Șșșt, arta este pentru toată lumea. Cum o livrăm?!

E așa o alergătură culturală zilele astea prin Timișoara! Ne distrugem flecurile. Am dus deja două perechi de pantofi la reparat. TESZT, Festivalul filmului european, Festivalul muzicii corale, manifestări culturale care ne scot din casă și ne bucură. Și le-am notat doar pe cele preferate de mine. Lista activităților demne de luat în seamă continuă.

Mi-ar plăcea să împărtășesc cu dumneavoastră experiența de ieri de la spectacolul KA-F-KA din cadrul TESZT. Merg la reprezentările teatrale fără să citesc un cuvânt despre. Oricum le aleg pe sprânceană: după autor, după regizor, după actor, după o recomandare de seamă. Pe mine Bogdan Mosorescu mă scoate mult la teatru. Vară mea, mergi la aia! Și merg fără să fac nazuri. El știe mai bine ca mine. Nu înseamnă că mie o să-mi placă în mod automat.

Asta s-a întâmplat și aseară. Mi-au plăcut bucăți din spectacol. De la Noica m-am obișnuit să separ în părți. Întregul m-a plictisit. Un actor cu un trup senzațional lucrat a executat Metamorfoza lui Kafka într-un ansamblu de mișcări ritmate. Jocurile și efectele de lumini m-au interesat în cel mai înalt grad.

De priceput mai puțin. La o grimasă a studentei Andreea Moldovan, se afla în stânga mea, am șușotit ceva despre un gândac. Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Andreea a răspuns: Noi (spectatorii din sală) suntem Procesul. Nu știm ce se întâmplă.

M-a încântat schimbul acesta de replici. M-a amuzat. Am primit un șșșt. Pentru unii dintre dumneavoastră nu înseamnă nimic, dar întâmplarea legitimează munca artiștilor. O studentă a menționat Procesul lui Kafka. Tinerii citesc. Un alt student, în spatele meu, îi povestea unui domn în vârstă Metamorfoza.

Arta este pentru toată lumea. Nu găsim întotdeauna instrumentele potrivite să o livrăm. De aceea există angajați închipuiți, dar permanenți, fac parte din, care se străduiesc să fie prezenți, să existe, să instige, să acționeze întru dezvoltare intelectuală.

Avem strămoși comuni cu maimuța, adevărat.
În timp, am ridicat diferite societăți, iar în societate, instinctul e detronat. Pentru control și pentru delectare, omul a început să manifeste măiestrie, pe categorii bineînțeles. Așa au apărut muzicienii, actorii, scriitorii, femeile cu pălării.

Apropo de, imediat o să scormonesc după o pălărie pentru Gala Vox Mundi de sâmbătă.

Ne vedem!

Foto: Ciprian Roșca

Autori pufoși, literatură la kilogram, cărți care contează

La 6 dimineața, indiferent de ora la care am pus geană pe geană, mă trezesc. Stau cu ochii în tavan, trag cu urechea la Mara dacă este cu mine și nu cu tatăl ei, caut cu mâna după telefon. Mă ridic. Merg la baie. Ziua începe.

În timp ce aștept să se încălzească apa pentru ceai, același ceai verde cu iasomie de ani de zile, verific pagina de facebook. Pentru mine este un fel de ziarul de dimineață. Ceva asemănător cu scena din serialul Downton Abbey când unul dintre servitori calcă ziarul înainte de a-l duce stăpânului la micul dejun.

Azi la micul dejun am aflat că Philip Roth a murit. Nu-i nimic dacă unii dintre dumneavoastră nu știți cine este. Învățăm cât trăim, greșește cel care se oprește din. O să las deoparte informațiile despre scriitor. Google răspunde repede la întrebări. Notez că am citit o singură carte semnată de autor: Animal pe moarte. Cum aleg să se exprime flușturaticii literaturii? M-a prins cartea. Limbajul e simplu. O recomand.

Eu nu sunt o flușturatică în literatură. Profit de tristul eveniment, dispariția lui Philip Roth, și îmi permit să reacționez. Trag o răfuială cu unii cititori. Și categoria asta de oameni numără parașutele ei. Mulți defilează cu această activitate a lor, lectura, și cât îi deosebește pe ei de vulg.

Dumnezeule cât sunt de speciali și câte cărți au citit ei! Nu de puține ori m-am îngrețoșat. Ah, Greața lui Sartre! Sau Rabenthal, văzut de curând la TESZT în regia lui Radu Afrim. În literatură, ca în oricare alt aspect al vieții, contează și CE-ul. Nu mai vorbesc de CUM-ul.

Ce citești și cum citești sunt esențiale. La Litere, nu neapărat o școală pentru căprioare și ursuleți cum tind politehniștii sau mediciniștii să creadă, ți se pun niște autori pe tablă. Și apar nume ca: Tolstoi, Dostoievski, Marquez, Goethe. Vă asigur, jur cu mâna pe diploma de filolog cu o notă măruntă, 8, dar muncită, că nu vă legitimează nimic aroganța unei persoane speciale. Literatura la kilogram, fără să aveți măcar doi autori citiți din cei numiți mai sus, nu justifică atitudinea superioară.

Adevărul e că literatura bună îți dă o stare de greață. Tocește coate, creioane, te izbește de limite și convenții, te provoacă s-o abandonezi, te plictisește, te subjugă, te schimbă. La final îți dă o reprezentare de Ginghis Han, ai cucerit.

Nu o să cuceriți nici o stare metafizică cu cărți la kilogram. Aș da câteva titluri, dar sunt educată să nu disprețuiesc munca nimănui, ci să o selectez. Nici n-ar fi nevoie să părăsesc plaiul mioritic. E plin de exemple de autori pufoși.

Pentru claritate, reiau exclamativ.

Nu ai citit Tolstoi, taci! Cele 300 de cărți se reduc considerabil.
Nu ți-a venit niciodată să vomiți citind un autor? Mda! Cărțile de dezvoltare personală te ating duios ca o pereche de pinguini la grădina zoologică.
Nu citești cărțile care contează, nu ești special!

Cam asta am vrut să spun. M-aș bucura să am cele mai multe distribuiri la acest articol. Îmi doresc să scutur câțiva speciali.

Vă jur! Chiar nu sunteți speciali.

TESZT – Euroregional Theatre Festival Timișoara, 20-27 mai 2018.

Foto: Diana Bodea 

Comedia omului

Revin azi teatral, nu emfatică, ci privitoare de teatru.
În cadrul aceluiași festival TESZT, Festivalul European De Teatru Timișoara, am tot deranjat cititorii cu el, am descoperit o poveste și am aflat de o existență.
Povestea: Comedia omului.
Existența: Sziveri Janos.
Știați că a trăit un poet cu acest nume în plină eră Tito? Un proscris care nu a renunțat la adevăr.
Eu nu am știut. Am învățat ceva, am părăsit sala altfel decât am venit. Orice piesă de teatru constituie o experiență, dar când ceva nou pătrunde conștiința, satisfacția îmblânzește pretențiile instanței morale din noi.
Asta dacă deții o instanță morală. În lipsa ei, ne confruntăm cu o plăcere pură.
La Comedia omului am experimentat o confruntare, povestea și punerea în scenă a poveștii. Povestea, bezmetică de-a dreptul.
Scenografia și conceptul mi-au pus la încercare judecata. Mi s-a încetinit procesul de a raționa printr-o absență a sensului.
Multor părți din spectacol nu le-am putut acorda sens. M-am reașezat în scaun și mi-am propus să mă concentrez pe imagine ca întreg, nu ca parte din poveste.
La final am fost impresionată.
Imaginea unui corp de om sculptat în ceară conținând multe fire de bumbac cărora li s-au dat foc a produs o foarte mare impresie asupra mea.
Am aplaudat la plecare sensul în nonsens, comicul, frumusețea, drama din viața lui Sziveri Janos.

Într-un fel, toate aceste manifestări culturale nu ne lasă să uităm. Sziveri Janos a murit la 35 de ani. Degeaba?
Să nu uităm.

Barca cu păpuși

Încep săptămâna pe blog cu o altă piesă de teatru, Barca cu păpuși. Această piesă, pusă pe scenă în cadrul Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, a prilejuit o întâlnire cu actorii Teatrului Național Sârb, Novi Sad.
Trei rânduri.
Rândurile astea seceră cititorii. Nici o părere la Ținuturile joase.
Barca cu păpuși îmi dă speranțe. În primul rând limba sârbă te atrage prin sonoritate. Corectez, limba sârbă mă atrage, pe mine mă atrage prin sonoritate.
Sonoritatea limbii și dinamismul actorilor mi-au ținut spatele drept o oră și treizeci de minute cât a durat piesa. Am clipit des, recunosc. Primeam ceva de pe scenă, dar nu-mi revenea nimic cu sens. Caut sensul întotdeauna în ceea ce actorii exprimă.
Mi-a trecut prin cap simbolul, seria de reprezentații care încurcă novicele.
Am alungat simbolul, imaginea profesorului de literatură comparată mi-a corectat direcția gândului. Așa că mi-au apărut în conștiință semnificațiile.
Dacă aș încerca să povestec piesa Barca cu păpuși, aș prezenta-o ca pe un vis. Fix așa m-aș exprima, și se făcea că, apoi nu-mi mai amintesc nimic, gândul și conținutul manifest.
Renunțând la simbol, m-am perpelit cu semnificația măștilor de urs și a măștilor picitilor din Albă ca Zăpada.
Am căutat să fac analogii. Ce anume îmi spune ursul, animalul? Animal puternic care se bazează pe miros și auz, vederea îi este slabă.
Ce anume îmi spun piticii? Personaje de poveste, basm.
Am adunat material cu care să lucrez.
O familie, două fete. Una dintre ele se îndrăgostește, face un copil, copilul se naște nesănătos. Familia băiatului o respinge. Timpul trece, ajunge o artistă recunoscută.
Să interpretăm.
Omul este puternic asemenea unui urs. Omul are și vederea slabă asemenea unui urs. Trecem prin viață derutați de propriile simțuri. Proiectăm în afara noastră, din interiorul debil, reprezentări diforme. Omul e diform.
Să mai interpretăm puțin.
Piticii, personajele din poveste, povestea Albei ca Zăpada. Un basm crud, dar nemuritor.
O artistă diformă, dar nemuritoare prin opera sa artistică.
Mă opresc aici cu semnificațiile. Mă opresc aici cu scrisul. Așez și eu toate gândurile pe o barcă și aștept refluxul conștiinței.

Ținuturile joase

Anul ăsta îmi vine bine.
În martie am primit o propunere de colaborare de la editura Univers. În mai, am primit altă propunere de colaborare, de data aceasta de la Teatrul Maghiar Timișoara.
Cărți și spectacole, vis și visatul, pe aici mă preumblu eu în veșminte elegante.
Datorită Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, luni seara am privit, am auzit, dar mai ales am ascultat actorii Teatrului German de Stat, Timișoara, dedublându-se în piesa Ținuturile joase, după o colecție de povestiri ale Hertei Muller.
Exercițiu de memorie.
De Herta Muller am auzit prima dată în facultate, cu mult înainte de 2009. I-am citit o carte, Animalul inimii, după 2009, după Nobel.
Când am fost întrebată sau provocată să exprim ceva despre Herta Muller, am ridicat din umeri. Nu-mi place condeiul scriitoarei, îi recunosc capacitatea de a transforma refulatul copilăriei în conținut literar întrerupt cu eleganță de formulări lirice.
Cu Ținuturile joase pus în scenă m-am sucit puțin.
Exercițiu de admirație.
Din sală, de pe scaun, am experimentat un exercițiu de admirație.
Am mărturisit în rândurile de mai sus că recunosc capacitatea Hertei Muller de a transforma refulatul copilăriei. Insist. Recunosc sugestia exercitată asupra conștiinței.
Pe scenă, actorii te poartă prin propria copilărie, prin conflictele propriilor părinți, prin activitățile proprii, prin duminicile proprii.
Știți ce înseamnă tahipsie, ce anume presupune? Tahipsia presupune o accelerare a gândirii, iar luni am accelerat și eu din sala de spectacol. Am recuperat refulatul inconștient datorită jocului actorilor, datorită textului scriitoarei.
Perspectiva subiectivă a copilului din piesă s-a suprapus peste perpectiva subiectivă a spectatorului. Am părăsit sala într-o dispoziție bună.
Un singur lucru mi-a displăcut. Nu cunosc limba germană, iar faptul că a trebuit să urmăresc supratitrarea mi-a distras atenția de la jocul actorilor. E o pierdere.

Balanța înclină însă spre câștig, câștigul unor ținuturi joase ale propriei conștiințe.