Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "moft"

FEST-FDR La ce spectacole ați mers și cum le-ați ales?

De 5 sept., 2021 0 Colaborari , , , , 0

De ce teatru?
În Afganistan se întâmplă ce se întâmplă. În Africa există foamete. În România o fetiță de 11 ani poate să consimtă actul sexual cu un adult.
De ce teatru?
Teatrul este un moft. La fel ca o rochie de mătase. La fel ca o geantă de la Prada. La fel ca o pereche de pantofi Louboutin.
De ce teatru? De ce alegem să consumăm un spectacol sau altul în loc să ne consumăm energia cu nevoile primare?! Să mâncăm. Să bem. Să ne adăpostim. Societatea a rearanjat necesitățile. Orașele, comunele, satele țin animalele la distanță. Ne-a rămas să ne apărăm doar de semeni. Ceea ce a părut o ușurare. Oh! Ah! Uraaa! Viața nu ne mai este în pericol! Or fi rostit unii înaintași. Îmi imaginez.
Cu timpul câștigat și cu stelele deasupra capului pesemne că s-au schimbat visele omului. De acolo până la visul unei nopți de vară a fost cale lungă în calendar, dar nu în suflet.
După desenele terapeutice cu animale, o traumă presupune o muncă îndelungată, omul s-a apucat să-și deseneze sufletul. A abandonat de multe ori. Fix ca un copil când dă de greu. Fix ca Mara când întâmpină obstacole. Se plânge. Jelește. Se enervează. Curg lacrimile șiroaie. Se calmează. Se reapucă de treabă.
La spectacolul de joi, Un copil pe un litru de benzină, m-au sedus gesturile actorilor. Felul cum femeia de serviciu atingea coada măturii și grimasa clientului când alimenta s-au impus ochilor. Am privit cum probabil beau sclavii de pe plantație un pahar cu apă. Nu mi-a mai păsat de poveste, de semnificații. Eu am privit. Am privit. M-am întors în mine. Iar am privit, iar m-am întors în mine. La o reîntoarcere s-a aprins ecranul telefonului. Mateiu s-a pierdut cu firea și m-a scos de la spectacol.

Mi-am ales din acest festival, FEST-FDR, 3 spectacole. Am ales un spectacol de la Cluj, unul de la București și unul de la Timișoara.
Un copil pe un litru de benzină este o producție a Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj Napoca. Nu citesc orice. Nu merg aleatoriu la spectacole. Ieri seară l-am lăsat pe Mateiu să smiorcăie după mine pentru Alexandru Dabija. Dar despre spectacolul semnat de Dabija într-un articol separat.

La ce spectacole ați mers la acest festival și cum le-ați ales?

Foto: Adi Piclisan

Boala familiei M

De 6 feb., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Aseară am mers la teatru. În urma unei recomandări, am achiziționat bilete la piesa Boala familiei M.
De fiecare dată când ajung la teatru, această activitate e precedată de un fior. Mi-a trecut prin cap că cea mai mare plăcere a mea constă în așteptarea serii de teatru și în atmosfera pe care o regăsesc când pătrund în sală. Uneori piesa rămâne în subsidiar. Am visat de multe ori în timpul unei piese. Excurs. În ultimul timp nu s-a mai întâmplat să visez, Teatru Național Timișoara a adoptat o tehnică a zgomotului, a urletului pe scenă. Nu-mi place, nu o pot aprecia, mă irită de-a dreptul.
Acum revin de la instituție, la experiența personală. Prima dată am mers la teatru cu școala. A doua oară, ca studentă. Nu-mi amintesc exact piesa, dar dacă închid ochii revăd niște fete care dansau pe scenă în niște costume albe ale căror mâneci reprezentau niște aripi.
Educația, în copilărie, alungă magia. La maturitate, dacă dorim magie în viața noastră, trebuie să ne-o reprezentăm. De unde luam imagini? Din natură, firește, dar și din creația omului, din manifestarea lui creativă.
Teatrul, piesa de teatru nu face parte dintr-un program al omului de supraviețuire, teatru nu reprezintă o nevoie, teatrul e capriciu, piesa de teatru traduce un moft, iar moftul descrie altceva.
Ce faci seara?
De obicei mănânci cu familia, conversați, vă uitați la un film, vă jucați ceva, urmează să se stingă luminile, dormitorul, patul, somnul.
De obicei.
Ce faci seara?
Altceva.
Ce?
Merg la teatru.
Sufletul tresare, trupul se scutură. Pășești la teatru ca Cezar în Roma. Iar acolo, din scaunul tău, actorii te plimbă prin lume, te pun față în față cu sentimente, îți amintesc că există iubire, iubire îndrăgosteală, iubire grijă pentru apropiați, iubire, magie, inefabil.
Să trăiești e frumos, să iubești e indispensabil.
Asta am auzit aseară pe scena Teatrului Național Timișoara.
Și da, uneori oamenilor trebuie să li se reamintească să iubească, iar teatrul e un mijlocitor îndreptățit.