Îmi permit mobilă de la Insidecor?! Mi-am comandat recent rafturi pentru sufragerie și un dulap pentru dormitor de la Insidecor. Când aleg ceva pentru casă sau pentru mine, nu evaluez obiectele după preț. E ieftin! E scump! Mă chestionez. Obiectul e important pentru mine? Îmi afectează dispoziția?

Am crescut lângă două personalități, mama și tata, în antiteză. S-au evidențiat reciproc. Ea a ținut la cantitate și la modestie. El a ținut la calitate și la mărire. Caracterele lor s-au sfârtecat prin lipsă de respect. Nici unul nu a încercat papucii celuilalt, nici unul nu l-a tras pe celălalt după el. Mama și-a trăit viața în cumpătare. Tata și-a trăit viața deșteptându-și ambiții. Într-o zi mama s-a întors de la muncă. A găsit poarta închisă. Tata nu a mai lăsat-o să intre. Au trecut ani de la lipsa de respect reciproc la o scenă plină de absurd, un fel de Femeia nisipurilor pe dos. În romanul lui Kobo Abe, femeia nu-i mai permite bărbatului să părăsească locuința.

Cumpătarea mamei mele nu s-a sfârșit în fața porții. A continuat. Pretinde și de la mine cumpătare, iar eu, când toanele bune mă stăpânesc, îi spun că îmi place să trăiesc bine. Când mă stăpânesc furiile, îi reamintesc de poarta închisă și de bătrânețea ei lipsită de recompense, deși tinerețea și-a consumat-o în chibzuințe.

Le-am stors de semnificații purtările amândurora și a rezultat o fiică de un rafinament exagerat pentru cineva care a dormit cu iezi, purcei și câini în pat. Nu-mi pasă deloc de preț. Nu mă impresionează prețurile costisitoare. Tatăl Marei mi-a dăruit de ziua mea un Mercedes CLK. Am zis mulțumesc. Nu mă bucură prețurile mici. Nu mă târguiesc la piață. Obiectele materiale sunt direct legate de starea mea.

O să răspund la întrebarea de la începutul articolului. Îmi permit mobilă de la Insidecor. Îmi permit pentru că prețuiesc monstruos starea mea de bine prezentă. Eu nu am viitor. Viitorul meu a luat sfârșit când tata i-a închis poarta mamei, când prietena cu care mă dădeam cu sania a murit de cancer la 30 de ani, când inegalabilul Sorin Oncu a murit pur și simplu la 36 de ani.

Pe de altă parte, educația și experiența mi-au arătat că acceptarea unui preț ține și de mentalitate. Gândirea specifică a unui individ dictează valoarea unui obiect. Pe mine mă încântă lucrătura unui articol. Părerea că orice meșter execută impecabil, dar pe bani puțini, nu are aplicabilitate în practică. Casele românești o dovedesc. Priviți plintele, rosturile, colțurile de la parchet sau gresie, pereții strâmbi, prizele inaccesibile, sertarele ținute închise cu bucăți de hârtie. Munca se plătește. Serviciile se plătesc. Ieftinul nu se justifică. Ieftinul e parte a sărăciei. Să te simți sărac e înfiorător.

Nu pledez pentru trăiește clipa. Mă străduiesc să profit de momente și de frumusețe. Mă feresc ca de boală de o prezentare și de un caracter ieftin. Ieftinul, dacă ar avea gust, s-ar simți ca nămolul. Ieftinul, dacă ar avea o parte vizibilă, ar arăta ca mușamaua. Ieftinul, dacă ar avea miros, ar răspândi în aer miros de balegă.

Să lăsăm deoparte ieftinul și scumpul. Scumpul lucrează cu o admirație nefirească pentru lumea materială a celor care nu au reușit să-și controleze copilul sărac de la interior.

Să funcționăm cu stări aș sugera eu. Să ne bucurăm de orele bezmetice ale vieții. Să ne relaxăm. Să muncim după capacități intelectuale, fără limite, pentru a ne asigura bătrânețea. În tinerețe ne suportăm viața, dar la bătrânețe avem nevoie de suport financiar pentru a tolera faptul că suntem vii, la cheremul copiilor și la discreția necunoscutului.

Cititorii blogului ce părere au, îmi permit mobilă de la Insidecor?!

Foto: Bogdan Mosorescu