De-a lungul anilor s-au adunat critici legate de scrisul meu pe blog. N-am fost niciodată dispusă să le dau atenție, de aceea am reușit să merg înainte.

N-ai talent. Ești proastă. Ești curvă.

Lipsa talentului, prostia și curvia au fost stoarse de sens propriu. Mi s-a evaluat blogul. Mi s-a scos fișa matricolă. Mi s-au numărat bărbații din așternut. Notez cu ironie.
La sens figurat, capacitatea creatoare are loc în subteran, dau în gropi și sunt josnică. Notez cu tristețe.
Literal ați înțeles ce înseamnă lipsa talentului, prostia și curvia.

Firește, în paralel, m-am întărit cu aprecierile.

Talent. Inteligență. Rafinament.

N-am petrecut timp cu detractorii. N-am petrecut timp cu admiratorii. I-am preferat pe ultimii cât să le mulțumesc frumos. Ambele categorii reprezintă capcane pentru sine. Când suportam atacuri violente, cuvintele rănesc și ucid, mă chestionam: Ce să fac acum, să nu mai scriu pentru că CINEVA mă anulează? Când mi aduceau laude, cuvintele întăresc și desfată, mă gândeam la profesorul Ilie Gyurcsik. Să mă dezvolt, să mai urc o treaptă spre cer, să privesc cu bunăvoință, să fiu, să râd, să încerc să înțeleg.

Dacă aș fi renunțat la blog, acum la 40 de ani ce aș mai fi avut? Cine aș fi fost? Când Mara și Mateiu vor pleca de acasă, ce companie o să-mi fiu? Mă îngrozește ideea de a rămâne fără un rost după ce zilele mele nu or să mai însemne drumuri la școală, gătit, spălat, dereticat, supravegheat, alergat la doctori, activități cu copiii. Cine sunt eu fără copiii mei? Să se întrebe toți părinții. Să pună mâna să-și creeze o viață pe lângă copii altfel le creștem aripi ca să le legăm prin șantaj emoțional la bătrânețe. Nu dai un telefon mamei tale care te-a crescut! Cât am suferit cu tine în cele 3 zile de spitalizare de la Țurcanu! Of! Of! Of!

Am continuat blogul cu aprecieri și critici laolaltă. N-am aplecat urechea și am ajuns în punctul în care reprezint și manifest blogul.

Eu sunt Dunia. Citiți-mă sau nu mă citiți. Eu scriu. Voi alegeți.

Foto: Lorena Dumitrașcu