Cartea Paulei

FLVN8903Cartea Paulei

Text: Daniela Bădău

Mărturisesc curiozitatea care a precedat recepția cărții. Petrecusem împreună cu Paula patru ani pe băncile facultații de litere. Știam deci foarte bine avântul ei înflăcărat, entuziasmul ei pentru cunoaștere, verbul care merge direct la obiect, fără ocolișuri sinuoase, tranșând problematica, oricare ar fi ea, fără apel. Cartea Paulei este ca Paula : precisă și la obiect, neteda și directă, plină de savoarea propriei personalități angajată într-o căutare de sine cât se poate de onestă, de dispusă să învețe și să accepte miile de fațete ale unei feminități câteodată tulburatoare, iar alteori pur și simplu frumoasă.

Inainte de toate cartea Paulei mi se pare încercarea de a înțelege / explica subtilitățile unei femei întru totul asumate, dar femeie care trăiește într-o lume a bărbaților.

Structura : o rememorare a unor relații anterioare eșuate puse în contextul unei relații actuale care pare să fie rezultatul descoperirilor realizate în eșecurile trecute. Un happy end, ca să spun așa care cadrează narațiunea. Din punctul de vedere al scriiturii, forța stilului vine din stilul concis, direct, fără ocolișuri, frugal. Elaborarea unei sensibilități fragile și încăpățânate în același timp. Am admirat pasajele în care naratorul pune în valoare feminitatea protagonistei prin poze ale corpului gol. Goliciunea corpului este oglinda dezinhibării cu care protagonista scormonește în propriile gânduri, sentimente pentru a scoate la lumina acea parte spirituală, magica, absconsă a femeii neînțelese pe deplin încă. Verva, viteza dar și imuabila capacitate a femeii de adaptare, erijată neîndemânatic înspre o acceptare atât de completă a celuilalt încât sinele nu are altă posiblilitate decât de a se inhiba în măruntaiele nespusului de unde se revolta subtil uneori prin răzbucniri verbale adresate iubitului. Rezistența verbală are menirea de a atenua completitudinea cu care femeia se da pe dea-ntregul. Intrebările, neliniștile, multitudinea de sentimente neînțelese și temute de către iubit sunt semnul că adevărata ființă, esență a femeii nu este pusa (încă) suficient pe masă, dezgolită.

Deși cartea pune în lumină trei tipuri de bărbați, să nu ne lăsăm înșelați : despre femeie este vorba. Despre căutarea Ei în relația cu celălalt (el, masculul), în care, paradoxal, se caută pe ea. Rememorarile « vieților anterioare » pun în lumină maniere în care protagonista se muleaza fizic și sufletește pe imaginea proiectată de către prieten. Este un fel de ștergere a sinelui, înecare a sinelui în mrejele unei imagini mentale pe care partenerul și-a făcut-o despre femeia ideală. O relație amoroasă în care partenerei i se impune un model la care ar trebui să se adapteze. Surogat al unei imagini ideale, protagonista intuiește o nevoie greu de exprimat în cuvinte, dar care este prezentă în subsidiar de maniera permanenta. Simțindu-se în acest context oarecum neadecvată, protagonista se revoltă împotriva imaginii preconstruite găsindu-se astfel într-o căutare intuitivă a relației care să-i permită să rămână ea însăși. Puține personaje, nimic superflu, iar cele care există iau forma unor arhetipuri. Spre exemplu, mama soacră, cu care tânăra are o relație conflictuală, încarnează modelul impus femeii. Mamei soacre îi revine rolul modelului imposibil de urmat, ea evidențiază și mai mult faptul că alegerea bărbatului este condiționată de așteptările pe care și le-a format anterior întâlnirii.

Îi doresc Paulei cât mai multe cărți din acestea, tulburătoare și prin ușurința lecturii și prin asumarea acestor sentimente ne(/rau)spuse de către femei. Vocea protagonistei este fără îndoială vocea unei femei care vorbește pentru o generație. Vocea celei care a înțeles că femeia nu mai poate să aibă același rol în cadrul unei relații de uitare de sine în relația cu celălalt și nici măcar în relația cu sine însăși. Tocmai de aceea finalul este un « happy end »care, fără a fi o caricatură, este simptomatic pentru speranțele pe care le avem în relațiile actuale. Găsirea libertății în cuplu este oarecum echivalentul fericirii actuale. La mai multe cărți, Paula, la mai multe găsiri, drumul nostru, al femeilor este încă în amurg.

Notă: sunt recunoascătoare și bucuroasă de recenzia Danielei. Mulțumesc.

 

 

 

 

 

A visa cu ochii deschişi

Îmi aleg ziua asta pentru a visa cu ochii deschişi. Nu-i trecută ora de când citii un interviu cu Maria Obretin.
La final, îmi privii umărul drept. Nu e nimic acolo în afara unui petec de bumbac alb. O mână însă s-a odihnit acolo la Gaudeamus, mâna lui Marius Manole.
Cu aceşti doi tineri actori începui să visez, cu Maria devenită Petra, cu Marius Manole interpretând pe rând personajele masculine, Nae, Andi şi Victor din cartea mea Un vis de o zi.
Se pare că titlul a fost o fantezie până azi.
Căci un vis de o zi trăiesc azi, lucidă, cu pasiune şi aspiraţie, un vis cu Maria Obretin, Marius Manole, teatrul independent şi cartea mea.

Un vis de o zi

Zilele trecute am fost percepută ca o elevă silitoare. Întâmpin întrebarea și răspund: am ascultat. Într-adevăr se întâmplă destul de rar să ascult. În mod obișnuit aud.
Pe marginea frecvenței rar aș putea comenta. Oamenii pe care îi ascult sunt rari. Ca să ascult, am nevoie de încredere. Să cred în abilitățile și însușirile omului din fața mea. Astfel, devin o elevă silitoare.
În 9 noiembrie, duminică, o să aibă loc lansarea cărții Un vis de o zi. Pentru această carte, pentru acest eveniment am lucrat cu oameni care se bucură de toată încrederea mea.
Bogdan Mosorescu, coperta.
Lucian Popovici, afiș.
Romina Faur, specialist PR.
Mile Șepețan, fotograf.
Richie, blogger-moderator.
Cristina Dumitru, actriță.
I-am ascultat pe fiecare dintre ei. Pe rând, toți și-au exprimat propriile viziuni. Așa îmi place să lucrez, cu încredere și respect pentru munca celuilalt.

Cu această introducere, în urma colaborării între mine și ceilalți, o să lansez un concurs. Ofer 3 exemplare din cartea Un vis de o zi primelor 3 persoane care vor răspunde la următoarea întrebare: este feminismul irelevant în societatea actuală?

Aștept cu nerăbadare și multă curiozitate răspunsurile.

Mulțumesc.

afis-paula-fb

Un vis de o zi

aldescu_coperta-3În 26, luna trecută, pe seară, am experimentat pentru câteva minute celebritatea. M-am bucurat de atenția mai multor oameni. Acestor oameni li s-a vorbit despre mine și m-au ascultat pe mine. Într-un decor atât de plin de mine, în ora mea, lansarea cărții Un vis de o zi, eul meu a refuzat orice compromis.
Într-o dedublare anterioară evenimentului am insistat pe lângă eu să accepte un compromis, să se lepede de inhibiții, de rațiuni critice, să fie doar.
Am fost și a fost doar zâmbitor.
În timp ce vorbeam despre carte, răspunzând la o întrebare, deși continuam să articulez cuvintele, mă întrebam dacă răspund într-adevăr la ceea ce am fost întrebată sau funcționez cu automatisme.
Am dezvoltat automatisme legate de această carte.
Dacă înainte mă interesa îndeaproape relația dintre ea și el, acum a devenit un subiect care mă obsedează. Așa cum îmi trăiesc eu relația de cuplu, așa cum observ cuplurile din jurul meu, încerc să contruiesc un răspuns, să-mi ofer un răspuns la întrebarea cât este influență, cât este asimilare într-o relație?
Ce semnifică celălalt? Un stăpân? Un partener?
Cine are nevoie de stăpân într-o relație? Cine are nevoie de un partener? Cine e capabil să observe și să respecte nevoile celuilalt?
Cât își asumă femininul avatarurile speciei? Cât conștientizează femininul egalul și egalitatea cu masculinul? Cine suntem și ce semnificăm într-o relație?
Aproximativ acesta îmi este discursul când circumstanțele îmi cer să vorbesc despre Petra, personajul feminin al cărții, o carte lejer închipuită ca o pastilă. Fix așa se poate consuma, rapid și eficient ca în reclamele la paracetamol, efectul s-ar putea să nu fie totuși antipiretic.
Asta spun eu despre carte, Loredana Fota a formulat cu ajutorul adjectivelor, o lectură extrem de plăcută, foarte credibilă și plauzibilă, și, de ce nu, incitantă.

Aceasta a fost, în câteva cuvinte, lansarea de carte de la Severin.