Afară încearcă să ningă. O vreme scremută, aș putea zice. Înăuntru am pus o oală pe foc. Topesc mierea. Motan e indecis. Să doarmă lipit de mine sau puțin mai încolo. Să fac youtube. Ăsta e viitorul. Cine mai citește? Același din totdeauna, cititorul. E un rol. Eu îl joc din școala primară. Nu m-am plictisit.

Săptămânal primesc propuneri și sugestii. Să mă deplasez spre imagine. Chipul mă ajută. Mulțumesc. M-am îndoit un scurt moment de frumusețea mea. Asta se întâmpla în liceu când m-am tuns scurt. Teribil! Am plâns fără încetare ore întregi. Părul a crescut la loc. Coama atrage privirile ambelor sexe. Să o las mai moale cu scrisul. Să vorbesc. Și zâmbetul îmi e de folos. De acord.

Scriu de când mă știu. De la prima compunere nu m-am mai oprit. Cum? De la prost, la fălos, cu idei, cu exprimare bombastică, dar mereu originală. Am răsfoit niște lucrări din facultate. Pare că autenticitatea m-a caracterizat de timpuriu. Nu pot spune același lucru despre stil. Particularitățile le deprinzi. La fel ca feminitatea, eleganța, manierele, ați înțeles ideea.

Youtube-ul ține de adaptabilitate și actualizare. Trăiesc în funcție de. Cred în. Dar. Adevărat, filmele răspund nevoilor omului rapid. Filmele nu răspund felului meu de a fi. Similar cu stoparea râsului. Nu mai râde, Dunia, mă faci de râs! Râd zgomotos. În metrou, la Roma, era să fiu pocnită. O româncă vorbea și râdea lipsită de inhibiții. Țoapa lui Andrei Pleșu, dacă a citit cineva articolul. Așadar, definesc țoapa de când eram copil. Unii au încercat să mă oprească. M-am folosit de exemplul cu râsul pentru a argumenta. Nu mă plâng. Când cineva nu-ți permite să te exprimi conform felului de a fi, ar fi indicat să porți o conversație sau să o lași baltă. Aproape nimeni nu o face. Eu am încercat ani de zile să râd mai încet. Nu fără a lupta. Așa râd eu, ce vreți de la mine?! Azi râd și ignor orice atenționare din partea oricui. Azi am 36 de ani.

Nu refuz youtube-ul. Procedez ca o mamă. Îl las deoparte pe nu. Mai discutăm despre. Îmi place să scriu. Sunt eu în această acțiune de a scrie. Nu-mi place să fac haine. Ne aflăm la început de an. Am amânat agenda pentru 2020. Mă încântă să dăruiesc cărți cu Tricoul Inteligent. Am satisfacții depline în urma unor evenimente ca acela din 26 octombrie unde am celebrat-o pe Virginia Woolf. Partea în care se face voia mea, modelul hainelor, îmi schimonosește puțin chipul frumos. V-am îmbrăcat deja cu preferințele mele vestimentare: tricoul alb, tricoul negru, rochia dreaptă, lălâie sau halat. Din arhiva personală mai pot scoate doar un model de rochie purtată de bunică mea prin casă: o sigură piesă, bluză și poale, cu nasturi. Dacă aș reda fidel, atunci nasturii ar fi roz.

Nu-mi place să acopăr trupul femeii. Să-l acopăr pe al meu mă bucură. Îmi place să scutur mințile, pe ale mele și pe ale dumneavoastră deopotrivă. Haina e un pretext să ajung cu literatura la cât mai multe femei. Din buget, să cresc site-ul, să achiziționez o casă de marcat, să particip la târguri în București, să mă fotografieze Bogdan Mosorescu. Ședințele cu el îmi mențin stima de sine. Femeia cu defecte nu cedează, nu-și abandonează planurile. O să fie bine pe acest drum.

Mama o să mă mai ajute cu ceva modele de haine. V-am zis că am avut o mamă incredibil de frumoasă, de blândă, de elegantă? Garderoba ei o să mai fabrice câteva articole. Doar să închid ochii. Dincolo, înapoia ochilor, e Mama. Oricum sunt oarbă când o privesc. Mama mea e brunetă, poartă tocuri de 12 cm, haine haute-couture, unicate din mâna Frudicăi, bunica mea, palton negru de catifea sau roșu de lână și bască franțuzească. De aici o să susțin acest an. Poate în 2021 o să lucrez cu designer, iar Dunia va fi redacție. Visez mare și nu mă opresc. Nu-mi permit, intenționez să cresc o burtă mare, iar asta îmi schimbă perspectiva, dar nu felul de a fi.

Amân youtube-ul. Merg înainte cu blogul. Să râdem înainte de toate. A fi țoapă sau a fi pur și simplu. Vedem!

Foto: Flavius Neamciuc