Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "părinți despărțiți"

Pașii după despărțire. Punctul 5: Fiți mândri! Disperarea nu atrage, nu seduce, nu reține

De 12 oct., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am crezut că am scris tot ce puteam despre despărțirea de tatăl Marei. M-am înșelat. Mai pot scrie. Mai pot povesti. Dacă am decis să împărtășesc, dacă am dat și altora din experiența mea, atunci am ajuns la seara de ieri în care am primit un lung mail de la un domn care îmi solicita sfaturi despre gestionarea relației cu fosta.

Eterna poveste dintre Romeo și Julieta dacă ar fi apucat să aducă pe lume un copil. La un moment dat unul își ia lumea în cap. Până aici semănăm cu toții. Ne separă apoi suferința și reacțiile la durere. Ieșim în evidență prin locul ales pentru a duce ultima bătălie, sufletul copilului. Copilul încetează să fie o persoană cu voință și dorințe. Copilul devine muniție cu care părinții se mutilează reciproc.

E greșit. Eu o știu. Voi o știți. Toată lumea o știe. Despărțirea scoate ce este urât în noi. Compromisul, lipiciul fiecărei relații, ajunge pe cântar. Cedările reciproce dintre parteneri încep să fie numărate. Am făcut aia. Am făcut ailaltă. După parada suferinței etalată cu atitudinea patetică, atenția se îndreaptă spre copil.

La fel ca atunci când pierdem pe cineva drag în fața morții, când ne despărțim, e firesc să ducem un doliu. Doliul acesta conține furie, multă, multă furie. Exprimați-o! Morții se pomenesc. Oamenii despărțiți își reproșează, se jignesc, urlă sau își dau mâna amical. N-a fost cazul meu. Mi-ar fi plăcut să mă despart ca Gheorghidiu. Ce-ar fi, dragă tată al Marei, să ne despărțim noi doi?! De unde?! Am urlat. Am aruncat cu telefonul. Am scos hainele din dulap. Am amenințat cu poliția. Nu mi-e rușine de ieșirile mele, dar mi-e ciudă că am plâns. Dacă tot te dai în spectacol ca mine, măcar să ai ținută! Ținută la o smiorcăită mai greu, dar să revin.

Doresc să rămână clar că furia după despărțire e de înțeles și poate fi scuzată. Dar la fel ca doliul, ce trece de doi ani este de competența medicului. Dacă după doi ani încă vă jigniți, luați pastile. Dacă vă răniți cu copilul, luați drumul muntelui.

Copilul are o mamă. Copilul are un tată. Iar celălalt și cealaltă să accepte acest lucru. Puneți piciorul în prag. Cereți mult de la început, iar mult înseamnă tot ca să obțineți mult. Ce înseamnă asta? Înseamnă că s-au despărțit Romeo și Julieta, dar mama și tata niciodată. Aceasta este poziția mea față de părinții despărțiți și nu sunt dispusă să las deloc de la mine.

Pașii după despărțire:
1. Furia
2. Exprimați furia
3. Țineți cât puteți copilul departe de certuri.
4. Copilul e o persoană, nu aparține unuia sau altuia.
5. Fiți mândri.

Disperarea nu atrage, nu seduce, nu reține.
Mândri!

Foto: Bogdan Mosorescu

Un părinte nu-l devalorizează pe celălalt în fața copilului. Pentru critici și insulte apelați la pernă, la prieteni sau la terapeut

De 2 feb., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am realizat azi în timp ce mestecam în ciorbă că se fac șase ani de la despărțirea de tatăl Marei. Așadar, în urmă cu șase ani eram în Cabo Verde pe urmele lui Darwin și am suportat o separare calmă, prietenoasă, susținută de umor. Mă uit la tine și îmi imaginez cu ce variantă îmbunătățită o să mă afișez la anul. Replica tatălui Marei care nu m-a ofensat. I-am scos limba. Nici o atitudine, a mea sau a lui, nu a prevestit furtunile viitoare. Când cineva se desparte de altcineva cum am făcut-o noi, greu poți să-ți imaginezi luptele, conflictele, nervii și sentimentul de vinovăție că ți-ai traumatizat copilul. Te simți cum ești, vinovată. O altă replică a tatălui Marei, dar de ieri. Nici de data asta nu m-am ofensat.

Replica a urmat după ședința cu părinții. Ieri am avut ședință cu părinții unde am vorbit despre Mara. Am ascultat ce au avut de spus profesoarele. Am completat cu observații personale și subiective. Înainte să ne luăm la revedere, pedagoaga Marei ne-a felicitat ca părinți despărțiți. Cumva am reușit să avem un copil relaxat, împăcat cu situația lui, sociabil și lipsit de traume. De aici replica tatălui Marei, că te simți cum ești, vinovată.

După ședință, noi doi am continuat dialogul. Am respirat ușurată și i-am mărturisit efectul cathartic, fără să folosesc cuvântul, provocat de aprecierea unei persoane complet străine de mizeriile noastre. Ceva am făcut bine! Ceva am făcut bine! Am repetat. M-am învârtit bucuroasă în cameră. Am zâmbit și mi-am permis o relaxare ca mamă. Mara și-a desenat părinții, după despărțire, cu creion negru. La mijloc s-a desenat pe ea și a pus o inimă tăiată. Am păstrat desenul ca să iau aminte. Să mă torturez. Să mă străduiesc să fac întotdeauna ceea ce este corect pentru ea. Ce este corect pentru un copil? Corect pentru un copil este să aibă acces la ambii părinți și să petreacă timp împreună. A te transforma în musafir în viața copilului după despărțire înseamnă iresponsabilitate și egoism. Un părinte nu-l înlocuiește pe celălalt. Un părinte nu-l devalorizează pe celălalt în fața copilului. Pentru critici și insulte apelați la pernă, la prieteni sau la terapeut.

Vedeți, toate aceste gânduri vin dintr-o ciorbă. Mara se află acasă. Îi curge nasul. Așa că mama gătește, pune masa, strânge masa. Uită de burta imensă. Uită pentru câteva secunde de motanul bolnav. Uită de furiile trecutului. Au fost. S-au dus. Mara pare bine. Iar eu îi mulțumesc din suflet pedagoagei care nu știe câtă împăcare a adus în viața mea de mamă.

Tatăl Marei a avut dreptate. Te simți cum ești, vinovată. Azi mă simt cum sunt, împăcată.

Prea puțini scriu despre părinții despărțiți

De 28 dec., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ca să te odihnești noaptea, ai nevoie să recunoști zgomotele casei și cartierului. M-am reobișnuit cu sunetele de la Severin. Mâine plec la Timișoara. De două nopți nu mă mai trezesc câinii, țiglele desprinse de pe acoperiș și vântul.
De Crăciun am petrecut acasă, cu familia. M-am plimbat între case pentru că de sărbători împarți și te împarți. Să fie toată lumea mulțumită. Firește, nu e toată lumea mulțumită!

Ce se poate face? Soluții sunt, dar pentru cine are urechi să mă asculte, sugerez să nu se facă nimic. Zâmbiți mai mult celorlalți. Surâsul dezarmează. Atacul întârzie sau nu mai are loc.

A fost pomana bunicului. Am ascultat popii și mi-am privit mama și unchii. Orfanii! De puțin timp, copiii nimănui. Cum o fi?! N-am întrebat. Îi iubesc puțin mai mult pe fiecare dintre ei. Dacă este cu putință.

Am citit. M-am uitat la filme. M-am jucat cu copiii. Am mâncat. M-a durut capul înfiorător. Împart mult. Mă împart între mama și tata. Între casa mea și casa lui Făt Frumos. Îmi împart copilul. Sunt oarecum sătulă. Gata! Nu mai dau! Nu mai vreau! Gândesc uneori în felul acesta. Nu e corect. Dau un pas înapoi. Plâng ca o smiorcăită. Mă folosesc de blog să defulez. M-am prins între timp că prea puțini scriu despre părinții despărțiți. Majoritatea femeilor, după ce nasc, devin pricepute în mamiceală. Dau mai departe din experiența lor în care ambii părinți locuiesc în aceeași casă și se iubesc.

Unii părinți încetează să se iubească. De ce? Habar n-am. De ce ai iubit de la început? Începi să iubești. Sfârșești să iubești. Desigur, nu e capăt de lume. Învățați că eșecul semnifică o lecție. Cum? Cu demnitate. Dragostea n-are nimic de-a face cu mila. Să nu mai vorbim de sex.

Să te pui cu obișnuințele și situațiile mulțumitoare înseamnă maturitate. Ăla e bărbatul. Aia e femeia. Să fii bărbat?! Greu. Să fii femeie? Dificil. Murim fetițe și băieți. Pentru că vrem să nu supărăm. Să nu deranjăm. Să nu fim fericiți.

Cine își dorește fericirea pe alocuri, hrănește un individualism potrivit. În cazul meu, dacă nu vreau să mă închin, nu o fac. Și nu mă simt prost. Dacă nu vreau să înfolofesc copilul, nu o fac. Dacă vreau să se joace mai mult copilul și să studieze mai puțin, o fac. O prietenă mi-a murit la 30 de ani. Un prieten mi-a murit la 36. Era gay. Era un geniu. M-a ajutat să devin o persoană mai bună. Mi-a hrănit inteligența. Nu a murit pentru că i-a plăcut penisul. Viață înseamnă mai mult decât competențe la școală, o diplomă, o casă și copii. Pentru unii viața are cutare interes. Ce interes?

Să descopere. Să greșească. Să râdă. Să fie bine cu sinele. Să onoreze viața prin joc și joacă. Urmează o banalitate. Nu suntem toți la fel. Ne judecăm pentru lipsa de uniformitate. Ne disprețuim.

Am stat cu o prietenă la masă. I-am zis: Mereu mi-ai reproșat că am fost mai prietenă cu. M-am gândit. Nu prietenia mea ți-a lipsit. Nu-ți place neapărat persoana mea, gândirea mea. Îmi ești recunoscătoare, loială și avem un interes comun. M-a contrazis. I-am zâmbit. Am continuat să stăm la aceeași masă. Era cazul să dau dovadă de un strop de maturitate. Mama e orfană. Se schimbă vremurile. Se reașază genele. Dispar unele dintre. Mamanu a devenit mamaie. Eu sunt mamanu. Mara e strigată uneori Dunia.

Nu se schimbă vremurile. S-au schimbat. Să ținem pasul. În aceste vremuri unii părinți se despart, dar aleg să-și crească copiii împreună.

După un timp totul o să fie bine.