentru a doua oară în ultima oră. Îi zâmbi iarăși duduii din spate și se îndepărtă. Își recuperă umbrela de la intrare. Tresări la zgomotul declanșat de reprezentarea unei tălăngi atârnate de broasca ușii. Revăzu cutia de nasturi a mamei ei. Ieși afară în ploaie și respiră lacomă prima gură de aer. Se lipi de zid și închise ochii. Inspira cu poftă. Reținea cât putea aerul în plămâni. Tot ce se întâmplase, schimbul de replici o nemulțumea. La ea în cap se derulase altfel. În primul rând el reacționa altfel. Scenariul nu se potrivise cu faptele. Matei Ghita se amuzase. Recunoștea imediat atitudinea binevoitoare a celui care dorește să se sustragă.

Ce penibil!

Cum își înghiți vorbele, Bluma își înăbuși și sentimentele. Încerca disperată să revină la o funcționare normală comportamental. Nu o interesa interiorul, ci exteriorul. Ce prezintă, cum se prezintă și cum o să se exprime mai departe.

  • Bluma și mai cum?

În stânga ei, Matei Ghita. Întinse mâna. O retrase, se șterse de blugi și o întise la loc.

  • Bluma Căliman, viitoarea dumneavoastră iubită dacă acceptați, dacă mă găsiți atragătoare. Despre asta voiam să vă vorbesc. De fapt așa intenționam să vă atrag atenția, eu am un plan. Iubită aveți? E mai frumoasă ca mine? Eu știu că sunt.
  • Respiră. În ritmul acesta nu mai ajungi iubita nimănui. Mă sperii. Ești vreo groupy din aia care aleargă după favoruri sexuale?
  • Aveți iubită? Ai iubită?
  • Sunt singur. Tu mai ai 5 minute în care să-mi prezinți planul tău. Matei Ghita își verifică telefonul. Afară burnița. În jur, piatră cubică scoasă, șanțuri, lemne, unelte. Frig. La interior, cald. Încă îi ținea mâna. O mână osoasă, cu degete lungi. Îi dădu drumul. Se sprijini pe perete, își aprinse o țigară.
  • Am o rugăminte, să nu mă întrerupi.

Bărbatul avea ochii închiși. Își legăna ușor capul și fredona o melodie.

  • Te ascult. Mai ai 4 minute. De ce nu vorbești încă?
  • Am un blog. Mă desfășor pe o platformă gratuită de wordpress de un an de zile. Ai în fața ta o bloggeriță ambițioasă și agresivă. În scris mă refer. Mi-am propus să reușesc în viață. Îmi place să scriu, nu știu dacă am talent. Aici intri tu în scenă. Uite la ce m-am gândit eu.

Visul meu este să ajung faimoasă, o scriitoare faimoasă. Ca Simone de Beauvoir. Cu tine ca iubit șansele meu cresc considerabil. Tu mă poți învăța într-un an de zile cum să scriu. Nu am experiență de viață. O relație cu tine mă ajută să cresc și ca femeie. Tu ai 35 de ani. Sunt activă sexual, la 17 ani am avut primul contact sexual. Nici o relație, nu am prezentat pe nimeni acasă. M-aș bucura să mă accepți ca iubită pentru un an de zile, să te îndrăgostești de mine, să mă îndrăgostesc de tine, și să scriu despre asta. Fiecare pas. Începând cu această conversație. Un experiment. Tu la rândul tău poți scrie despre nebuna din fața ta, dar să nu-mi furi ideea. Un fel de Mircea Eliade și Maitreyi. Gata.

Compromisă de Petra

Plimbarea mea la Dublin a însemnat și zile de scris, ore de scris. Două capitole au sfârșit povestea Petrei, personajul meu feminin. Când am terminat, mi-am retras degetele de pe tastatură, am privit ecranul și neînțelegând că urmează să pun punct am revenit din nou cu mâinile pe tastatură.
Le-am retras dintr-o comandă a unei minți goale de personaje și întâmplări. Nu mai aveam nimic de zis. Am suspinat neputincioasă. Nimic, dar nimic nu mai aveam de scris. M-am împotrivit și am început o frază pe care am șters-o apoi furioasă și am închis laptopul. Nu m-am mai apropiat de atunci de manuscris, nu pot să-l mai citesc, iar săptămâna trecută, am citit următoarele rânduri în Jurnalul lui Mihail Sebastian.

Aseară mă cuprinsese brusc o adevărată panică. Îmi spuneam că poate Accidentul ăsta e o pură stupiditate. Mă întrebam dacă nu sunt în el categorice prostii, care mă vor discredita pentru totdeauna. Aveam nu îndoieli asupra cutărui sau cutărui episod (îndoieli pe care le am și le-am avut mereu), ci spaimă că în totul, de la început și până la sfârșit, întreaga carte este o gafă, un lucru nesemnificativ, care nu spune nimic, care nu tinde și nu duce la nimic, ceva inutil, ratat, mediocru. M-am întors acasă literalmente înspăimântat. N-am avut curajul nici măcar să iau cartea în mână, să o deschid. Aveam un sentiment de ireparabil. Mă simțeam compromis, descalificat. Aș fi vrut să dorm, să dorm, să dorm și să uit, să scap.

 

Mă simt fără scăpare, mai ales că mi-a revenit gastrita.