Se apropie Crăciunul şi mi-am îndreptat atenţia spre familie. Am tras aer în piept. O să urmeze vremuri grele sufleteşti. Ce înseamnă familie pentru mine:

– Mara şi cu mine.
– Mara, tata şi cu mine.
– Mama şi tatăl meu. Divorţaţi.
– Sora, cumnatul şi nepotul.
– Familia tatălui Marei.
– Tatăl Marei şi iubita lui.
– Făt Frumos şi cu mine.
– Familia lui Făt Frumos.
– Prietenii apropiaţi.

Aici e depăşită numeric expresia să împaci şi capra şi varza. Multe verze, multe capre, cine-i păstorul?
Îmi imaginez mame citind acest text. O respiraţie de uşurare sau un zâmbet de triumf, ele au reuşit să-şi construiască o familie şi să o păstreze. Unele au acceptat infidelităţi, altele s-au convins că o viaţă sexuală satisfăcătoare nu e esenţială, câteva ignoră comportamentul urât şi sexist, puţine şi-au etalat frustrările şi au stabilit parteneriate.

Ultimele menţionate, mamele cu frustrări recunoscute, or să mă compătimească. Lor le mulţumesc. Dau dovadă de empatie.

Când stabileşti în viaţă că nevoile personale sunt la fel de importante ca nevoile unei forme sociale realizate prin căsătorie, o familie deosebită ca a mea, compusă din elemente diferite, pare conformă cu principiile şi cerinţele raţiunii.

Toţi ne dorim fericirea. Pentru noi fericirea a însemnat completare. La sărbători, cu toate elementele reunite, ne provocăm cantităţi imense de disconfort. Dar eu ştiu de ce şi am început să mă amuz. Familia funcţionează ca o psihoză. Neagă realitatea şi o înlocuieşte. De aici conflictele.

O să ne tratăm cu dulciuri şi vin.

Multe dulciuri, mult vin.

Să vină Crăciunul.