Omul bun la toate

În orice situație din viața mea, când mă lovesc de greutăți, singură îmi dau soluția: citesc o carte pe o temă anume. Anul trecut am adunat multă bibliografie. Interesul m-a trimis pe urmele următoarelor subiecte: industrie textilă, marketing, fotografie de produs, neurologie. Adăugate activităților zilnice, am ajuns rapid la o concluzie: sunt depășită de situație.

Aș putea să mai citesc o carte pe acest subiect. Cărțile de psihanaliză conțin capitole despre. Rămâne aplicabilitatea. Cum pun în practică tot ce bag în cap? A avea habar despre un subiect nu mă transformă într-un specialist. Asta nu înțeleg mulți dintre noi.

În țara noastră, nevoile l-au învățat multe pe român. Metehnele istoriei s-au impregnat în felul nostru de a fi. Ne confruntăm, ne descurăm, ar putea fi deviza cetățenilor din România. Cunoaștem expresia omul bun la toate sau englezescul handyman. Omul bun la toate nu face performanță. Se consumă în mici victorii și aprecieri subiective. Nu e nimic rău în asta. Nu e nici măcar greșit. Dar ce facem când ne dorim performanță?

Mi-am anunțat scopul în munca mea. Cu scrisul, vreau să câștig Nobelul. Cu Tricoul Inteligent, vreau să ajung lângă Dolce&Gabbana, magazin lângă magazin. Nu am trăiri de Don Quijote. Setările înalte ca brazii carpatini reprezintă niște modele. Nu o să câștig niciodată Nobelul, dar o să mor încercând. Așa țin piept lenevelii minții și bătrâneții. Nu o să aștept moartea, o să mă ia prin surprindere și o să-mi întrerupă niște planuri.

Nobelul semnifică performanța. Cu toate cărțile din lume citite pe un subiect, nu o să mă pot ajuta de una singură. Cei mai mulți oameni vor să fie conduși. Puțini vor să conducă. Împreună obțin rezultate excepționale. Fac trimitere către corporații. Câțiva lideri, mii de angajați, iar împreună execuții impecabile. De fiecare dată când privesc o reclamă de la Apple mă gândesc că mi-ar plăcea să cunosc echipa care a muncit pentru. Sau atunci când mă zgâiesc pe youtube la o prezentare Chanel mă încearcă aceeași senzație. În cercurile acelea nu sunt acceptați oamenii bun la toate. Munca cere cunoaștere temeinică pe o disciplină, una singură.

Acestea fiind spuse, refuz atitudinea omului bun la toate. O să deleg. Cineva o să mă ajute cu partea de marketing. Altcineva o să mă îndrume prin industria textilă. Despre fotografia de produs și neurologie o să continui să citesc.

Și o să continui să scriu. În fond, scrisul e munca mea și mă provoacă să gândesc.

Cogito ergo sum. Descartes

Foto: Simona Nutu

Performanță și puțin din toate

M-am născut acum 31 de ani. Sexul: feminin. Devenirea: femeie.
Dacă m-ar întreba cineva, cineva dispus să asculte, aș răspunde că îmi place să fiu om, nu femeie, om.
Cine e?
Femeia: omul meu.
Bărbatul: femeia mea.
De când pot eu să-mi amintesc, duc acestă luptă istovitoare. Organizarea femininului și masculinului. La început am fost roz prin alegerea mamei și a reprezentărilor lumii. În adolescență am practicat un fel de a fi refractar, m-am împotrivit rânduielilor lumii la rolul femeii. În prezent descriu confuzia, dar nu orice confuzie.
Am reușit să creez un tablou al feminității. Orice întâmplare, situație, influență și cuvânt s-au așezat în acest tablou. M-am întrebat de multe ori când o să fie gata, cine sau ce o să-l întregească. Nici cine, nici ce, eu. Eu sunt ultima piesă. Eu închid cercul prin acceptare.
Accept că specia supune femeia. De aici încep să lucrez altfel. Până acum am observat, am criticat, m-am iritat. Uneori am crezut că o femeie poate să le facă pe toate: familie, carieră, gospodărie, evenimente mondene. Televiziunea chiar încearcă să promoveze această imagine despre femeie, dar iluziile hrănesc și susțin orice caracter care nu devine personalitate.
O să încerc să răspund de ce nu le putem face pe toate, de ce nimeni pe acestă lume nu le poate face pe toate.
Mintea.
Mintea este răspunsul scurt.
Pe lung, răspund așa: orice întreprindem ne acaparează. A găti, a spăla, a te juca cu copiii, a face piața, a scrie un mail, a face revizia la mașină, curățenie, ordine în dulap, să ștergi praful etc. Creierul nostru prelucrează și integrează aceste activități mărunte. O mare parte din oameni, o majoritate a femeilor se consumă cu aceste activități mărunte.
Când îndeplinim o anumită activitate mintală, nu putem deschide ferestre pentru alte activități. Din câte știu eu, prin prisma unui Atlas ilustrat al corpului uman, creierul așa funcționează.
Așa că puteți să vă puneți o întrebare: cât anume vă consumați în activități mărunte? Cât se consumă o femeie în activități mărunte? Cât se consumă o mamă în activități mărunte? Oare când schimbi scutece, alăptezi, desenezi, alergi cu copiii mintea lucrează la proiecte care trebuie implementate, la ideile platoniciene, sisteme filozofice sau datorie civică?
De aceea sunt confuză azi.
Știu că totul ține de priorități și alegeri, dar nu înțeleg apucăturile unora de a insista că le putem face pe toate.
O femeie cu familie, renunță la carieră.
O femeie de carieră, renunță la familie.
Cele care susțin altceva practică cu nerușinare mistificarea. Orele sunt cele care te ajută să demonstrezi. Orele petrecute la muncă, orele petrecute cu familia. Aici nu există măsură, nu când dorești performanța. Mediocritatea aparține tuturor. Înainte vreme mediocritatea mă dezgusta, azi mi-o reprezint ca o formă de fericire.
De aceea tabloul e închis azi. Eu l-am închis. Am acceptat că specia mă supune, iar de acum lucrez doar cu alegeri.
Dilema și drama alegerilor reprezintă un nou material de studiu. Femei de 40 de ani cu performanțe în filogenie și ontogenie, dar depresive că nu au copil.
Femei de 40 de ani cu niște copii minunați, dar depresive din lipsa unei recunoașteri a creierului matematic. Cum să procedem? Cum să ne împăcam sentimentele cu rațiunea? Specia cu evoluția? Femininul cu masculinul? Mama cu femeia de carieră?
Simplu și impertinent: să stăm unde ne place cel mai mult pentru performanță. Mediocritatea o cunoaștem cu toții: puțin din toate.
Performanță și puțin din toate.
Răspuns: unde ne place cel mai mult, aici gradul de comparație descrie stringența.