Debut în limbă, început în cultură

12662026_611114969035852_3092355323248828623_nTrăiesc sfârşitul iernii în compania bolii. Am un tipar aici. Replica ar putea fi posibilă în urma serialelor poliţiste englezeşti. Aşa l-am descoperit şi pe splendidul Benedict Cumberbatch în Miss Marple.

De ce ziceam că am un tipar. Ultimii trei ani, la sfârşitul iernii, am avut aceeaşi companie: boala. Zile întregi de apatie.

Seara, aşteptată de la trezire pentru a relua somnul cu speranţa unei odihne decente pe parcursul nopţii, devin lucidă. Nu mi-e somn, nu simt oboseala, dar nu mă pot apropia de cărţi. Îmi ard ochii.

Ieri seară, de exemplu, m-am revăzut în sala de lectură a Universităţii de Vest cu Ferdinand de Saussure. O carte studiată în anul I de facultate de care nu am mai fost curioasă. M-a cam speriat. De la Ferdinand de Saussure, am sărit la a scuipa şi a expectora. M-am aplecat curioasă asupra verbelor astora două. Unul mi se părea acaparator prin imagine. A scuipa.

Saussure nu a apărut degeaba. Lingvistica îi învaţă pe studenţii de la Litere despre concept şi imagine acustică, despre semnificat şi semnificant. Cum deja v-am mărturisit că m-a speriat lingvistica ca studentă, nu o să sar în teorie. Curioşii sau cei interesaţi pot cerceta despre concept şi imagine acustică.

Pentru text ajunge să le notez şi să revin la verbe, a scuipa, a expectora. La ambele, în definiţie, este menţionată acţiunea de a elimina pe gură.

Raportul nostru la ele diferă. Verbalizezi a scuipa, vezi. Verbalizezi a expectora, gândeşti. Trecem de la un fapt de limbă, la unul de cultură. A scuipa incomodează prin imagine, prin slaba comunicare a conceptului. E un verb cu o imagine puternică care stânjeneşte omul educat.

A expectora vine edulcorat şi atrage bunăvoinţa prin lipsa imaginii. Celălalt gândeşte boala.

Ce text plictisitor! Mă aştept la o asemenea reacţie. Recunosc, poate fi. Dar eu am devenit atentă. Sunt curioasă de alte cuvinte similare cu cele prezentate de mine. Şi extrem de curioasă sunt de schimbul de la faptul de limbă, la faptul de cultură, slăbiciunea umanităţii, călcâiul lui Ahile. Reacţiile şi faptele debutează în limbă, dar încep în cultură.

Altfel spus: ne naştem oameni (specia), dar devenim persoane (apartenenţa).

Inadaptabilitatea îşi are sursa în faptele de cultură.

Mare scofală, or să zică unii dacă ajung la finalul textului. Dar eu o simt ca pe o mare scofală. Bineînţeles mai este boală de care trebuie să ţin cont, febra, apatia, alergia.

Dar mă simt ca pe vremea când eram elevă şi m-am prins cum e cu x-ul de la ecuaţii sau cu subiectiva la gramatică.

Adică: aaaaaaa!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
20 + 8 =