Afară plouă. Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând. Locuințele lacustre se află departe. Aproape, foarte, a fost noaptea de Sânziene. Din nou, porțile cerului s-au deschis.
Pe Leto, câinele, nu l-am pândit ca să-i înțeleg graiul. Credințele populare amintesc și despre asta. Magia acestei nopți cuprinde și tainele animalelor.

Sunt la mare depărtare de credințele populare, dar noaptea de Sânziene nu o las niciodată să treacă fără să amintesc despre, fără să vorbesc despre.

S-au deschis porțile cerului, s-au deschis porțile cerului!

Îi datorez înclinația pentru noaptea de Sânziene lui Mircea Eliade. Am citit cartea în liceu, m-a impresionat, s-a fixat prin multe imagini fără să-mi transmită neapărat ceva.

Dacă există magie în lume, pentru mine în această noaptea ar putea să se manifeste. Pentru că o aștept. Am așteptat-o în fiecare an de la lectura cărții lui Eliade. O legătură de chei, camera Sambo, un sărut, o pădure, o Ileană. Imagini, impresii, luciditate pierdută.

Afară plouă. Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând. Locuințele lacustre se află departe.

George Bacovia.