Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Sorin Oncu"

Diseară povestesc despre persoana Sorin Oncu

De 6 oct., 2017 0 Colaborari , , , 0

În octombrie 2014 mă aflam în Spania cu Sorin Oncu, nostalgia trecutului. Începutul acela de octombrie, inclusiv 6, reprezintă amintiri prețioase.

Astă seară, în 6 octombrie 2017, o să-mi fabric alte amintiri cu Sorin Oncu. Are loc Noaptea Albă a Galeriilor Timișoara și o instalație cu pecetea lui își așteaptă vizitatorii. În intervalul 19-21 o să vă întâmpin. Mi-am luat 2 ore să povestesc despre persoana Sorin Oncu.

Ce anume l-a făcut de neuitat în sufletul meu? Pe blog o să notez un singur aspect: capacitatea lui de a mă accepta și de a mă aprecia pentru ceea ce eram și nu pentru ce își imagina el că aș putea fi. I-am simțit prietenia ca un balsam. Niciodată nu m-am măscărit în fața lui, să încerc să-mi apăr un gând, o acțiune, o faptă. Nu cerea justificări, nu pretindea să-i adopt un stil, o percepție, o atitudine. Ne jucam la întâlnirile noastre cu felul noastru diferit de a fi. Punctele comune ne împingeu la gesturi de afecțiune, mergeam de multe ori lipiți unul de altul, de mână sau aplecându-ne să ne sărutăm obrajii.

Diseară, în ciuda vremii ploioase și friguroase, o să mă îmbrac elegant și sexi. Așa îi plăcea lui de mine. Mă asemăna cu Jane Fonda. M-a numit regina mamă după ce am născut-o pe Mara. L-am iubit mult, iar dispariția lui nu s-a transformat încă într-o amintire nedureroasă. Nu mai plâng așa des după el, dar pierderea a lăsat urme. Uneori am senzația unei singurătăți distructive. Nu o să mă mai iubească nimeni cu adevărat pentru ceea ce sunt, mereu o să adopt măști. Asta e cea mai mare pagubă: cu el a dispărut și cea mai adevărată versiune a mea.

Ce a rămas după el, chipul și atitudinea, puteți să vedeți diseară la expoziție.

Loc: Compania DArte, str. Pestalozzi, nr.22, fosta Fabrică de baterii, azi între 19 și 1:00.

Sorin Oncu la Galeria Calina

De 21 sept., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

În relația mea cu Sorin Oncu interjecțiile mi-au devenit familiare. Ah! Vai! Hm! M-a tot auzit Sorin de-a lungul timpului, în special la vernisaje.

Azi, de la ora 18, Galeria Calina face posibilă o nouă și ultimă reîntâlnire cu Sorin. O să reiau interjecțiile. Ah! Vai! Hm! El nu o să mai fie să-mi explice. Am acceptat, dar nu o să mă împac niciodată cu dispariția lui. O să înaintez presupunerea că toți prietenii lui or să rămână înverșunați.

Fără nici un favor al Galeriei pentru orfanii lui Sorin, țin totuși să mulțumesc. Sunt recunoascătoare și bucuroasă pentru acest ultim prilej de a-i onora munca, imaginația, reprezentările sociale, forța persuasivă.

Fiecare cu greșelile lui, o vorbă testament lăsată când a aflat că sunt însărcinată. Un umor și un sarcasm de care mă simt privată pe nedrept de ceea ce numim viață. Greșeala lui a fost să fie bun. Un om bun, o persoană bună, un artist bun.

Pentru onorarea a tot ce semnifică bun în persoana Sorin Oncu vă chem pe toți diseara la Calina.

Cu tristețe semnez acet text. Aș fi vrut din tot sufletul să nu-l scriu.

Sorin Oncu, a onora amintirea unei persoane iubite

De 30 aug., 2016 0 Trăiri afective ale mele , 0

13731437_1251992144810937_372121286888685475_nAm povestit ieri despre experiența mea de la Divan Film Festival. L-am menționat pe Slavoj Zizek, filozof sloven, psihanalist, politolog, teoretician al cinematografiei și critic cultural.

Pentru mine, filozoful Slavoj Zizek a dobândit afecțiune prin alăturarea cu Sorin Oncu. Sorin mi-a vorbit pentru prima dată despre Zizek. Sorin nu mai este și viața merge înainte. Am fost conștientă de la început oricât de dezgustător și nedrept este.

După vestea morții lui, noaptea târziu, am plâns o zi întreagă fără oprire. La finalul zilei abia mai puteam să articulez cuvinte de la deshidratare. De a doua zi viața și-a reluat cursul. Am îndeplinit sarcini și obligații, am desfășurat activități de agrement. Am luptat și lupt cu sentimentul de vinovăție. Mănânc, scriu, am grijă de copil, mă uit la filme, pregătesc grafica pentru tricourile de toamnă, fac dragoste, frecventez terase și restaurante. Pe de altă parte, Sorin devine mineral prin descompunere.

Revine mereu gândul ăsta. Revine când trec pe lângă apartamentul lui, revine când mă confrunt cu o situație unde el era sprijin, revine când citesc, a revenit la Divan Film Festival când pe ecran a apărut Zizek etc, etc, etc.

Încerc să vă transmit că Sorin a rămas prezent în viața mea sufletească. Îi păstrez amintirea cu grija pe care i-am purtat-o pruncului meu în primul an de la naștere.

Diversitatea derutează. Pare că l-am uitat. Nu. Moartea lui Sorin a fost și rămâne o pierdere. Dispariția lui a întrerupt o influență asupra mea, o cizelare a caracterului. Îi acordasem credit. Locul lui în alcătuirea persoanei Paula Dunia va rămâne gol. Un tron pe care nimeni nu va mai urca.

L-am iubit nespus pe omul ăla. Nici măcar nu am știut cât, până nu m-a șocat dispariția lui.

L-am iubit și îi onorez cum știu amintirea, azi, prin acest text.

Uitați de coroane și colaci

De 25 iul., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13725065_1121181431289109_3453568890390323000_oAre Cinghiz Aitmatov o carte, O zi mai lungă decât veacul. Înțeleg, am avut o săptămână la fel de lungă.

V-am povestit, a murit un prieten. Dacă ar mai fi posibil să port o conversație cu el, i-aș face cunoscută observația că acum știu tot timpul unde se află. Sorin aprecia umorul negru și practica cinismul la o scară grandioasă. Ne-am amuzat sfidând regulile morale ale societății.

După ce am aflat că a murit, o zi întreagă am bocit. Următoarea zi, deshidratată, molatică, îndeplinind activități indispensabile, am primit un alt telefon. Va fi dus la capelă, pot să-l văd. Din acel moment am mai plâns prea puțin. Am râs, am stat la povești, am exersat și eu cinismul cu o proaspătă mămică care a sugerat să nu mai discutăm despre moarte în prezența unui prunc. I-am privit bebelușul și am anunțat-o că moartea e la fel de firească ca nașterea.

Vedeți?! În asemenea momente te simți singur. Sau te simți un monstru. Cu Sorin am depășit faza asta. Să mă judec sau să mă critic pentru unghiul din care privesc eu. Sorin aprecia gândirea. Nu-ți cerea să zbori dacă te-ai născut pește.

Am mers în fiecare seară la priveghi. Am înțeles pentru prima dată rostul unui priveghi prin liniștea oferită. Două zile m-am simțit ușoară. Știam că seara merg la el, că îi întâlnesc prietenii și o parte din familie. Am primit o sarcină, să scriu un anunț despre înmormântare și un necrolog.

Anunțul l-am scris rapid. O notă, o menționare, un rânjet când am amintit despre coroane și colaci. Am fost mândră de mine. L-am simțit că mă aplaudă.

Anunțul:
In memoriam, Sorin Oncu.
Există la Timișoara Cimitirul Eroilor. Acolo se află și eroul nostru, al fiecăruia dintre noi care l-am iubit, Sorin Oncu.
Sâmbătă, ora 13, suntem obligați să ne luăm rămas bun. Nu am dori asta, unii încă sunt furioși, alții doar jelesc, dar sâmbătă are loc înmormântarea.
În numele lui Sorin, îmi permit să reamintesc. Uitați de coroane și colaci. Veniți cu un zâmbet, o gluma, O FLOARE.
Să-l lăsăm să plece așa cum a trăit, SIMPLU ȘI ELEGANT.
Sâmbătă, ora 13, cimitirul Eroilor, rămas bun.
Mulțumesc.

Necrologul l-am scris greu. La un moment dat am vrut să renunț, să sun și să anunț că nu pot face asta. Am învins până la urmă. L-am scris. Sâmbătă, după slujbă, preotul m-a poftit să citesc. Desfigurată și fără să mă opresc din plâns, mi-au mai fost oferite 2 minute pentru a mă liniști. Am citit cu izbucniri zgomotoase de plâns și am înțeles. Sorin nu se mai întoarce niciodată. Dacă nu a găsit nimic de comentat cum citesc deasupra lui plângând și înecându-mă cu muci, e nevoie să îi accept dispariția. M-am retras în brațele unei alte prietene, iar apoi am pornit spre groapă cu florile în mână.

Fiecare și-a așezat florile pe mormânt, iar apoi ne-am retras în colțuri care ofereau umbră. Nu ne lăsam duși. Stăteam în cimitir și discutam despre orice, dar nu ne mișcam. Când au început să sune telefoanele după noi, în rumoarea produsă, l-am căutat cu privirea în mulțime. Obișnuința o să ne mai dea de furcă.

Las mai jos textul scris despre Sorin. A început o săptămână nouă. Nu pare și nu este corect, dar viața merge mai departe și pretinde.

Despre Sorin Oncu
O să începem cu o glumă. Mulți l-am considerat mai inteligent ca noi. Aceasta nu este o glumă. Urmează. Datorită inteligenței lui înnăscute, muncite, dar mai ales spontane, cea pe care i-o invidiam, a considerat că e dreptul lui să experimenteze primul moartea.
Noi, familia și prietenii, suntem în urma lui întotdeauna. Doar că de data asta a reușit să ne șocheze. Toți ne întrebăm ce o să facem fără el, cum, subliniez CUM o să trăim fără el?
Sorine, cum o să trăim fără tine și de ce ți-ai permis?
Mustim de egoism. Pierderea lui ne îndreaptă atenția spre propria persoană. Ca tineri, ne-am străduit să ne potrivim în societate. Cu Sorin, reușeam să creăm un set de reguli, de conveții, de obișnuințe personale. Lumea noastră nu e lumea părinților noștri. Lângă Sorin aveam acceptare și apartenență, aveam o lume proprie, confortabilă, plină de iubire, lipsită de reproș. Eram noi înșine. Tocmai de aceea urlăm cu disperare, ce facem fără el, cum îi supraviețuim?!
Habar nu avem. Ne uităm unii la alții, o masă de orfani. Plângem și râdem, și-l așteptăm să vină înapoi. Cumva. Nu știm cum. Poate dacă îi lăsăm telefonul cu el e cu putință. Să ne sune, să ne lămurească, există sau nu există Dumnezeu? E singurul dintre noi care a aflat.
Amin!

Dispariția persoanei Sorin Oncu

De 20 iul., 2016 1 Trăiri afective ale mele , 0

1235228_864623173547838_7032977493079375649_nMi-a sunat telefonul la 2:19 azi noapte. M-am ridicat din pat. Știam că urmează o știre zguduitoare. Ultima dată când mi-a sunat telefonul la o asemenea oră a fost în urmă cu șapte ani.

Îmi cer scuze că scriu. E modul meu de a face față. Am mâinile și picioarele amorțite. Simt că le-am cedat ca adăpost furnicilor. Urechile vâjâie și plâng în serii.

Mi-a murit un foarte bun și apropiat prieten. Ne-am cunoscut în 2006 când am început masterul la Facultatea de Arte. Am scris de multe ori despre el pe blog. Îi dăruisem admirația și respectul meu, iar în ultimii doi ani devenisem sprijin unul pentru altul.

Noi nu ne întâlnim să vorbim despre vreme, Paula. Într-adevăr nu am discutat niciodată despre vreme. Ne contraziceam. Fiecare cu punctul lui de vedere despre conștiința de sine, relația cu foștii parteneri, relația cu prietenii. L-am ascultat de multe ori. Am luat aminte despre munca artiștilor plastici, despre Zizek, despre Lucian Boia, despre Derrida cu violența întemeietoare de drept.

Cu el am citit prima carte semnată Boia, să discutăm despre imaginarul istoric. Cu el am devenit confortabilă când multă lume m-a respins din cauza lui Freud. Povestea ore în șir cu mine, iar uneori mă săruta pe cap. Îl iubesc nespus și doar vestea morții lui m-a făcut să realizez ce orfană sunt de azi în gândire. Cei mai mulți îmi tolerează gândirea, el mă ajuta să o ordonez și să o cresc.

Înțeleg sfârșitul vieții și nu îi plâng moartea, ci dispariția persoanei Sorin Oncu. Nimic nu m-a pregătit pe mine sau orice alt prieten al lui pentru o moarte subită, pentru durerea cu care a părăsit lumea asta.

Vă rog frumos, prieteni, nu ne mai părăsiți așa. Pregătiți-ne cu o boală că e șocul prea puternic și diversitatea prea scârboasă. Îmi reluai toate activitățile unei zile obișnuite când deschise Mara ochii.

Cu ochii plânși și privirea pierdută, nu mai dorm de la 2:19, Mara mă întrebă de ce sunt supărată.

Nu sunt, Mara, supărată, sunt tristă. Mi-a murit un prieten și nu o să mai vorbesc niciodată cu el. Poți să te prefaci, mama. Nu v-ați trimis mesaje vocale? Nu ne-am trimis. Ce păcat!

Port conversații cu Mara, îmi făcui ceaiul, mă așezai la scris și plâng. Mi-a promis anul acesta de ziua mea că în viitor, un 21 iunie o să-l petrecem la Paris, pe Rue Monteurgueil. Nu am avut noi doi un 2015 grozav, dar cu siguranță o să mergem la Paris pe viitor.

Și noi care ne văitam de anul 2015, iar el dispăru într-o săptămână în 2016!

O să-mi fie greu fără el, a avut o mare influență asupra mea și îi datorez foarte mult ca persoană. Sufăr. Cer permisiunea să sufăr. Dacă o să mă întâlniți, ignorați ochii umflați și privirea rătăcită. Sunt doar urme vagi și nesemnificative ale prezenței lui Sorin în viața mea.

Comentarii închise, blog și suflet îndoliate.