Ca să vă spun sincer, nu-mi amintesc cum anume arăta valiza cu care am venit la Timișoara la facultate. Lipsa unei amintiri îmi răpește o introducere patetică atractivă. Probabil ceva folosit anterior de soră mea sau ceva împrumutat. În familia noastră condițiile de viață ne-au dictat să adoptăm un spirit utilitar.
Îmi amintesc însă plasa de rafie pentru pachetul cu mâncare. Din 2002 până în 2006 am cărat cu nemiluita la plase de rafie. Niciodată nu mi-a împachetat mama praz. Am descoperit în Banat că oltenii consumă praz. M-am simțit specială prin faptul că familia mea rar a savurat la o masă praz. Nu m-am mai simțit specială când mi s-a răcnit în față că în Oltenia nu se gândește.
Din 2002 m-am născut a doua oară cu o identitate teritorială. Mintea și comportamentul meu s-au redus la un anumit teritoriu, Oltenia. Am acceptat rapid și tacit faptul că sunt olteancă. Profesorii respectați de mine de la universitate n-au menționat în nici o împrejurare originile mele. Așa am concluzionat că oamenii inteligenți nu judecă făcând apel de conformism intelectual. Cei puțini m-au salvat de teroarea majorității.
În ani m-am obișnuit cu purtări. Am citit studii despre intoleranța bănățenilor. M-am întărit prin detașare. Mi-am văzut interesul. Interesul a fost unul singur: să învăț. Am venit la Timișoara să învăț. Am venit pentru o instituție, nu pentru un oraș.
Recent am citit despre The Federalist Paper. The Federalis Paper constituie o colecție de 85 de coloane de ziar. Cei trei autori – Alexander Hamilton, James Madison și John Jay – au folosit pseudonimul Publius pentru a aduce argumente și a convinge cetățenii Americii să adopte o Constituție complet nouă. Asta se întâmpla în secolul XVIII. Niște oameni s-au ridicat deasupra mentalității și obișnuinței, și au propus ca toate statele Americii să funcționeze împreună pentru un scop comun mai important.
Discuțiile au redefinit republica. L-au reluat pe Aristotel, au reluat marii gânditori politici. Au argumentat că o confederație instabilă de 13 state suverane nu putea să se apere în mod adecvat împotriva unui atac străin sau a unei invazii. Oh, s-au discutat multe. O să mă opresc aici. Pentru că aici e un punct nevralgic în identitatea mea de olteancă.
Cum mi-au auzit urechile că ungurii din România cer suveranitate, la fel mi-au auzit de suveranitatea Banatului. Banatul suportă financiar regiunile sărace ale României, Oltenia și Moldova. Românii, în istoria lor, s-au apărat. N-au cucerit. N-au invadat. Un teritoriu imens ca America, prin reprezentanții de seamă, a înțeles în secolul XVIII că scopul comun e mai important. Un teritoriu mic ca România, nu înțelege în secolul XXI că invidia reprezintă principala cauză a facțiunilor. Facțiunile urmăresc interesul propriu și sunt dăunătoare.
O să mă opresc. Câte nu ar mai fi de notat, de discutat, de argumentat! Puteți citi despre The Federal Paper și puteți să lăsați deoparte delirul națiunii. Interesul propriu este benefic ca parte a binelui comun. Comportamentul românilor amintește și în prezent de un copil sărac, marginalizat, derutat și flământ. Într-un fel, toți îl purtăm în noi pe Nicolae Ceaușescu, copilul sărac de la marginea marginii care nu se poate opri din a ridica monumente pentru sine.
Poate copiii noștri, poate Mara mea o să dovedească demnitate. Momentan consumăm și alegem confortul personal.
Foto: Bogdan Mosorescu
Leave a Reply