A început școala. Să ne jucăm, apoi să învățăm

Mara a început școala. Am fixat din nou alarma aseară pentru fiecare zi lucrătoare. Mama, poți să-ți reiei programul, să scrii după ce mă lași pe mine! Lamentările au ajuns și la urechile ei. De dimineață îi sărutai mâna când cu seriozitate îmi aduse aminte cuvintele mele.

Am parcat sub un copac. Ne-am dat jos în liniște. Mama, mâna. Ah, emoțiile! Înainte să trecem porțile școlii, o rugai să ne reamintim. Mara, care sunt regulile de bază în viața unui copil?! Nu știu, am uitat.

O îndatorire a mamei: să repete la nesfârșit indicații. Poftim. Mulțumesc. La revedere. A trecut ora de stat pe telefon. Spălatul pe dinți durează 3 minute, nu 3 secunde. Dă picioarele jos de pe masă. Etc!

Regulile de bază din viața unui copil după care ne ghidăm: Sănătatea, Joaca, Învățatul.

Dacă le recunoaște cineva, da, sunt desprinse din Jurnalul Annei Frank.

Mara repetă de dimineață: Sănătate, Joacă, Învățat. Cu alte cuvinte, performanțele ei școlare nu sunt un scop pentru mine. Urmăresc mai mult niște valori ca adevărul, binele și frumosul în viața ei.

A început școala. Să ne jucăm, iar apoi să învățăm!

Foto: Simona Nutu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
24 − 10 =