5 moduri în care ajungi brusc la celebritate. Primul pas: dezbracă-te

Celebritatea în online, ca și în viața reală, presupune un șoc. Să se ciocnească o personalitate cu indivizii. Pentru a șoca e nevoie. Să te dezbraci. Să înjuri biserica. Să faci sex cu spectatori. Să te prostești pentru a măguli persoanele stăpânite de complexe. Să excelezi la muncă.

Munca ocupă ultimul loc ca mijloc de a dobândi faimă. În literatura română vă pot trimite la Macedonski, Noaptea de decemvrie. Puțini emiri în lumea asta. Prea mulți cerșetori în lumea asta. Drumul corect dă prilej de batjocură sau de compătimire. Nu înțelegi lumea în care trăiești. Mi s-a spus. Încă mi se spune. E adevărat. Nu înțeleg neapărat lumea în care trăiesc. Curiozitatea oamenilor pentru nimicuri mă derutează. Ce utilitate aduc în viața lor cu pozele de pe instagram? Cu florile. Cu Motan. Cu biblioteca. Cu. Mi-am decorat colțuri din casă special pentru instagram. Pentru că publicul dorește. Pentru că blogul meu e susținut de instagram și facebook. Răspuns nu am. Am uneori contracte, iar asta mă motivează.

Urmăresc și eu să șochez. În primul rând îmi doresc să șochez pentru celebritate în online. Celebritatea îmi aduce contracte. În al doilea rând îmi doresc să șochez pentru propriul amuzament. Să fiu diferită îmi provoacă o montruoasă satisfacție. Refuz doar să mă dezbrac (de tot) pe rețelele de socializare. Nu înjur biserica. Sexul îl păstrez pentru pereții dormitorului. Nu mănânc jeleuri scârboase ca să distrez copiii și adolescenții. Încerc să excelez la muncă. Mai exact la scris. Am diplomă de filolog. Am adăugat un master. Nu m-am oprit din citit și din învățat.

Mintea mea merge în continuu la acest aspect: să șochez. Am presupus că am reușit cu femeia cu defecte. Ce găselniță! O s-o exploatez la maxim. Mi-am zis. Nu prea am șocat. În schimb au fost câteva situații în care eu am rămas cu gura căscată. Femeile s-au erijat în prințese. Fără promisiuni de nicăieri, unele femei așteaptă încoronarea. Să le las cu femeia cu defecte. Noi suntem perfecte pentru că ne-am născut femei.

Cum să șochez dacă uit să închid gura? Rar întâlnesc femei care să-mi placă. Multe îmi provoacă plictiseală. Afirm asta. Nu într-o manieră baudelairiană. Să nu mă placă lumea, o atitudine personală pentru o diferențiere distinctă și provocatoare. Să mă placă lumea, dar o prefer rafinată.

Să nu se sfârșească lumea că refuză pruncul să-și adune hainele. Să nu aibă viața sens decât după ce naștem. Să purtăm conversații la un pahar de vin, scump dacă se poate, despre orice în afară de soacre, telefoane, temele copiilor, haine de firmă și prețurile concediilor. Orice altceva e de preferat.

Tot mai des observ cum se modifică comportamentul tinerelor în prezența mea. Cele 20 de ani ridică bariere. Ce bine arătați pentru vârsta dumneavosatră! M-au aruncat în tabăra adulților, iar eu uneori mă uit la Mara cum se joacă cu alți copii și nu înțeleg de ce nu sunt acolo cu ei. Vreau. Nu vreau. Am schimbat tabără. Vreau. Nu vreau. Mă plictisesc adulții cu problemele lor neînsemnate și agasante.

Bolile sunt grave. Dezastrele naturale. Pierderea celor dragi. Pentru orice altceva, organismul uman e echipat. Cum sunt și bibliotecile. Echipate, dar goale. Așa și mințile prințeselor neîncoronate.

Credeți că v-am șocat?!

Foto: Flavius Neamciuc

Poveşti nescrise din cauza prinţeselor

De două zile, ca expozant la un Târg de mirese de la Timişoara, pe lângă munca pe care o depun la standul meu, admir sau mă mir privind la domnişoarele care probează rochii de mireasă.
Mă mir întotdeauna de un model anume de rochie pe care îl preferă foarte multe dudui indiferent de aspectul fizic, rochia de prinţesă.
Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, Belle, toate aceste prinţese, pe lângă că ne-au bucurat copilăria prin apelul la magie, mai ales magia iubirii, ne-au lăsat moştenire un protocol al simptomelor de început al convieţuirii în doi.
Un simptom se manifestă prin trebuinţa inutilă de a achiziţiona o rochie de prinţesă când propriul corp impune un alt croi.
Am privit în ultimele două zile multe femei încercând să intre cu toate eforturile în corset. De aici, cu ajutorul minţii mele al cărei stăpân mă declar, am tras următoarea concluzie: femeile obligă bărbaţii să le mintă.
Ce poate un bărbat, viitor soţ şi tată al copiilor nenăscuţi, să spună când îşi vede partenera într-o rochie de mireasă model prinţesă?
Oare probează sinceritatea?
Araţi ca un gogoşar cu corset!
Nu.
Probează minciuna, de data aceasta cu grijă pentru sentimentele viitoarei soţii şi ale viitoarei mame.
Arăţi…

Puncte de suspensie. Refuz orice cuvânt fals, cum refuz şi discursul despre importanţa şi valoarea pe care o dau unele femei rochiei de mireasă, în special rochiei de mireasă prinţesă.

Femeile pierd timp să fie prinţese, dar nişte prinţese ale unor poveşti deja scrise. De aceea multe poveşti rămân nescrise, prea multe, din cauză de corset şi de compulsia la repetiţie.

10898013_911967235480098_6403611716791575058_n