Admir și mă atrag anumiți oameni. O să scriu câteva nume: Freud, Dawkins, Darwin, Huxley, Simone de Beauvoir. Sau din realitatea imediată: Ilie Gyurcsik, Pompiliu Crăciunescu, Basarab Nicolescu.

O listă incorectă prin număr. Admir mult mai mulți oameni, doar că în prezent mă aflu sub influența lor. Simt și observ aceste influențe.

M-am întrebat, și mi se pare o întrebare potrivită prin corectitudine, de ce tocmai ei? Am încercat să-mi răspund urmărind două planuri: congenital și educațional.

Nu mă descurc deloc în căutarea trăsăturilor care se trag din viața intrauterină. Sunt prea copleșită de viața mea în tipul de societate actual. Îmi consum timpul în cratiță uneori. Acesta este doar un exemplu. Uneori îl consum așa prost că mi-e rușine să notez despre.

Fără a descoperi nimic remarcabil în afecțiunea mea pentru cei amintiți mai sus, am hotărât să las timpul să treacă. Am apelat întotdeauna la puterea timpului. M-am apropiat și sunt în proces de apropiere de cum. Cum o să las timpul să treacă?

Cu folos.

Firește, folosul meu.

În folosul meu ar fi să acționez rațional. Să nu-mi mai ies din minți. Am ieșit așa des în ultimul timp că într-o zi mi-a fost frică că nu o să mai reușesc să mă întorc.

Am trecut pe lângă nebunie, o formă a ei care nu se găsește în tratatele medicale. O formă a ei care crește în mințile oamenilor nechibzuiți.

Când treceam pe lângă nebunie mi-au picat ochii pe tatuaj, pe splendidul meu tatuaj, arborele vieții, veșnica regenerare.

Domnilor, doamnelor, dragilor, dragile, mă regenerez. Simt asta cum am simțit fiecare înțepătură de pe coasta unde mi-am imprimat pe piele tatuajul.

Stabilesc un raport între cer și pământ, între mine și ceilalți, între eu și sine.

Cresc. Mă fac și eu mare.

Pânza: Gheorghe Mosorescu