Blog, putință de sublimare

Există undeva pe acest blog o limită, o limită între viața mea reală și viața pe care o construiesc săptămână de săptămână pe platforma asta publică. Aici scot la iveală putința mea de sublimare.
Unii ar putea să-mi scrie că nu înțeleg. Mă confrunt des cu nu înțeleg eu. Pentru o bună înțelegere, uneori e strigentă gândirea abstractă sau doar secundară. Adulții au abandonat să raționeze doar primar, doar în nevoi și dependențe.
Mara m-a amuzat acum doi ani când i-am cerut să-mi pună un ochi în tigaie, iar fata s-a aplecat și și-a pus ochișorii în tigaia de jucărie. M-a amuzat, nu m-a mirat.
La adulți, e invers. Nu te mai amuză, te uimesc. Uimirea stă într-un refuz de a raționa abstract.
A înțelege motivele fiecăruia și stilul de viață devine o cerință impertinentă. Meseria mea cuprinde atribuțiile unui copywriter. Educația mea pretinde mai mult, dar doar bunul simț face transferul.
Adevărul este că îmi place să am grijă de oameni, de sufletul lor, de confortul lor psihic. Plăcerea asta nu-mi asigură însă succesul. Greșesc de foarte multe ori. Nu o greșeală care presupune un scuză-mă neapărat, ci o greșeală de interpretare.
Mulți oameni cresc în ei tendințe, tendință de despresie, de anxietate, de pesimism. Tendințele vin cu o atitudine. Din câte am observat și am experimentat, oamenii refuză să-ți abandoneze aceste tendințe inutile pentru viață.
A le lua aceste tendințe seamănă foarte mult cu a-i priva de scopul lor în viață. Scopul lor în viață pare a fi despresia.
Știu foarte bine că orice slăbiciune fizică sau psihică poate deveni o armă foarte puternică, de fapt slăbiciunea semnifică și putere, și manipulare, căci sunt armele oamenilor.
Orice pornire de a ajuta oamenii are șanse să fie ucisă în fașă. Totuși, fără să fie un scop al meu, o fixație sau o deplasare de la obiectivele vieții mele, eu continui să am grija oamenilor, unor oameni.
Uneori sunt din plin răsplătită. Într-o noapte, dormind cu Mara mea, s-a trezit din somn, m-a îmbrățișat și l-a ureche mi-a zis: tu ești tot timpul lângă mine. Și a adormit.
Din când în când primesc răsplată, iar din amintire pot merge mult înainte, foarte mult.

5 Comments
  • cora_
    decembrie 19, 2013

    Sigur ca suntem mult prea complicati ca sa fie simplu, dar inteleg ce vrei sa zici. 🙂 Eu am o cunostinta care nu vrea sa iasa dintr-o anumita stare pentru ca e destul de confortabil sa poti chema in ajutor pe cineva ori de cate ori ai chef. Singura data cand ar fi trebuit sa fie si invers(adica sa ma ajute ea, mi s-a raspuns ca ea e cea „sensibila”, nu eu).
    Partea proasta e ca nu e usor sa deduci unde se termina „tendinta de depresie” sau manipularea si unde incepe boala. Mai ales daca nu esti specialist.
    Asa ca eu mi-am zis ca daca nu pot ajuta, macar sa incerc sa nu fac rau. Uneori detasarea ajuta. 🙂

  • dam167
    decembrie 20, 2013

    Atribuții de copywriter?

  • dunia
    decembrie 20, 2013

    @Cora

    Da, și eu sunt cea puternică, și mi se reproșează insensibilitatea. Dar când să fiu sensibilă când stau cârjă?

    Nici nu trebuie să deduci, ei ar trebui să consulte un specialist, să accepte ajutor de la specialiști. Dar specialiștii nu pot fi făcuți insensibili și nici nu pot fi găsiți vinovați de frici, eșecuri sau mai știu eu ce alte temeri personale.

    @dam

    Mi s-a spus de multe ori că asta sunt datorită firmei Cuvinte de vânzare.Chiar am fost întrebată care e diferența între mine și un copywriter.
    Am zâmbit, nu am știut ce să răspund și nici nu mi-am dorit neapărat.

    • dam167
      decembrie 20, 2013

      Partea amuzantă venea dacă întrebai tu ce e aia copiraităr.

      • dunia
        decembrie 20, 2013

        Amuzant pentru cine? Și am căutat pe net ce înseamnă. Să știi. Nu mă face și tu de râs acum.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *